CNVM A PUS O ÎNTREBARE "Amonil" saltă, din nou, pe Bursă

Ştefania Ciocîrlan
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 noiembrie 2009

"Amonil" saltă, din nou, pe Bursă

Ioan Niculae: Am încheiat un contract de procesare a gazului la "Amonil" ca să facem îngrăşăminte

Acţiunile combinatului de îngrăşăminte "Amonil" Slobozia (simbol AMO) au făcut din nou o figură bună pe Bursă, ieri, apreciindu-se cu până la 9,24%, pe un volum de 7,66 milioane de acţiuni, după ce Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a cerut celor două off-shore-uri, "Zalois" şi "Jovline", care deţin peste 50% din companie, să spună cine le controlează, în termen de 24 de ore.

Ordonanţa supraveghetorului pieţei de capital vine la aproape un an după ce Salink Limited, unul dintre acţionarii minoritari ai combinatului, a cerut, pentru prima dată, clarificarea relaţiei dintre cele două off-shore-uri, în condiţiile în care există suspiciunea unei relaţii de concertare între ele pentru că au acelaşi sediu, în Belize.

La finele lunii trecute, însă, acţionarul unic al "Zalois", "Ernston Limited", a fost înlocuit de "Watterstan Holdings Limited", Comisia găsind, acum, momentul prielnic ca să ceară dezvăluirea structurii acţionariatului societăţilor din Belize, până la nivel de persoană fizică. Miza acestei ordonanţe ar putea fi o viitoare ofertă publică de la "Amonil" pe care "Jovline" şi "Zalois" ar trebui să o deruleze, dacă s-ar adeveri că acţionează concertat.

Interagro încă se gândeşte dacă va prelungi contractul de management la "Amonil"

După ce a anunţat, la finele săptămânii trecute, că nu mai poate să livreze gaz combinatului de îngrăşăminte din cauza unui ordin al Ministerului Economiei, "Interagro" a încheiat, recent, un contract de procesare a gazului cu "Amonil", ajungând să producă la Slobozia propriile îngrăşăminte.

Domnul Ioan Niculae, preşedintele Grupului "Interagro" a explicat, pentru ziarul BURSA: "Noi am încheiat un contract cu Amonil pentru procesarea gazului. Asta înseamnă că noi le furnizăm gazul prin instalaţiile, care nu mai aparţin combinatului, le plătim un tarif de procesare a gazului care să le acopere costurile salariale şi cheltuielile cu energia electrică, dar îngrăşămintele rezultate sunt ale noastre".

De fapt, noul contract încheiat între "Interagro" şi "Amonil" pare o reiterare a unui aranjament mai vechi între combinatul de îngrăşăminte şi "Intergaz" Zimnicea, prin care se pare că "Amonil" se angajase să cedeze producţia de îngrăşăminte chimice societăţii din Slobozia la un preţ care consta în costurile de producţie plus 5%, în schimbul gazului furnizat de aceasta. Salink Limited, acţionarul Samonil, a cerut arbitrului pieţei de capital informaţii despre acest posibil contract de livrare gaze între "Amonil" şi "Intergaz" SRL Zimnicea, societate suspectată că ar fi controlată tot de Ioan Niculae.

"Amonil" şi-a pierdut cele mai importante instalaţii pentru fabricarea îngrăşămintelor, după ce acestea au fost scoase la licitaţie, la începutul lunii trecute, de un SRL din Slobozia, "Chemgas Holding Corporation" pentru o datorie iniţială de 54 de milioane de lei, pe care "Amonil" o acumulase faţă de fostul "Distrigaz Sud" (actualul GDF Suez Energy România). Chemgas Holding Corporation a fost şi cumpărătorul activelor scoase la licitaţie, pentru aproximativ 57 de milioane de lei.

În prezent, conducerea "Amonil" este asigurată de "Interagro", în baza unui contract de management, care ar trebui să se încheie la finele acestui an.

"În jur de 1 decembrie ne vom pronunţa dacă vom extinde aceste contract de management şi după 2009 sau îl vom încheia", ne-a mai spus domnul Niculae. Întrebat asupra ordonanţei CNVM privind acţionariatul celor două off-shore-uri, domnul Niculae a apreciat că este "o treabă foarte bună".

Paul Brendea, Prime Transaction: AMO este o acţiune incertă

Paul Brendea, analist la casa de brokeraj "Prime Transaction" atrage atenţia că titlurile "Amonil" sunt speculative, aprecierea înregistrată ieri fiind legată parţial şi de ordonanţa Comisiei privind acţionariatul combinatului. Domnia sa ne-a spus:

"Despre AMO se ştie că este o acţiune foarte speculativă. În şedinţa de ieri, au fost tranzacţionate la început pachete mai mari, chiar a fost o tranzacţie de 600.000 de acţiuni, după care vaolumele au început să scadă între 200 şi 300.000 de acţiuni. Persona, evoluţia acţiunilor Amonil nu mă ma miră, speculatorii de-abia aşteaptă o veste precum ordonanţa Comisiei ca să înceapă să tranzacţioneze".

Reprezentantul "Prime Transaction" consideră că odată cu ordonanţa CNVM, la "Amonil" începe o nouă poveste, miza fiind oferta publică de preluare.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb