Ciolacu: "Mai avem trei luni pentru a încheia toată procedura de reorganizare a aparatului central"

T.B.
Politică / 4 aprilie

Ciolacu: "Mai avem trei luni pentru a încheia toată procedura de reorganizare a aparatului central"

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că reorganizarea instituţiilor de la nivel central urmează să fie finalizată în următoarele trei luni de zile, menţionând că, în prezent, din totalul de 20 de instituţii centrale au fost reorganizate opt, conform agerpres.

Conform sursei, "Din totalul de 20 de instituţii centrale au fost reorganizate, până în acest moment, opt instituţii la nivel de aparat central. Mai avem trei luni pentru a încheia toată procedura de reorganizare a aparatului central, astfel încât pe urmă să putem coborî la nivelul agenţiilor şi pe urmă autorităţile locale", a declarat Marcel Ciolacu, joi, la începutul şedinţei de Guvern.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Domnule PREMIER. Azi,un post de televiziune a anuntat ca in parlament,a fost depusa o lege,prin care POLITIA,sa fie abilitata sa fileze orice cetatean roman. Sper ca sub guvernarea dumneavoastra nu o sa duceti ROMANIA langa COREEA de NORD. Daca pe timpul lui CEAUSESCU,atributia de a fila cetateniio avea o unitate speciala a securitatii,iata ca azi,(de frica romanilor care nu sunt deacord cu politica celor care conduc tara),Romania devine o TARA de tip TOTATOTALITARIST,in care cetatenii,sunt supravegheati ca si nord coreenii. Tot in atentia dumneavoastrat trebuie sa stea si faptul ca SUROGATUL CNN,romanesc,invrajbeste partidele din coalitie,murind de grija psdistilor care racoleaza primari PNL. Ca sa sustina acest lucru.moderatoarea de la SUROGAT,a luat parerea a doi PNListi de cea mai joasa SPETA. Unu,este deputatul ROMAN,si el un SUROGAT,care a anuntat ca in judetul ALBA,nu o sa aibe loc nici o coalitie PSD-PNL. Alt LATRATOR de serviciu,de aceasta data din judetul MARAMURES un dusman declarat al PNL,impotriva PSD,a anuntat acelasi lucru. Intreb,PRIMARII care vor sa treaca de la un PARTID la altul,sunt cumva niste DETINUTI.? Asa ca domnule CIOLACU,avesti grija sa nu va alaturati celui care conduce COREEA de NORD,ca zicese ROMANIA,este un STAT DEMOCRAT si DREPTURILE CETATENILOR nu sunt un MOFT al celor care VREMELNIC conduc TARA.!

    Se reorganizează adica se dublează locurile la stat și se măresc specialele de 3 ori.

    1. Exact!

      Termina reorganizarea inainte de a o incepe.

      Numai la noi e posibil asa ceva.  

      o da. la primaria cucuietii din deal, cu 400 de locuitori toata comuna, am vazut 2 oameni noi. brand new.

      la alta primarie unde mai am de dat cv taxe, m-a oprit un pusti de vreo 18 ani, politistul satului. macar bine ca nu mi-a dat si amenda, ca n-aveam adresa schimbata in talon. deci tot nou, ca doar nu l-au luat de la gradinita. 

      a si trai nene si malai. unde stam, pe malul muresului in Arad sunt 3 restaurante. din care unul mai nou si mai "de lux", preturi de preturi si in mare parte fructe de mare, deci fite dupa mine. ei si noi mergem la unul din cele ieftine, din cand in cand. dar d-l bugetar de la cucuietii din deal, zice am fost la Noa acolo langa dvs, deci taman la fite. Morala , d-l platitor de taxe merge la clasa economica, iar d-l bugetar, cel nou angajat, traitor din taxe merge la restaurante de lux.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb