Clienţii bancari din ţara noastră care au credite în lei intră în 2017 cu dobânzi mai mari decât cele de anul trecut, având în vedere că indicatorii ROBOR, la care sunt raportate dobânzile la împrumuturile în monedă locală, au crescut pe final de an, însă rămân sub nivelul de la finalul anului trecut, scrie Agerpres.
În cazul creditelor cu dobânda raportată la ROBOR la 3 luni, categoria cea mai larg răspândită având în vedere că intră inclusiv creditele "Prima Casă", dobânda pentru următorul trimestru va fi mai mare cu 0,21 puncte procentuale faţă de cea din ultimul trimestru din 2016, având în vedere că indicatorul de referinţă a crescut de la 0,69% pe an la 30 septembrie, la 0,9% în 30 decembrie.
Nivelul ROBOR la trei luni din 30 septembrie a fost, de altfel, foarte aproape de minimul istoric atins de acest indicator, respectiv 0,68% pe an.
Cu toate acestea, în primul trimestru al acestui an, dobânzile la creditele în lei aflate în derulare vor fi mai reduse cu 0,12 puncte procentuale faţă de perioada similară din 2016, deoarece indicatorul de referinţă pentru acea perioadă s-a situat la 1,02% pe an.
Pentru creditele cu actualizarea dobânzii la şase luni, situaţia este similară, însă diferenţele sunt mai mici. În primul semestru din 2017, dobânda va fi mai mare decât cea din semestrul doi din 2016, însă cu doar 0,05 puncte procentuale, având în vedere că ROBOR la 6 luni a urcat de la 1,06% la 30 iunie la 1,11% pe an la 30 decembrie.
Şi în acest caz, însă, dobânzile vor rămâne mai reduse decât cele din primul semestru al anului trecut, când indicatorul de referinţă s-a situat la 1,34% pe an.
Pentru creditele cu raportarea dobânzii la ROBOR la 12 luni, dobânzile în 2017 vor fi mai mici decât în 2016 cu 0,27 puncte procentuale, pentru că indicatorul de referinţă a scăzut de la 1,52% pe an la 30 decembrie 2015 la 1,25% pe an un an mai târziu.
Potrivit legislaţiei în vigoare, creditele în lei, cu dobândă variabilă, acordate pe piaţa din ţara noastră sunt stabilite în funcţie de indicatorul ROBOR plus o marjă fixă pe toată perioada de derulare a împrumutului. Astfel, instituţia de credit poate modifica dobânda pe parcursul contractului doar în funcţie de fluctuaţia indicatorului de referinţă, nivelul luat în calcul fiind cel anunţat de Banca Naţională a României în ultima zi a perioadei de referinţă pentru perioada următoare.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Stelian în data de 01.01.2017, 12:54)
Stanescu si Hadarean incep din pripa anul, au marcat serios de repetati voi acelasi articol 3 zile la rand. [Fragment eliminat, conform regulamentului]. Au vazut ca nu pot bloca accesul la credite asa ca acum incearca sa sperie lumea cu fumigenele.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.01.2017, 15:14)
Băncile au spus că vine apocalipsa după LDP.
Dobânzile vor crește susținut, nu mai rămâne decât ca debitorii să fie prosperi să vă astupe lăcomia, iar când n-or mai putea să fiți sănătoși. :))))
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.01.2017, 17:36)
La multi ani Pavel Lucian Vasile. Poate acu' la inceput de an platesti si tu alea 2 luni restante de chirie pentru camera de 8 mp de la caminul Gheorghita Asachi. Nu de alta dar te dau aia afara si te pierde nebarbieritul din Cisnadie de postac.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.01.2017, 19:04)
N-am locuit niciodată la cămin, popotar mic, și nu știu cine este nebărbieritul de la Cisnădie, pensionarule.
Gheorghiță e întemeietor prin România.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.01.2017, 14:34)
Bursa, de ce panicati imprumutatii cu titluri alarmiste? diferente/modificari in plus, au mai fost, in timp.