Acţiunile Xpeng au crescut cu 6% după după lansarea de marţi a maşinii sale de serie Mona, cu preţuri începând de la 16.812 de dolari, cu mult sub cele ale automobilului Model 3 al Tesla, transmite CNBC.
Producătorul auto chinez a declarat că comenzile pentru coupe-ul electric Mona M03 au depăşit 10.000 de unităţi la doar 52 de minute după lansarea oficială a maşinii la Beijing.
Acţiunile Xpeng listate în SUA au încheiat marţi în urcare cu 6,5% în tranzacţiile de la New York, în timp ce acţiunile sale tranzacţionate la Hong Kong au crescut cu aproape 2% miercuri.
"Cu maşini la preţuri sub 20.000 de dolari, China îşi consolidează şi mai mult noua poziţie ca centru mondial pentru producţia de automobile", a declarat miercuri Michael Dunne, fondatorul şi CEO-ul firmei de consultanţă Dunne Insights.
"China poate produce maşini mai ieftin decât oricine altcineva din lume", a spus el.
Acţiunile Xpeng au continuat creşterile de luni, care au avut locdupă date care au arătat că fondatorul şi CEO-ul companiei, He Xiaopeng, a cumpărat câte cel puţin 1 milion de acţiuni dintre acţiunile companiei tranzacţionate în SUA şi Hong Kong.
Achiziţia totală de acţiuni din SUA a fost în valoare de aproape 10 milioane de dolari, conform datelor declarate la autorităţile de reglementare, oferindu-i lui He aproximativ 18,8% din capitalul social total emis al companiei.
Acţiunile Xpeng au pierdut peste 45% până în acest an.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.08.2024, 12:02)
Cu aceste denumiri, companiile chineze nu vor prinde la public niciodată în lumea bogată, piața care o țintesc de fapt!