CIPRU/UNII SPUN CĂ NU-I O AFACERE, DAR... Cinteză afirmă existenţa unui cumpărător pentru Bank of Cyprus România

ALEXANDRU SÂRBU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 3 aprilie 2013

Cinteză afirmă existenţa unui cumpărător pentru Bank of Cyprus România

O bancă înregistrată la noi a depus o ofertă neangajantă pentru sucursala din ţara noastră a Bank of Cyprus (BoC), a declarat directorul direcţiei de supraveghere din cadrul Băncii Naţionale a României (BNR), Nicolae Cinteză. Banca Centrală a fost informată cu privire la aceste intenţii, iar, în cazul în care tranzacţia se realizează, portofoliul sucursalei instituţiei de credit cipriote urmează să fie garantat prin legis-laţia aplicabilă, a precizat domnia sa, citat de Mediafax.

Surse bancare sunt reticente la această informaţie, declarându-ne că actualmente nu este rentabil să cumperi Bank of Cyprus: "Nu face sens, ca afacere, o asemenea achiziţie, nici măcar dacă ar fi gratis. Bank of Cyprus în România nu are nici reţea, nici portofoliu de clienţi, nici nume. E ca şi când ai cumpăra o companie care făcea un produs de succes, dar acum nu îl mai fabrică", apreciază sursele speculând: "Singurii interesaţi ar putea fi cei afectaţi de ceea ce se întâmplă în Cipru, posibil ruşi, care ar putea accepta o conversie în acţiuni decât să-şi piardă banii".

Alte zvonuri acreditează, însă, că posibilul cumpărător al sucursalei locale a Bank of Cyprus ar fi Banca Transilvania, din al cărei capital instituţia de credit cipriotă deţine 9,9%. Cei care opinează astfel consideră că BoC este puţin atractivă pentru un alt cumpărător, în condiţiile în care deţine doar 0,7% din totatul activelor bancare din ţara noastră. "Cel mai posibil este o manevră de piaţă, o schimbare a raportului de proprietate între cele două bănci", consideră aceştia.

Operaţiunile din ţara noastră ale Bank of Cyprus au fost suspendate, luni, pentru o săptămână, în vederea identificării, de către Banca Centrală din Cipru, a unei soluţii pentru vânzarea ei. Tranzacţia ar urma să aducă depozitele constituite la BoC sub incidenţa legislaţiei autohtone, a afirmat, luni, consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu.

Bank of Cyprus România este o sucursală a instituţiei de credit cipriote, ceea ce înseamnă că raportează către BNR indicatorii de solvabilitate, fondurile proprii şi clasificarea creditelor, iar depozitele constituite de persoanele fizice, microîntreprinderi şi IMM-uri sunt garantate până în limita a 100.000 euro de către Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare din Cipru, nu de către cel din ţara noastră.

Cipru a încheiat, săptămâna trecută, un acord de asistenţă cu instituţiile financiare internaţionale, în urma căruia Bank of Cyprus urmează să fie restructurată, iar Cyprus Popular Bank (Laiki Bank), a doua bancă din punct de vedere al dimensiunii, trebuie divizată, urmând ca partea "bună" să fie absorbită de Bank of Cyprus, în timp ce partea "rea" să fie închisă.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. nu e Banca Transilvania?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb