COMBATEREA CONTRABANDEI Vânătoare reciprocă Băsescu-Vîntu

D.N.
Ziarul BURSA #Politică #Contrabanda / 16 februarie 2011

Vânătoare reciprocă Băsescu-Vîntu

Liderul sindical Vasile Marica a devenit personaj principal în scandalul "Vama", după ce un fost lucrător vamal l-a acuzat că ar fi luat mită timp de cinci ani.

Acuzele sunt extrem de dure şi de o parte şi de cealaltă, fiind evident că vor apărea, în cel mai scurt timp, mai multe procese de calomnie.

Dincolo de aceste aspecte, totul pare să se transforme într-un nou episod al războiului dintre preşedintele Traian Băsescu şi moguli.

Sunt de notorietate legăturile pe care mai mulţi lideri sindicali le-au avut cu patronul Realitatea TV, cinci dintre aceştia făcând parte din acţionariatul Realitatea Media. Este uşor de înţeles că făcându-se conexiunea între corupţia de la vamă şi personajele aflate în relaţii apropiate cu Sorin Ovidiu Vîntu, preşedintele ar reuşi să marcheze o nouă victorie în războiul cu mogulii.

În urmă cu două zile, Traian Băsescu a făcut declaraţii extrem de interesante într-un interviu apărut în cotidianul România Liberă: "Liderii sindicali au fost cei mai vocali când au vorbit de deturnare, acompaniaţi de trusturile de presă deţinute de Vîntu şi Voiculescu. E ceva putred la mijloc, nu pot pune degetul exact pe rană, dar este clar că ieşirile lor, care încearcă să arate spre zona politică, sunt un semn că vor să acopere ceva. (...) Mă tem că regina se află printre liderii sindicali, dar probarea acestui lucru depinde foarte mult de cei care sunt arestaţi, dacă vor recunoaşte". S-a vehiculat în ultima perioadă că ar exista schemă logică, sub forma unei table de şah, în care o "regină" ar controla toată mafia vămilor.

Sorin Ovidiu Vîntu a declarat, ieri, pe holul tribunalului unde se judecă procesul în care este acuzat de favorizarea infractorului Nicolae Popa: "Acest proces nu are nicio legătură cu justiţia, este doar consecinţa luptei mele directe cu regimul Traian Băsescu. Domnia sa a început o vânătoare împotriva mea folosind toate instituţiile coercitive. Începând de azi, am început şi eu vânătoarea împotriva lui şi a celor care îl sprijină".

Tot ieri, Marius Ungureanu, fost şef de vamă la Giurgiu, a afirmat într-o conferinţă de presă că, din 1997 până în 2002, i-a dat şpagă liderului Sed Lex, Vasile Marica, câte 2.000 - 2.500 de dolari lunar. Ungureanu a fost extrem de precis în acuzele aduse la adresa liderului sindical: "Marica, în 15 ani, a şantajat toţi directorii, de orice culoare politică, ai Autorităţii Naţionale a Vămilor. Având oameni în toate punctele vamale, ştia tot ce se întâmplă şi ameninţa cu ieşiri în stradă. În 1996 l-am cunoscut pe Vasile Marica, la acea vreme prezentându-se ca un om cu relaţii şi cu putere în ANV. Din 1997, până în 2002, îi dădeam bani, câte 2.000 - 2.500 de dolari pe lună. Marica a înfiinţat, a organizat şi este principalul beneficiar material al acestui sistem. Oamenii nu vor să vorbească pentru a nu suporta consecinţele. Pe acest lucru se bazează şi Marica atunci când apare ca justiţiar... Lucrează prin interpuşi în sis-temul de colectare a mitei. În 2001, o acţiune a SRI Giurgiu, efectuată printr-un ofiţer care se numeşte Crăciunescu Şerban şi prin intermediul unui lucrător vamal - Dan Voinea -, la o şedinţă ad hoc pe care a organizat-o pe tura lui Cristoi Robert, (ofiţerul) a înregistrat cu un reportofon acea şedinţă în care Cristoi Robert spunea că Marica doreşte mai mulţi bani, prin urmare vameşii să cotizeze cu sume mai mari. Acea casetă este din 2001 la SRI Giurgiu, dar nu s-a întâmplat nimic". De asemenea, Ungureanu afirmă că i-a dat 5.000 de dolari liderului Sed Lex, pentru ca acesta să-şi cumpere diploma de licenţă.

Într-o intervenţie la Realitatea TV, Vasile Marica i-a răspuns lui Marius Ungureanu: "Îl cunosc foarte bine, era cel mai mare traficant de ţigări. A încercat de mai multe ori să mă contacteze şi a fost dat afară până la urmă de Nini Săpunaru (fost şef al Vămilor). El crede că din cauza mea i se trage arestarea. Pe mine nu mă acuză de fapte de corupţie un fost puşcăriaş. Faţă de mine nu are nici cea mai mică dovadă. El va trebui să răspundă pentru ce se întâmplă. El ar fi vrut să stea la vamă şi să fure în continuare, dar a fost dat afară şi eu nu am vrut să îl ajut".

Trebuie precizat că Ungureanu nu este singurul care îl acuză pe Vasile Marica. Preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor - "Pro Lex", Vasile Lincu, a afirmat că "domnul Marica este un şurub esenţial al maşinăriei diabolice de acoperire a evaziunii fiscale".

Vasile Marica le-a transmis celor care îl acuză ca să vină cu probe, în caz contrar urmând să îi acţioneze în justiţie.

Este de notorietate că mai mulţi lideri de sindicat au avut legături strânse cu patronul Realităţii TV, Sorin Ovidiu Vîntu. Dumitru Costin (BNS), Marius Petcu (lider CNSLR Frăţia), Liviu Luca (preşedintele Colegiului de Conducere al Federaţiei Sindicatelor Libere Independente Petrom), Iacob Baciu (Confederaţia Sindicatelor Democratice din România) şi Ion Popescu (sindicatul Meridian) s-au numărat printre acţionarii Realitatea Media, companie care făcea parte din trustul de presă controlat de Sorin Ovidiu Vîntu . Apoi, Global Video Media, una dintre firmele care a colaborat cu Realitatea Media, i-a avut ca administratori pe Liviu Luca, Marius Petcu, Iacob Baciu, Ion Popescu, Dumitru Costin, Duţu Achille Costin (preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie). Mai trebuie precizat că "Sed Lex", organizaţie condusă de Vasile Marica, este afiliată la CNSLR Fraţia.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. deja s-a conturat tabloul baniilor din vami, mergeau la liderii sindicali care ii directionau spre vantu .deci totul face parte dintr-o conspiratie impotriva sefului pd-l...adica presedintele romaniei.

    Hotii au inceput sa se dea in gat unul pe altul.Sa nu ii intrerupem si sa curga cat mai mult sange vinovat.Paduchelnita e mare.Liderii astia sindicali se cred Jimmy Hoffa si actioneaza cu tupeu in fruntea unor clanuri.

    Simplul fapt ca un Flutura Vintu isi permite sa declare public ca a inceput vanatoarea Presedintelui Romaniei ar trebui sa ne puna pe ganduri (sau pe vanturi ) pe toti romanii. Se naste imediat inrebarea: ce mijloace "de vanatoare" si prin intermediul caror institutii ale statului poate vana un infractor notoriu pe seful unui stat. Prin absurd, in situatia in care seful statului ar fi ( nu este, stati linistiti) in postura de a fi santajat prin astfel de scursuri si mijloace, ganditi-va la ce s-ar mai reduce democratia -atat cat exista, in Romania.

    Deci, acest infractor ar fi trebuit sa fie pus de mult dupa gratii. 

    1. Seful statului cu siguranta nu poate fi santajat. E ca Fat Frumos din Lacrima, fara trecut si mai ales fara viitor.

      Vasile cel Mare si cinstit caretraieste in modestia lui de pe urma celor dou capre ale lui ...cu sotioara lui in v ila lui...nemernicilor ca vadau in judecata ...si pe voi si pe base..

    un talhar nenorocit ca acest SOV ,dovedit de mass-media si de noi care nu suntem asa de orbi si corupti ca justitia ,sa ameninte Presedintele tarii,fara ca sa fie saltat si trimis la Ocna,pentru ca doar acolo merita acest gunoi nenorocit sa stea,toata viata,incatusat si pus la spart pietre toata viata!!!!!!!!!!!! Avem o justitie de tot rahatul daca si asa ceva este permis!!!!!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb