CITITORII NE SCRIU Există sau nu există bail-in în România?

Despre bail-in (răspuns la opinia nr. 10 )

mesaj trimis de Cristi C , în data de 22.03.2016, ora 11:00)

Hei Nume, îţi scriu aici părerea mea, fundamentată pe lege. Dacă o vrei, ia-o. Dacă nu o vrei, nu mă acuza de propagandă şi alte mizerii. Eu nu o să îţi ofer o versiune palpitantă, suculentă, plină de obscuritate şi masoni. Pentru asta citeşti alţi autori pe Bursa - că sunt destui cu aptitudini SciFi.

Primul lucru care trebuie stăpânit este diferenţa dintre un drept şi o obligaţie. Un drept este precum concediul plătit. Îl vrei, eşti protejat legal să îl ceri angajatorului, ţi se acordă, te bucuri de el. Clar. Bail-in nu este un drept pentru bănci. Meseria de bază a unei bănci este să protejeze depozitul. Depozitul este SACRU pentru o bancă - este unul din motivele existenţiale. Băncile îşi fac faţada frumoasă, sigură, pentru ca omul să aibă încredere să îşi lase banii acolo, în siguranţă. Nicio bancă nu aşteaptă cu nerăbdare să confişte depozitele. Doar un excentric presupune asta. Este ca şi cum ai spune că a-mi scoate un ochi este un drept al meu. Este automutilare, nu un drept. Statul mă va interna la nebuni.

Este bail-in un drept sau o obligaţie? Băncile mereu au preferat banii statului pentru a se salva de la faliment.

Se cheamă bail-out. Statul a acceptat o dată. Dar recent, Statul a zis "Gata, nu mai veni la mine, bancă cu probleme, pentru a-mi cere bani. Ce îţi este ţie cel mai drag sufletului? Banii din depozite? Atunci fă-te de râs în faţa lumii şi foloseşte-te de ei pentru a te salva".

Ziariştii şi comentatorii excentrici au sărit în sus "ce manevră obscură şi murdară a băncilor". Ei sunt total pe lângă subiect. În fapt, statul a dat o dublă lovitură. Prima este dată băncilor prea mari pentru a fi lăsate să cadă, care nu mai pot conta pe stat pentru salvare. Se poate argumenta că este acceptabilă. A doua este dată deponenţilor care nu au nicio vină pentru situaţia dificilă a băncii care cere ajutor. Singura lor vină este că au apelat la serviciile unei bănci "too big to fail". Dar dacă se duceau la una mai mică? Statul a argumentat că "decât să luăm din banii tuturor cetăţenilor, mai bine doar din banii celor care foloseau acea bancă".

Să ne imaginăm că la un dezastru natural, Statul va spune: nu despăgubesc din banii tuturor, ci doar din banii celor care şi-au pus casa în locul acela ... nu ştiau că terenul nu este atât de bun precum granitul muntos pentru construcţie? Mi se pare penibil din partea Statului ... dar nu te poţi aştepta mereu la lucruri morale din partea lui.

Din cele de mai sus şi din comparaţia cu dreptul concediului plătit, rezultă că bail-in este mai degrabă o auto-mutilare (ca atunci când un flămând începe să se automănânce), o obligaţie de autosupravieţuire, decât un drept de care banca se bucură. Prestigiul unei bănci care face bail-in va fi atât de distrus încât îşi va pierde mare parte a clienţilor. Va fi restructurată, ... pe scurt ... DEZASTRU.

Acum, revenind la transpunerea legii europene pe plai românesc, LEGE Nr. 312/2015 din 4 decembrie 2015, spune aşa.

ART. 9

(1) Instituţiile de credit care deţin o pondere importantă în sistemul financiar naţional elaborează propriile planuri de redresare în conformitate cu art. 13 - 48 şi fac obiectul unor planuri de rezoluţie individuale în conformitate cu art. 49 - 84.

(2) În aplicarea prevederilor prezentului articol se consideră că o instituţie de credit are o pondere importantă în sistemul financiar naţional dacă îndeplineşte oricare dintre următoarele condiţii:

a) valoarea totală a activelor sale depăşeşte 30 miliarde euro;

b) ponderea activelor totale în produsul intern brut al României depăşeşte 20%, cu excepţia cazului în care valoarea activelor totale este sub 5 miliarde euro.

Ţi-am dat legea. Să îţi simplific ceea ce spune. Doar băncile cu active (adică credite date clienţilor) de peste 30 miliarde sunt obligate să facă bail-in (pentru că am spus mai sus că este mai degrabă o obligaţie decât un drept de care te bucuri).

Ei bine, BCR, cea mai mare banca din România nu depăşeşte cam 12 miliarde . A doua 10 miliard . A treia este pe la 8 mld şi Raiffeisen 3.5 miliarde . În cazul tuturor se va aplica procedura de lichidare judiciară (faliment) obişnuită ca în cazul tuturor băncilor mici. Asta înseamnă că dacă nu rămân suficienţi bani din depozite (pentru că banca a falit din cauză că a pierdut banii în credite neperformante sau prin hoţie), depozitele peste 100000 nu vor fi returnate, decât în limita posibilităţilor.

Aici apare diferenţa esenţială. Impactul pe depozitele mari apărea după faliment. În cazul băncilor too big to fail, mutăm impactul înaintea falimentului, la momentul în care banca se simte foarte rău, nu după ce moare clinic. Iar ideea este următoare. Dacă las banca să moară, fiind prea mare, poate îmi distruge şi economia. Iar după ce moare, depozitele mai mari de 100000 oricum vor fi tocate. Statul a gândit că mai bine încerc să toc depozitele înainte de a o lăsa să moară, că poate supravieţuieşte şi atunci nu mai îmi distruge economia prin falimentul ei.

Comparaţia pe care o faci tu nu este potrivită din mai multe motive. În primul rând, banca trece prin acea auto-mutilare (bail-in) ca să îşi plătească obligaţiile - datoriile. În cazul frigiderului tău, tu ar trebui să îţi vinzi rinichiul ca să poţi plăti frigiderul. Aceasta este o comparaţie mai potrivită cu bail-in. Ai două, îţi mai rămâne unul de rezervă. (...)

Bail-in duce la dezastru, dar la unul controlat (ceea ce sperie cel mai rău pe bancheri şi economişti este "scăpat de sub control" - cum auzi asta, să ştii că s-au speriat rău de tot).

Asta este cheia problemei. Volksbank a fost "falită" controlat... căsătorită forţat cu o altă bancă. Ei oricum nu i s-ar fi aplicat bail-in, dar vorbim ipotetic. Dacă era suficient de mare, se confiscau depozitele, se încerca stabilizarea băncii prin înlăturarea unor credite neperformante ... totul pentru a se câştiga un timp pentru a dezmembra ce mai rămânea bun din ce a fost. Vine concurenţa şi cumpără ce poate pe bucăţi, etc. Dar falimentul brusc generează panică... asta nu este bine pentru economie.

10.10. fără titlu (răspuns la opinia nr. 10.4 )

(mesaj trimis de MAKE , in data de 22.03.2016, ora 13:23)

Domnule Cristi C., argumentaţia ta convingătoare ascunde un viciu: ea trebuia invocată înainte de adoptarea legii, ca să nu o adoptăm. Dar am adoptat-o şi orice ai spune acum este tardiv şi oarecum inutil.

Nimănui nu i-a trecut prin cap să impună o lege care să permită puilor de delfin accesul în şcoala primară, pentru că nu este cazul.

Conversa este că, daca ai adoptat o lege, atunci ea este necesară.

Tu spui că nu, dar n-aş sfătui pe nimeni să ia spusele tale drept garanţie că bail-in nu va fi aplicat în România.

Nişte spuse şi nişte deducţii nu pot fi garanţie, în timp ce o lege poate fi garanţie, dar nici aceea, întotdeauna.

De pildă, pragul "garantat" de 100 de mii de euro, tu însuţi spui că va fi respectat, în limita posibilităţilor, astfel că nu este nicidecum garantat.

De altfel, acest prag nu este natural, ci stabilit arbitrar şi poate fi coborât oricând ar fi nevoie sau chiar când n-ar fi nevoie.

Neseriozitatea notorie a preşedintelui Eurogroup Jeroen Dijsselbloem îţi spulberă certitudinea oricărei deducţii.

În Cipru, bail-in a fost aplicat în absenţa legii (şi tot fără lege a fost aplicat încă în două locuri, dacă îmi amintesc bine).

Dacă s-a făcut fără lege, îmi garantezi tu că nu se va face la noi, care acum avem legea, numai şi numai că nu s-ar potrivi cu nişte biete criterii?

Consideraţiile tale despre "aptitudinile SciFI" şi "versiunile masonice" de la ziarul BURSA le pun pe seama unei antipatii personale pe care nu ţi-o poti reprima, venită din unele diferenţe de opinie. Pentru că afirmaţiile astea nu se sprijină pe nimic.

10.15. fără titlu (răspuns la opinia nr. 10.10 )

(mesaj trimis de Cristi C , in data de 22.03.2016, ora 14:41)

De legea bail-in era cazul în Europa. În Cipru, sistemul bancar este disproporţionat dezvoltat faţă de restul economiei, având, la un moment dat, active de 800% din PIB.

În Cipru, legea a fost adoptată, nu s-a făcut fără lege. Pe 22 martie 2013, Parlamentul cipriot a adoptat cadrul necesar. Criza cipriotă începuse pe 25 iunie 2012, când statul a cerut un bail-out de la EU. Pe 16 mar 2013, Cipru a primit propunerile de la EU care nu mai erau de bail-out ci de bail-in. În cinci zile au fost aprobate de Parlament.

Ca exemplu, Laiki avea active de 42 de miliarde la un PIB de vreo 20 miliarde . Un bail-out este matematic IMPOSIBIL. La asemenea active, pierderile băncii depăşeau (speculez eu) o jumătate din PIB. Cetăţenii ciprioţi nu putea suporta un bail-out, matematic vorbind - nu politic. Nu aveau suficient de multe taxe. Cei mai mulţi dintre clienţii Laiki erau europeni, nu ciprioţi. Nu puteau taxele cipriote să salveze depozitele europenilor. Poate că Cipru ar fi putut urma exemplul Islandei (ICESave) şi să salveze doar depozitele ciprioţilor. Dar, ţara era prea flămândă şi în nevoie de fonduri, pentru a juca tare cu Troika. Islanda a făcut-o şi a câştigat, salvând doar depozitele localnicilor.

Dar este cam târziu să te duci la câteva zeci de mii de ciprioţii care îşi plâng depozitele de peste 100000, şi să le spui că "dacă statul era mai bărbat, mai puţin corupt, mai vertical şi economia mai stabilă prin plăţi de taxe şi impozite şi nerisipirea banului public, puteaţi face şi voi ca Islanda şi salva doar depozitele localnicilor". Ghinion.

Un lucru pe care eu îl apreciez la sistemul bancar românesc este că nu avem bănci prea mari. O fi Isărescu cel responsabil pentru asta? O fi hazardul? Fapt este că ar fi bine să îl păstrăm cu jucătorii de acum de pe piaţă, cu instrumentele clasice bancare şi fără active externe. Am spus multora: mergeţi şi pe la bănci mai mici, s-ar putea să vă placă. Lasă naiba BCR şi BRD că este o prostie să vrei ATM-uri la fiecare colţ de stradă (acesta fiind argumentul lor). Toate băncile pe care le-am folosit eu vreodată au fost mereu de la locul 3-4 în jos.