Combinatul Mechel Târgovişte şi-a reluat activitatea, nefiind afectat de criza gazelor

F. A.
Companii #Bunuri Industriale / 13 ianuarie 2009

Salariaţii de la Mechel Târgovişte s-au întors la lucru, începând de luni, după ce producţia a fost oprită în perioada sărbătorilor de iarnă, criza gazului neafectând, cel puţin deocamdată, combinatul, transmite corespondentul NewsIn.

Liderul de sindicat al Mechel Târgovişte, Mihai Toma, a declarat, azi, că până în prezent nu are semnale că sistarea gazului de către Rusia prin Ucraina ar afecta activitatea combinatului, în condiţiile în care cuptoarele de producţie au fost pornite.

"Până la momentul acesta nu avem niciun semnal că avem interdicţie la gaz metan.(...) Secţiile de producţie sunt consumatoare de gaz metan. Pe tona de produs finit consumă în jur de o sută de metri cubi", a precizat Toma.

Mechel a avut oprită producţia în perioada sărbătorilor (25 decembrie 2008 - 5 ianuarie 2009), interval în care în medie 1.500 de salariaţi din cei 3.230 au intrat în şomaj tehnic. Potrivit comunicatului, Mechel a programat pregătiri ale utilajelor în perioada 6-11 ianuarie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7319
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9563
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb