Clivaje derivate

Construcţia europeană s-a înfiripat, acolo unde aventura europeană a început, în Vestul Europei, acum 61 de ani, într-un climat politic în care sistemele politice naţionale, şi prin consecinţă şi cel european emergent, se structurau în jurul unui clivaj politic şi ideologic central, aşa numitul clivaj stânga-dreapta. Mai mult, iniţial creştin democraţii, ai căror lideri au iniţiat întregul proces de integrare europeană (Robert Schuman, Konrad Adenauer, Alcide de Gasperi, Joseph Bech erau creştin-democraţii), practicau, imediat după al doilea război mondial, o aşa numită "a treia cale" care se dorea dincolo de stânga şi de dreapta, şi care, tocmai pentru că îmbina elementele economice de dreapta cu cele sociale de stânga, se afla la intersecţia ideologică unde se putea construi consensul. Aşa s-a clădit ceea ce cu o superioritate fără temei numesc unii astăzi "l'Europe du papa". Această "Veche Europă" era structurată pe baza metodei comunitare pusă în funcţiune după modelul federal american de Jean Monnet, a fost criticată în numele aşa numitului deficit democratic şi înlocuită, de la începutul noului mileniu, de un model interguvernamental care s-a transformat într-o negociere între guverne lipsită de orice viziune continentală.

Transformarea nu a fost însă doar una de metodă, ci şi a spaţiului politic. Diferitele curente ideologice existente în primele decenii de după al doilea război mondial se articulau în jurul clivajului stânga - dreapta, şi a unui model politic consensualist pe care Europa părea să-l încarneze. Aşa s-a putut construi o viaţă politică comună, bazată pe valori împărtăşite, în care sistemele electorale proporţionale permiteau formarea unor guverne de coaliţie în care asperităţile ideologice se reduceau inevitabil. Dar astăzi, creştin democraţia nu mai există (acolo unde mai există) decât cu numele, iar conservatorismul s-a instalat confortabil în locul său. Aşa se face că de mai bine de două decenii observăm cum clivajul stânga-dreapta îşi pierde - în occident, acolo unde chiar funcţiona, căci în estul Europei acest clivaj nu are nicio înrădăcinare - în mod progresiv relevanţa politică.

De fapt, viaţa politică europeană pare a nu se mai structura în jurul acestei axe simbolice care împărţea orientările între stânga socială şi dreapta economică şi un alt clivaj a apărut şi pare să se fi altoit foarte bine peste vechile curente populiste şi naţionaliste interbelice. Un clivaj care împarte lumea între proeuropeni şi suveranişti. În condiţiile îmbătrânirii electoratului european, suveranismul, ca orice formă de paseism, încearcă să reducă lumea la formele revolute ale trecutului. Apariţia şi dezvoltarea accelerată a acestor clivaje derivate şi oarecum perpendiculare pe clivajul axial (pro - antieuropean, câştigători-perdanţi, materialism-postmaterialism) creează un spaţiu politic aparent nou, dar care reia vechile clişee interbelice. Să fie vorba doar o altă formă a clivajului stânga-dreapta?

Lucrurile, însă, se complică! În contextul european actual, de după referendumul din Marea Britanie din 23 iunie, anularea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Austria, anunţată vineri 1 iulie de Curtea Constituţională austriacă, riscă să adâncească faliile dintre diferitele părţi ale societăţii europene. Anularea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţial austrice, în urma unui recurs depus de Partidul Libertăţii (FPÖ ), de extremă dreaptă, al cărui candidat, Norbert Hofer, pierduse alegerile din 22 mai cu o diferenţă de doar 31000 de voturi este folosită de suveraniştii din multe state europene pentru a orchestra o nouă campanie continentală împotriva UE. De fapt, şi în Austria, ca şi în România în 2009 sau 2014, subiectul contestaţiei a fost votul diasporei. Deşi Curtea Constituţională austriacă nu a putut constata nici un fel de fraude, ci doar iregularităţi în procesul de numărare a voturilor prin corespondenţă (numărarea prematură a voturilor prin corespondenţă în aproximativ 70 de secţii de vot care însumau peste 77000 de voturi), faptul că voturile contestate şi a căror numărare nu s-a efectuat conform legii erau de două mai mult decât diferenţa dintre Alexander van der Bellen şi Norbert Hofer a dus la decizie de anulare a scrutinului. Ori, cum voturile prin corespondenţă au reprezentat 17% din totalul voturilor (peste 75000), observăm şi în Austria, ca şi în Marea Britanie, un clivaj clar între cei care trăiesc efectivîn Europa şi cei ce i se opun pentru că îi sperie. Un clivaj derivat care permite exhibarea frustrărilor acumulate de-a lungul timpului şi accentuate de criza economică.