Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a respins contestaţia formulată de Depozitarul Central al BVB cu privire la aprobarea regulamentelor de funcţionare ale Depozitarului Sibex, prin care invoca încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, potrivit NewsIn.
Depozitarul Central al BVB a susţinut în contestaţie că Regulamentul nr.2 privind funcţionarea Depozitarului Sibex reproduce într-o măsură semnificativă texte integrale din Codul Depozitarului Central, iar decizia CNVM de aprobare a regulamentelor de funcţionare este nelegală, întrucât prin emiterea acestui act administrativ i-au fost încălcate drepturile şi interesele sale legitime.
În schimb, printre motivele respingerii acestei contestaţii CNVM susţine că Depozitarul BVB "se referă în mod generic la preluarea integrală a unor texte din codul său, fără a preciza, în concret, care sunt acestea".
Mai mult, Comisia precizează că a aprobat regulamentele Depozitarului Sibex cu observarea strictă a prevederilor legale din domeniul pieţei de capital şi a dispoziţiilor Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ.
"Aşa cum am arătat anterior, C.N.V.M. nu are competenţa legală de a evalua dacă, în ce mod şi în ce grad este posibil ca S.C. Depozitarului Sibex S.A. să fi utilizat Codul Depozitarul Central ca model în elaborarea reglementărilor proprii, însă trebuie subliniat faptul că reglementările S.C. Depozitarul Central S.A. aprobate de C.N.V.M. sunt disponibile pentru consultare de către public şi constituie un exemplu de bună practică", potrivit deciziei CNVM.
Totodată, în ceea ce priveşte plângerea Depozitarului Central cu privire la concurenţă neloială, Comisia a răspuns că "aceasta este nefondată întrucât este întemeiată tot pe premisa că, în mod nelegal, S.C. Depozitarul Sibex S.A. a utilizat prevederi din CDC la redactarea Regulamentului nr.2 privind funcţionarea entităţii".
Mai mult, CNVM apreciază că înfiinţarea celui de-al doilea depozitar central este un eveniment benefic pentru piaţa de capital românească, de natură a încuraja spiritul concurenţial în acest sector financiar.
Depozitarul Central depusese recent la CNVM o solicitare prin care cerea arbitrului pieţei de capital să retragă autorizaţia de funcţionare a Depozitarului Sibex, susţinând că mecanismul de funcţionare şi regulamentele pe care le utilizează instituţia sibiană sunt bazate pe cele create de Depozitarul Central.
Potrivit unor surse din piaţă, Depozitarul Central ar putea acţiona în instanţă Depozitarul Sibex, într-un al doilea proces, vizând încălcarea drepturilor de autor, în contextul în care solicitarea societăţii din Bucureşti a fost respinsă de CNVM.
Pe lângă solicitarea respinsă, ieri, de CNVM, Depozitarul Central a contestat în instanţă înfiinţarea Depozitarului Bursei din Sibiu (Sibex), cerând o clarificare legală asupra posibilităţii existenţei mai multor instituţii de acelaşi fel
Depozitarul Central Sibex are un capital social de 12 milioane lei şi este controlat de Bursa din Sibiu, care deţine 58% din capitalul social al depozitarului, restul de 42% reprezentând aportul SIF-urilor şi al caselor de brokeraj.
Conducerea Depozitarului Sibex aşteaptă avizul de funcţionare de la Banca Naţională a României (BNR), ultimul pas înainte de lansarea pieţei la vedere a Bursei din Sibiu, care ar putea avea loc în octombrie-noiembrie.
În ceea ce priveşte Depozitarul Central, acesta este controlat de Bursa de Valori Bucureşti (BVB), care deţine 51% din acţiunile sale, iar printre acţionarii mai mici se numără fondul de investiţii RAEF, care controlează 1,76% din titluri, cele cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) şi mai multe bănci precum BRD-SocGen, Raiffeisen Bank, Bancpost şi ATEbank.
Depozitarul Central are un capital social de 21,8 milioane lei, divizat în 217,97 milioane de acţiuni, cu valoarea nominală de 0,10 lei
1. depozitarul central
(mesaj trimis de nicu - agnita în data de 14.10.2009, 09:31)
concurenta ii deranjeaza ?? cred ca pierd o felie de "tort " si asta ii nelinisteste .cei din bucuresti au vrut doua burse , acum le au si cred ca asta ii macina . concurenta este benefica. o zi verde . pa .