Cocor Bucureşti a avut un profit de 9,4 milioane lei în primele nouă luni

F.A.
Piaţa de Capital / 14 noiembrie 2009

Cocor Bucureşti (COCR) a obţinut un profit net de 9,4 milioane lei (2,2 milioane euro), în primele nouă luni, de 6,5 ori mai mare decât cel din aceeaşi perioadă a anului trecut, în contextul în care compania şi-a vândut în august participaţia la Euxin Constanţa, pentru 5,3 milioane lei.

În primele nouă luni ale anului precedent, Cocor afişase un câştig net de 1,45 milioane lei. Potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli, Cocor se aştepta să înregistreze pierderi de 1,9 milioane lei, în intervalul ianuarie-septembrie 2009, însă compania şi-a lichidat în luna august participaţia de 41,4% la Euxin Constanţa, pentru suma de 5,3 milioane lei, ceea ce a influenţat rezultatul din al treilea trimestru.

Vânzarea acţiunilor Euxin, către SIF Transilvania, a făcut parte din procesul de stingere a litigiilor cu societatea de investiţii financiare (SIF), printr-un schimb de acţiuni. Acţionarii Cocor Bucureşti (COCR) au votat la începutul lunii august pentru stingerea litigiilor cu SIF Transilvania (SIF3), prin intermediul unor tranzacţii care au vizat ieşirea SIF3 din acţionariatul Cocor Turism.

Astfel, în baza hotărârilor AGA, Cocor Bucureşti a vândut pachetul de 19,3 milioane de acţiuni Euxin către SIF Transilvania, în timp ce societatea de investiţii financiare s-a retras din firma Cocor Turism (GALA), la care Cocor Bucureşti este acţionarul majoritar.

În schimb, afacerile companiei s-au comprimat cu 15% în primele trei trimestre, la 7,75 milioane lei, după ce în perioada similară a anului precedent se cifrau la 9,12 milioane lei.

Firma a investit anul trecut 27 milioane euro în renovarea şi schimbarea imaginii centrului comercial din Capitală, Cocor Luxury Store, care urmează să fie inaugurat curând.

Compania are ca domeniu de activitate închirierea şi subînchirierea de imobile. Acţionarii principali ai societăţii sunt SIF Muntenia (SIF4), cu 10% din capital, Liviu Ursan, cu 14,83%, Daniel Stoica, cu 14,66% din acţiuni, şi Broadhurst Investments, cu 13,32% din capitalul social. De asemenea, SIF Muntenia are o participaţiea de 10% din capitalul companiei.

Cocor Bucureşti are un capital social de 12,07 milioane lei, divizat în 301.691 acţiuni cu valoarea nominală de 40 lei.

Valoarea de piaţă a companiei este de 75,4 milioane lei (17,5 milioane euro), conform ultimei cotaţii de 250 lei, stabilită în şedinţa bursieră din 14 august. Titlurile companiei se tranzacţionează la categoria de bază a pieţei Rasdaq, sub simbolul COCR.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb