CIPRU: BANK OF CYPRUS ROMÂNIA, ÎNCHISĂ PENTRU VÂNZARE Adrian Vasilescu: "Va fi găsit un cumpărător bun"

ALEXANDRU SÂRBU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 2 aprilie 2013

Adrian Vasilescu: "Va fi găsit un cumpărător bun"

Banca Centrală a Ciprului a decis suspendarea, pentru o săptămână, a operaţiunilor sucursalei din ţara noastră a Bank of Cyprus (BoC), începând cu ziua de ieri, a anunţat instituţia de credit. Motivul adoptării acestei măsuri îl reprezintă identificarea unei soluţii de vânzare subisidiarei locale a celei mai mari bănci cipriote, se anunţă în comunicat, care precizează că Banca Naţională a României (BNR) a fost notificată în acest sens.

Bank of Cyprus a fost introdusă în procedura de rezoluţie, care presupune restructurarea şi reorganizarea instituţiei de credit, aminteşte anunţul. "Până la redeschiderea sucursalei şi a agenţiilor acesteia din Româ-nia, clienţii pot folosi reţelele de ATM, iar pentru necesităţi deosebite sunt invitaţi să contacteze call-center-ul sucursalei Bank of Cyprus".

Vânzarea sucursalei din ţara noastră a băncii cipriote urmează să aducă depozitele constituite la această instituţie sub incidenţa legislaţiei autohtone, a declarat consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), Adrian Vasilescu. Domnia sa a precizat: "Măsura este luată azi dimineaţă (n.r. ieri dimineaţă), dar este o măsură negociată, încă de săptămâna trecută. N-am fost luaţi prin surprindere. Decizia lor este o decizie acceptată de BNR (...) Au intervenit bunele relaţii şi capacitatea de negociere şi s-a ajuns la această decizie de suspendare a activităţii în vederea identificării unui cumpărător, măsură care în opinia BNR este o măsură de protecţie a depunătorilor, în sensul că banca cumpărătoa-re va prelua şi activele şi pasivele, şi depozitele vor trece sub incidenţa legii româ-neşti". Adrian Vasilescu a explicat că, potrivit reglementărilor în vigoare, Bank of Cyprus, fiind înfiinţată în Cipru, autorizată şi supravegheată de banca centrală din Cipru, se supune oricărei reglementări decise de instituţia din acea ţară.

"Vom afla în zilele următoare dacă există sau nu interes. Eu cred că există şi va fi găsit un cumpărător bun", a continuat Vasilescu.

Consilierul guvernatorului BNR a arătat că deşi sunt şanse mari pentru perfectarea unei preluări în numai o săptămână, există şi posibilitatea de prelungire a operaţiunii. "Eu cred că se va rezolva în această săptămână", a conchis Adrian Vasilescu.

Nicolae Cinteză, directorul direcţiei de supraveghere din cadrul BNR, ne-a declarat, săptămâna trecută, că, în cazul în care Marfin Bank România, subsidiară locală a Cyprus Popular Bank, ar fi inclusă în rândul activelor pe care Bank of Cyprus doreşte să le păstreze, este probabil ca aceasta să coordoneze, în mod direct, activitatea sucursalei din România a BoC. Domnia sa ia în calcul, însă, şi o vânzare a Marfin România.

Clienţii băncii, afectaţi de suspendarea activităţii

Suspendarea activităţii afectează clienţi care au conturi deschise la instituţia de credit, pe care le utilizează pentru derularea de operaţiuni. Impactul cel mai puternic îl vor resimţi companiile care lucrează doar cu Bank of Cyprus, ne-a declarat analistul economic Aurelian Dochia. Domnia sa crede, însă, că numărul acestor clienţi este unul redus, majoritatea operând cu cel puţin două bănci. De altfel, un client al Bank of Cyprus, care fusese chemat la agenţia unde îşi derula operaţiunile curente, pentru a se întâlni cu conducerea acesteia, ne-a declarat că aceasta nu este singura instituţie de credit cu care lucrează.

Impactul deciziei Bank of Cyprus este unul redus, având în vedere că aceasta deţine mai puţin de 1% din activele bancare din ţara noastră.

Cipru a încheiat, săptămâna trecută, un acord de asistenţă cu instituţiile financiare internaţionale, în urma căruia Bank of Cyprus urmează să fie restructurată, iar Cyprus Popular Bank (Laiki Bank), a doua bancă din punct de vedere al dimensiunii, divizată, urmând ca partea "bună" să fie absorbită de Bank of Cyprus, în timp ce partea "rea" va fi închisă.

Laiki Bank este prezentă în ţara noastră prin Marfin Bank România, care are personalitate juridică româ-nă, fiind reglementată şi supravegheată de BNR, şi deţine 0,6% din activele bancare locale. Bank of Cyprus sucursala România controlea-ză 0,7% din totalul activelor la nivelul sectorului bancar românesc. Băncile înregistrate în ţara noastră raportează către BNR şi participă la Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB), care plăteşte, pentru fiecare deponent garantat al unei instituţii de credit, maxim 100.000 euro, în cazul în care respectiva instituiţie intră în incapacitate de plată. Beneficiarii schemei de garantare a depozitelor sunt persoanele fizice, microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM). Depozitele administratorilor băncilor participante, ale directorilor, membrilor consiliilor de supraveghere, acţionarilor semnificativi şi ale auditorilor acestora şi ai societăţilor care fac parte din acelaşi grup cu respectivele bănci, precum şi ale soţilor/soţiilor, rudelor şi afinilor de gradul întâi ale acestor persoane, nu sunt garantate.

Sucursalele băncilor străine prezente în ţara noastră nu transmit către BNR informaţii cu privire la solvabilitate, fonduri proprii şi clasificarea creditelor. Depozitele deschise la aceste instuţii sunt garantate de schemele aferente din ţările mamă. Bank Of Cyprus, inclusiv subsidiara din ţara noastră, participă la mecanismul de garantare a depozitelor din Cipru, mecanism similar celui din România.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. dansul cunoaste clienti dornici. Nu este vorba in ce domeniu activeaza fie chimie sau financiar. Important e sa fie buni :-) " "Vom afla în zilele următoare dacă există sau nu interes. Eu cred că există şi va fi găsit un cumpărător bun", a continuat Vasilescu."

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb