Cîţi oameni încap într-un tramvai?

Păi....?!? Cititorul nostru dubitativ o să spună...depinde! Dacă vagonul e mai mare încap mai mulţi, dacă-i mai mic, ceva mai puţini. Judecata aceas-ta este fără greş, dacă o încadrăm în limitele cuprinzătoare ale "bunului simţ". Cititorul corupt de morbul preciziei o să caute pe net, sau prin mai vechile dicţionare enciclopedice, şi o să spună că în vagonul de acum o sută de ani, erau 10 locuri, pe scaun toate, iar cel dublu articulat, model 1970, era calculat pentru 285 de pasageri; un fel de cutie umblătoare pentru "sardele umane".

N-aţi nimerit-o! Răspunsurile acestea sunt bune, dar nu pentru întrebarea mea, ci pentru una uşor diferită: "Care este numărul maxim de călători pentru care au fost proiectate diferite vagoane de tramvai?" Întrebarea mea e alta şi ea are tot atîtea răspunsuri corecte cîte cuprinde intervalul numerelor întregi între zero şi numărul maxim de călători proiectat, plus epsilon. Unde epsilon este nu număr variabil, greu de precizat, pentru că nimeni nu poate spune cîţi inşi se mai pot înghesui într-un vagon, peste numărul maxim calculat de proiectant! Pe scurt, într-un tramvai încap zero călători, un călător, doi călători, trei călători şi aşa mai departe, pînă la o limită greu de stabilit, dar relativ apropiată de capacitatea maximă a vagonului respectiv. Toate răs-punsurile din acest interval sunt corecte!

Acum, dumneavoas-tră o să mă luaţi de ciuf şi o să mă între-baţi de ce v-am purtat atîta cu tramvaiul. Primul motiv este mai uşor de ghicit. Se împlinesc anul acesta 100 de ani de cînd tramvaiul este o prezenţă urbană în Bucureşti. Nu-i puţin lucru, chiar dacă civilizaţia oraşului nu a mers mînă în mînă cu dezvoltările tehnologice ale trans-portului pe şine.

Al doilea motiv are de a face cu politica şi cu uneltele moderne de "plimbat cu preşul" sau mai pe faţă spus, de prostit alegătorii. Cel mai spectaculos şi la modă este "Sondajul". Prostirea oamenilor cu "sondajul" începe chiar din titlu, prin omisiune. Nimeni nu mai spune că este vorba despre "sondaje de opinie". Adică păreri! Mai mult, păreri exprimate azi, la ora 10, în faţa unui ins pe care nu-l cunosc, dar care a dat buzna peste mine în casă, ori pe stradă, cu vreo 20-30 de întrebări puse pe o foaie. Păreri care pot fi cu totul diferite de cele exprimate mîine la ora 11, faţă de copiii mei, ori faţă de vecinii mei, ori faţă de "poliţianul" care tocmai se căzneşte să-mi salte carnetul de conducere pentru că nu i-a plăcut culoarea maşinii mele! Pretenţia "sondorilor" de opinie de a furniza o imagine "corectă", "realistă", ba chiar ştiinţifică a "realităţii" este întărită de vehicularea unor numere sau procente "mistice", cum sunt "eroarea maximă de eşantionare", "intervalul de încredere" şi alte mărimi statistice menite să ia maul cîrcotaşilor.

Dincolo de faptul că aceste aşa zise "sondaje" au ajuns o marfă fabricată la comandă, pe cerinţele clientului care plăteşte (inclusiv procentele de încredere, de popularitate, ori care exprimă intenţii de vot), ele sunt pline de erori de construcţie lingvistică, psihologică şi de operare care fac din rezultatele lor o materie care nu mai are nimic de a face cu ceea ce cred sau spun oamenii cînd sunt întrebaţi. Cu atît mai puţin cu acţiunile lor reale sau cu cele proiectate într-un viitor oarecare. Ca să mai dau un singur exemplu, nu există nicio modalitate de a dovedi că răspunsurile la întrebarea, vag formulată, "Cîtă încredere aveţi în X, politician" măsoară încrederea populaţiei, şi nu vizibilitatea publică a respectivului personaj. Nu avem niciun motiv, susţinut de cercetări psihologice, de psihologie socială sau socio-lingvistică, pentru a considera că cei intervievaţi "măsoară" cu acelaşi etalon încrederea, ori că ea este ceva care poate fi exprimat pe o scală. Dimpotrivă, există bune temeiuri să spunem că încrederea este plasată după criteriul totul sau nimic, ori o acorzi cuiva, ori nu, şi că ea se exprimă diferit, chiar faţă de aceeaşi persoană, funcţie de criterii diferite. Pot să am încredere totală într-un necunoscut, pe care îl întreb cît e ceasul, aşteptîndu-mă să răs-pundă corect, dar să nu am niciun pic de încredere să-i încredinţez copilul, ca să-l treacă strada!

Morala este limpede, ca şi întrebarea din titlu. Dacă o formulare atît de simplă ascunde capcane la care nici nu vă gîndiţi, în mod curent, de ce am crede că cele plasate în "sondaje" conţin mai puţine, ori niciuna! Cu alte cuvinte, dacă vreţi să vă păs-traţi limpezimea de gîndire, uitaţi-vă la celebrele sondaje şi mai ales la discuţiile pe marginea lor, ca la nişte scamatorii ale unui prestidigitator care nu urmăreşte altceva decît să vă ia ceasul de la mînă, fără să băgaţi de seamă! În cazul de faţă, nu ceasul, ci votul!