CNIPMMR susţine creşterea graduală a salariilor minime

G.D.
Miscellanea / 20 februarie 2023

CNIPMMR susţine creşterea graduală a salariilor minime

CNIPMMR susţine faptul că salariile trebuie crescute la nivel naţional în mod responsabil şi gradual, astfel cum se menţionează în expunerea de motive a Directivei privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană care precizează că "Firmele, în particular IMM-urile, ar beneficia şi de pe urma unor creşteri mai graduale şi mai previzibile ale salariului minim, fapt care ar îmbunătăţi mediul de afaceri", conform unui comunicat remis redacţiei. "Reamintim faptul că impozitarea pe forţa de muncă se situează la unul dintre cele mai înalte niveluri din Uniunea Europeană, iar regândirea impozitării muncii trebuie să fie în centrul politicilor publice", subliniază sursa citată.

Expunerea de motive a Directivei menţionează că au fost avute în vedere la elaborare situaţiile de la nivel naţional care arată că "Salariile minime legale la nivel naţional sunt mai mici de 60 % din salariul median brut şi/sau de 50 % din salariul mediu brut în aproape toate statele membre".

Tot în cadrul analizei cantitative efectuate pentru elaborarea directivei s-a mers pe un "scenariu bazat pe o creştere ipotetică a salariilor minime la 60 % din salariul median brut arată că aceasta ar spori gradul de adecvare al salariilor minime în aproximativ jumătate din statele membre. Între 10 şi 20 de milioane de lucrători ar beneficia de aceste îmbunătăţiri. În mai multe ţări, îmbunătăţirile la nivelul protecţiei salariului minim ar avea ca rezultat o reducere cu peste 10 % a sărăciei persoanelor

încadrate în muncă şi a inegalităţii salariale şi o reducere cu aproximativ 5% sau mai mult a diferenţei de remunerare între femei şi bărbaţi (rezultate medii ale impactului asupra statelor membre pentru scenariul în care salariul minim este ridicat la 60 % din salariul median brut sau la 50 % din salariul mediu brut)."

Având în vedere unele informaţii apărute în spaţiul public, CNIPMMR face următoarele precizări:

- nu există o valoare a unui salariu minim la nivel European;

- nu există obligaţia expresă în Directivă ca salariul minim brut garantat în plată la nivel naţional să fie un anumit procent din valoarea salariului mediu sau salariului median. "Utilizarea indicatorilor folosiţi în mod obişnuit la nivel internaţional, cum ar fi 60 % din salariul median brut şi 50 % din salariul mediu brut, poate ajuta la orientarea evaluării gradului de adecvare al salariului minim în raport cu nivelul brut al salariilor."

- statele membre cu salarii minime legale trebuie să prevadă criterii naţionale pentru stabilirea şi actualizarea salariului minim legal, definite într-un mod stabil şi clar, actualizări periodice şi în timp util şi instituirea de organe consultative.

CNIPMMR consideră că evoluţiile salariilor din România sunt conforme cu situaţia economică a ţării:

-Salariul minim brut garantat în plată reprezintă 44,18% din salariul mediu brut de 6789 lei (valoare utilizată la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023) ca urmare a creşterii la 3.000 lei/lună din 1 ianuarie 2023

-Se înregistrează o creştere de la 41,83% faţă de media anului 2022, astfel, România se aproprie de media de 50 % din salariul mediu brut, corespunzător cu recomandările din Directiva privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană, se menţionează în comunicat.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb