Ciolacu, după concluziile FMI: "Sunt convins că nu va fi nevoie de noi taxe"

T.B.
Politică / 4 octombrie 2023

Ciolacu, după concluziile FMI: "Sunt convins că nu va fi nevoie de noi taxe"

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri, după concluziile prezentate de FMI, că este convins că nu va fi nevoie de noi taxe. "În acest moment, dacă ne ţinem de ceea ce am promis şi vom continua şi cu reorganizarea în ministere, lucrurile vor fi sustenabile", a arătat el, precizând că nu crede că vor trebui alte măsuri", potrivit news.ro.

"Am avut o discuţie cu FMI. ne-am uitat şi pe documentul pe care urma să îl prezinte. Eu am explicat programul pe termen scurt şi lung. Să nu confundăm reforma fiscală cu măsurile luate. Au fost bucuroşi că am pornit prin aceste măsuri şi am creat cadrul fgeneral pentryu a crea reforme şi, cu adevărat, trebuie să fim atenţi şi pe aceast sfârşit de an şi anul viitor, astfel încât chyeltuielile să nu fie scăpate de sub control, cum s-a mai întâmplat. (...) Eu zic că fiind mai mult solidari unii cu alţii vom depăşi şi acest moment", a spus premierul după vizita la Fabrica Coca-Cola.

Şeful Executivului a mai afirmat că "dacă ne ţinem de planul pe care deja l-am pornit, nu crede că vor trebui alte măsuri".

"A trecut emoţia războiului, deja sunt foarte multe investiţii străine directe, avem record în acest sens. Eu sunt ferm convins că România va avea şi de această dată va avea a doua creştere economică din Europa, lucru care se va cimenta şi mai bine macroeconomic" a explicat Ciolacu.

Premierul a mai arătat că vrea să grăbească digitalizarea ANAF.

"Am avut discuţii şi vom avea şi săptămâna viitoare. O să-i prezint şi preşedintelui României, că, din punctul meu de vedere, fiind un obiectiv strategic în acest moment, mai ales în contextul actual. Sunt convins că nu va fi nevoie de noi taxe. Luna septembrie nu e o lună fantastică pentru colectare.... Am anunţat suficient apocalipsa ca să o mai anunţăm în continuare, pentru că ea nu a venit. În acest moment, dacă ne ţinem de ceea ce am promis şi vom continua şi cu reorganizarea în ministere, lucrurile vor fi sustenabile, conform news.ro.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Bineinteles ca, Plavanii, Ciolacii si Ciucii i-au chemat iarasi pe asasinii economici de la FMI, cu scopul de a da vina pe masurile demente ale acestora si a-si salva pielea, in clipa in care situatia economica si sociala din Romania se va degrada in asemenea hal, incat le va scapa total de sub control! Stati linistiti, mai baieti cu epoleti, caci nu mai tine farsa asta inca o data, iar funia vi s-a apropiat de par!

    IMF: Additional adjustment by at least 2 percent of GDP in the next few years will be needed to achieve this.[3% target]

    asa a spus mincinosul si n Decembrie 2022 dar incepind cu Ianuarie 2023 sa marit impozitul persoanelor fizice cu 70%......mincinosi si hoti.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb