TABAC 2014 BAT România, al doilea contribuabil la bugetul de stat

Ziarul BURSA #Companii #Contrabanda / 24 martie 2014

BAT România, al doilea contribuabil la bugetul de stat

British American Tobacco a investit 185 milioane euro în fabrica de la Ploieşti

Prezenţa British American Tobacco în ţara noastră a cunoscut noi dimensiuni, anul trecut. Astfel, producătorul de ţigarete a ajuns la investiţii totale de 185 de milioane de euro în fabrica sa de la Ploieşti.

Producţia în unitatea prahoveană a fost demarată în anul 1997 şi furnizează ţigarete atât pentru piaţa locală, cât şi pentru export.

Capacitatea de producţie a fabricii, extinsă în 2013 printr-o investiţie de 25 de milioane de euro, a ajutat BAT România să se menţină printre cei mai importanţi jucători ai economiei autohtone, potrivit lui Adrian Popa, Corporate Regulatory Affairs Director British American Tobacco România. Domnia sa ne-a precizat că BAT România a contribuit, anul trecut, la bugetul de stat cu aproximativ 6,85 miliarde lei, cu peste 1,25 miliarde lei mai mult în comparaţie cu 2012.

"Aportul include accize, TVA, impozit pe profit, contribuţii sociale şi de sănătate pentru angajaţi sau taxe locale şi plasează compania pe primul loc în topul contribuabililor la bugetul de stat din categoria companiilor care aparţin sectorului FMCG (bunuri de larg consum cu rulaj rapid) şi pe locul al doilea în întreg sectorul privat, după OMV Petrom", apreciază domnul Adrian Popa.

BAT România a încheiat anul 2013 cu un total de 1.641 de angajaţi distribuiţi în cele trei entităţi cu care este prezentă compania pe piaţa noastră: BAT Romania Trading, BAT Investment şi BASSE (British American Shared Services Europe).

Adrian Popa: "Contrabanda, principala provocare pentru industrie"

Anul 2014 revine cu aceeaşi provocare pentru industria de tutun din România: piaţa neagră, ajunsă în luna ianuarie la cel mai înalt nivel al ultimilor doi ani şi jumătate, respectiv 15,7% din totalul pieţei de ţigarete, remarcă Adrian Popa, subliniind că Moldova, Ucraina, Serbia şi duty free-urile ramân principalele surse pentru ţigaretele de contrabandă, "de multe ori contrafăcute în condiţii necunoscute".

Astfel, reprezentantul BAT România ne-a precizat că acest record este cauzat în special de contrabanda cu ţigarete contrafăcute. În opinia domniei sale, această evoluţie necesită o reacţie fermă din partea autorităţilor şi a producătorilor legali, pentru a evita situaţia din 2010, când contrabanda cu tutun şi produse din tutun se ridica la 36% din totalul pieţei.

O altă provocare pentru marii jucători de pe piaţa locală de tutun este indexarea cursului de schimb.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) stabilea valoarea accizelor prin transformarea sumelor în echivalentul euro, pe baza cursului de schimb valutar stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie a anului precedent. Anul acesta, cursul EURO/RON a fost puţin mai mic decât cel folosit în 2013, respectiv de 4,4485 lei/euro, în comparaţie cu 4,5223 lei/euro. MFP a decis, în această situaţie, să indexeze cursul de schimb cu media anuală a indicelui preţurilor de consum calculată în septembrie, ajungându-se la un curs de 4,738 lei/euro.

Potrivit industriei, aceste situaţii pot produce distorsiuni periculoase pe piaţă şi în mecanismele intra comunitare.

Aşadar, adoptarea calendarului de creştere a accizelor pe ţigarete a generat o nouă dezbatere între stat şi sectorul privat. La numai un an de la adoptarea unui nou calendar de creştere a accizelor pe ţigarete - 1 ianuarie 2011 -, MFP a operat prima modificare, devansând creşterea accizelor de la 1 iulie la 1 aprilie. S-au comprimat, astfel, într-un interval de trei luni, două creşteri de preţ: una la 1 ianuarie, care acoperea modificarea cursului de schimb EUR/RON şi creşterea accizei la nivelul stabilit de calendar. Autorităţile au motivat decizia făcând referire la presiunea exercitată de FMI de a mări sumele colectate la buget.

Ultimele modificări pot avea un impact negativ asupra consumatorului, explică Adrian Popa, adăugând: "Asemenea măsuri pot afecta ceea ce noi numim «consumer stretch» (n.r. consumer stretch = consumul zilnic mediu X preţul mediu pe produs X 30 de zile / venitul lunar). Mai exact, fiecare consumator are zone din bugetul său unde nu poate reacţiona la modificări abrupte de preţ decât alegând produse mai ieftine şi, de multe ori, de contrabandă. România este ţara din Uniunea Europeană cu cel mai mare consumer stretch şi, prin urmare, ţara cu un potenţial foarte mare pentru piaţa neagră, un fenomen care dăunează atât sectorului de stat, cât şi celui privat".

Printre brandurile internaţionale de ţigarete comercializate de British American Tobacco România se numără Kent, Rothmans, Pall Mall, Dunhill, Lucky Strike, Viceroy şi Vogue, cea mai vândută marcă fiind Kent.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb