Grupul City Grill, unul din cele mai mare grupuri româneşti de restaurante din România, estimează o cifră de afaceri de 42 milioane euro şi 5 milioane de clienţi pentru acest an, după 15 ani de activitate în domeniul ospitalităţii, arată un comunicat, remis astăzi, Redacţiei noastre.
Fondat în 2004, Grupul City Grill operează în prezent restaurante şi cafenele sub brandurile Caru' Cu Bere, Hanu' lui Manuc, Pescarus, Hanul Berarilor, Trattoria Buongiorno, City Grill si City Cafe.
"Domeniile pe care noi am ales să ne dezvoltăm - bucătăria tradiţională şi cea mediteraneeană - rămân cele mai populare în rândul clienţilor, chiar dacă, faţă de acum 15 ani, gusturile se diversifică şi creşte interesul pentru a experimenta alte bucătării internaţionale", a declarat Daniel Mischie, director general Grup City Grill, potrivit comunicatului.
Grupul are şi un program de fidelitate, Out4Food, cu aproape 115.000 membri, care în 2018 au generat 40% din cifra de afaceri a grupului.
"Cifra de afaceri a Grupului City Grill a crescut constant de-a lungul celor 15 ani de la înfiinţare, mai puţin în anul 2009, când întreaga piaţă a fost afectată de recesiune. Astfel, în 2019, Grupul City Grill va înregistra o cifră de afaceri de peste 25 ori mai mare faţă de cea înregistrată în 2004, respectiv 42 milioane euro, faţă de 1,6 milioane", se arată în comunicat.
Faţă de acum 15 ani, piaţa restaurantelor s-a dezvoltat puternic, urmând să ajungă anul acesta la o valoare de circa 3 miliarde de euro, cu estimări de creştere de 12-15% faţă de anul precedent.