Comisia Europeană va livra 1,5 milioane de măşti medicale către 17 state membre şi Marea Britanie

S.B.
Internaţional / 8 mai 2020

Comisia Europeană va livra 1,5 milioane de măşti medicale către 17 state membre şi Marea Britanie

Comisia Europeană (CE) va livra, în zilele următoare, un prim lot de 1,5 milioane de măşti medicale unui număr de 17 state membre, printre care şi România şi Regatului Unit al Marii Britanii, pentru a proteja cadrele medicale împotriva noului coronavirus, potrivit Agerpres.

Livrarea va face parte dintr-o nouă achiziţie de 10 milioane de măşti, finanţată de Comisie, în cadrul Instrumentului pentru sprijin de urgenţă, cu scopul de a oferi ajutor direct statelor membre pentru a atenua consecinţele imediate ale pandemiei şi pentru a anticipa nevoile legate de relaxarea restricţiilor şi de redresarea economică.

Comisarul pentru sănătate şi siguranţă alimentară, Stella Kyriakides, a declarat: "Facem tot ce putem pentru a sprijini statele membre să obţină echipamente de protecţie pentru cadrele medicale din prima linie. Ele sunt eroii contemporani ai Europei. Această acţiune reprezintă solidaritatea UE în acţiune şi este menită să contribuie la satisfacerea nevoilor sistemelor de sănătate europene, fiind mobilizate 3 miliarde de euro de la bugetul UE pentru a sprijini în mod direct eforturile statelor membre. Rămânem neclintiţi în angajamentul nostru: împreună, putem câştiga această luptă".

Potrivit sursei citate, măştile vor fi livrate în următoarele şase săptămâni statelor membre şi regiunilor care au nevoie de aceste echipamente, în tranşe săptămânale de 1,5 milioane de bucăţi.

"Aceste livrări au loc în plus faţă de sutele de mii de măşti livrate deja din rezerva rescEU de echipamente medicale în ultimele săptămâni, precum şi faţă de asistenţa mobilizată prin intermediul Mecanismului UE de protecţie civilă", notează CE.

Pe data de 24 aprilie 2020, Comisia Europeană a decis să mobilizeze, în cadrul Instrumentului pentru sprijin de urgenţă (ESI - Emergency Support Instrument), 320 de milioane de euro pentru acţiuni de sprijin de urgenţă, din care 100 de milioane de euro destinate unor produse sanitare esenţiale, care vor fi achiziţionate în lunile următoare.

CE mobilizează 3 miliarde de euro din bugetul Uniunii Europene (UE) pentru a sprijini în mod direct sistemele de sănătate ale statelor membre, din care 2,7 miliarde de euro vor fi direcţionate prin intermediul Instrumentului pentru sprijin de urgenţă, iar 300 de milioane de euro prin intermediul capacităţii de echipamente medicale rescEU.

Forul european menţionează că sunt posibile contribuţii suplimentare, inclusiv din partea statelor membre.

Instrumentul pentru sprijin de urgenţă permite sprijinirea directă a statelor membre ale UE în eforturile de a combate pandemia COVID-19 prin măsuri care pot avea un impact mai mare dacă sunt luate la nivel european. Acest instrument nu înlocuieşte instrumentele existente (achiziţii publice în comun, rescEU etc.), ci le completează, precizează Comisia.

"Datorită acestui instrument, UE poate realiza acţiuni specifice de prevenire şi atenuare a consecinţelor acute imediate în unul sau în mai multe state membre şi poate satisface, pe termen mediu şi lung şi în mod coordonat, nevoile determinate de relaxarea restricţiilor şi de redresarea economică care survine crizei cauzate de noul coronavirus. Astfel, Comisia va oferi un răspuns integrat al UE pe parcursul întregii crize cauzate de noul coronavirus. Pentru a pune în aplicare sprijinul, Comisia colaborează continuu cu autorităţile sanitare naţionale, cu organizaţiile internaţionale şi cu sectorul neguvernamental", se arată în comunicatul citat.

Odată cu derularea Instrumentului pentru sprijin de urgenţă, Comisia va putea să sprijine o gamă largă de iniţiative, care includ: achiziţionarea de echipamente medicale, precum aparatele de ventilaţie şi măştile; coordonarea şi sprijinirea financiară a transportului de pacienţi către statele membre ale UE care dispun de capacităţi spitaliceşti neutilizate; contribuţia la amplificarea testărilor în întreaga UE; sprijinirea livrării vaccinurilor, unele putând fi rezultatul unui sprijin semnificativ acordat în cadrul altor iniţiative ale UE.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb