CNBC: "Inflaţia şi raportările companiilor - elementele care anunţă o săptămână agitată pentru pieţe"

Andrei Iacomi
Piaţa de Capital / 10 iulie 2022

"Inflaţia şi raportările companiilor - elementele care anunţă o săptămână agitată pentru pieţe"

Indicele Preţurilor de Consum pentru luna iunie va fi publicat miercuri, iar economiştii se aşteaptă chiar la un nivel mai ridicat decât cel din mai, conform publicaţiei americane

Datele privind inflaţia şi debutul sezonului raportărilor companiilor pentru trimestrul al doilea sunt principalele două elemente care anunţă o săptămână agitată pentru pieţe, conform CNBC.

PepsiCo este prima mare companie care vine marţi în faţa investitorilor cu rezultatele obţinute în perioada aprilie-iunie, fiind urmată de Delta Air Lines care raportează miercuri. JPMorgan Chase şi Morgan Stanley vor da joi startul raportărilor pentru bănci, iar Wells Fargo, Citigroup şi PNC Financial urmează vineri, printre altele.

De asemenea, datele privind inflaţia pot influenţa pieţele deoarece, informaţiile legate de dinamica preţurilor de consum au o importanţă deosebită pentru politica monetară a Rezervei Federale. Indicele Preţurilor de Consum pentru luna iunie va fi publicat miercuri, iar economiştii se aşteaptă chiar la un nivel mai ridicat decât cel din mai, de 8,6% în dinamică anuală. De altfel, este raportul care poate mişca cel mai mult pieţele.

Peter Boockvar, director de investiţii la Bleakley Advisory Group, spune: "Aşteptările sunt ca inflaţia (n.r. Indicele Preţurilor de Consum) să fie ridicată, iar asta în mare parte pe seama energiei".

În opinia sa, inflaţia de bază - din care sunt excluse preţurile alimentelor şi energiei - este posibil să fie mai mică. În iunie, contractele futures pe ţiţeiul West Texas Intermediate ajunseseră la 122 de dolari pe baril, dar de atunci au scăzut încheind sesiunea de vineri la sub 105 dolari pe baril.

"Întrebarea este în ce măsură scăderea preţurilor mărfurilor va fi compensată de creşterea continuă a tarifelor serviciilor, dată în principal de chirii", a spus Boockvar, citat de CNBC.

De asemenea, joi va fi publicat Indicele Preţurilor de Producător (PPI), iar vineri va apărea Indicele Sentimentului Consumatorilor al Universităţii din Michigan pentru luna iulie, raport urmărit cu atenţie de investitori. Raportul conţine aşteptările consumatorilor cu privire la inflaţie, o măsură importantă urmărită de Rezerva Federală.

Noile date privind inflaţia vin în urma raportului solid de vineri privind ocuparea forţei de muncă. În iunie, economia Statelor Unite a adăugat 372.000 de locuri de muncă (cu excepţia celor din sectorul agricol), cu aproximativ 120.000 peste aşteptări. Analiştii sunt de părere că datele din piaţa muncii consolidează aşteptările ca Rezerva Federală să crească rata dobânzii-cheie cu încă 75 de puncte de bază la sfârşitul acestei luni. Un punct de bază echivalează cu 0,01%, scrie CNBC.

Bineînţeles că, o întrebare cheie pentru pieţe este când va atinge inflaţia vârful, în condiţiile în care creşterea generalizată a preţurilor durează mai mult decât anticipase Fed-ul.

Michael Arone, strateg şef de investiţii la State Street Global Advisors, a spus: "Faptul că inflaţia poate să nu fi atins vârful cred că este un risc pentru pieţe (...). Însă cred că investitorii sunt cel puţin plini de speranţă, dacă nu chiar se aşteaptă, ca inflaţia să decelereze".

Pe lângă inflaţie, investitorii vor urmări cu atenţie sezonul raportărilor financiare pentru cel de-al doilea trimestru. Profiturile corporaţiilor pot fi sursa unor turbulenţe în piaţă, dacă analiştii vor fi forţaţi să ajusteze în jos estimările pentru finanul anului, aşa cum se aşteaptă mulţi.

"Dacă va exista o reajustare, acesta este momentul", a spus Boockvar, conform CNBC.

Potrivit datelor I/B/E/S de la Refinitiv, câştigurile pentru trimestrul al doilea companiilor din S&P 500 sunt aşteptate să crească cu 5,7%. Estimările pentru trimestrul al treilea şi al patrulea au scăzut uşor, dar sunt încă de 10,9%, respectiv 10,5%, conform publicaţiei americane.

"Cred că piaţa se pregăteşte pentru un sezon de raportări provocator, aşa că nu este clar cât de multă volatilitate va aduce", a spus Arone. În opinia sa, companiile vor continua să bată estimările, dar poate nu la fel de mult ca până acum. "Cred că îşi vor reduce estimările. De ce nu? Va fi mai uşor să le depăşească. Cred că sezonul de câştiguri va fi o dezamăgire. Va fi interesant de văzut cum reacţionează piaţa".

Săptămâna aceasta, indicele S&P 500 a urcat cu 1,9% până la 3.899, în timp ce Nasdaq Composite a crescut cu 4,5%. Randamentul titlurilor de stat pe zece ani s-a ridicat la 3,07%, vineri, fiind depăşit în cursul săptămânii de cel al titlurilor cu scadenţa pe doi ani, pentru a treia oară de la sfârşitul lunii martie. Este vorba despre aşa-numita curbă inversată a randamentelor, ce uneori semnalează o recesiune, conform CNBC.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Peace fr om the drop of dew,

    Let's bite with lust the moment  

    Roses of may dream rain. 

    Peace fr om the drop of dew 

    The home flower, to you, 

    fr om a star, open-wing! 

    Peace fr om the drop of dew 

    Let's bite the moment with lust! 

    Home Songs on two, 

    Let's open his wing again! 

    When you sang to me you poured  

    song dew on two of two. 

    Heaven's songs are raining on us, 

    Let's bite the moment with lust, 

    Home Songs on two,

    Let's open his wing again! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb