Companiile de stat din industria de apărare, în proces de analiză guvernamentală

G.M.
Ziarul BURSA #Companii #Apărare / 28 februarie 2023

Companiile de stat din industria de apărare, în proces de analiză guvernamentală

Companiile de stat din industria de apărare vor trece printr-un amplu proces de analiză financiară şi economică, în urma căruia specialiştii vor stabili care sunt cele mai bune măsuri pentru redresarea acestui sector de activitate, foarte important pentru orice ţară din lume, a afirmat Constantin Bucuroiu, preşedintele Alianţei Sindicatelor din Industria de Apărare şi Aeronautică (ASIAA), după întâlnirea pe care liderii sindicali de la cele 22 de firme publice şi private din acest domeniu au avut-o ieri cu premierul Nicolae Ciucă.

"Domnul prim-ministru Nicolae Ciucă a afirmat că este necesară să se facă o radiografie, un RMN pentru industria de apărare, să se stabilească clar un diagnostic şi să fie repusă pe picioare. Din păcate, în actualul context geopolitic şi militar industria naţională de apărare nu face faţă unor cerinţe care să asigure partenerii NATO şi din Uniunea Europeană că suntem credibili. De aceea, măsurile ce trebuie luate şi intervenţia Guvernului trebuie să fie capitale şi nu de ordin infim. E nevoie să se acorde sprijin cu adevărat pentru investiţiile în acest sector de activitate, pentru că până acum ni s-a tot transmis că există bani, dar investiţiile au lipsit. Şeful Guvernului a fost de acord cu noi că un alt factor care a dus la starea actuală a industriei româneşti de apărare este imixtiunea politică în rândul companiilor. De câte ori s-au făcut numiri politice în consiliile de administraţie la companiile de stat din industria de apărare, au fost puşi oameni care nu corespundeau profesional, care nu deţineau competenţele necesare, iar acest lucru a cauzat actualul gol imens în acest sector de activitate", ne-a spus Constantin Bucuroiu.

În ceea ce priveşte parteneriatele anunţate de Ministerul Economiei - cel mai recent cu compania coreeană Huanhwa, liderul sindical a precizat că are multe rezerve privind o încheiere a acestora în perioada următoare, adică în termen scurt.

"De-a lungul anilor, germanii de la Rheinmetall au promis că vor face multe şi nu au făcut, americanii de la Raytheon la fel, ca şi reprezentanţii altor firme din lume care au bântuit prin România, dar nu au încheiat niciun parteneriat. De vină este şi modul nostru deficitar de a ne prezenta atunci când vrem să încheiem parteneriate cu companiile respective, mod peste care se adaugă lipsa de ştiinţă, de pricepere a celor care coordonează aceste activităţi pentru industria de apărare", ne-a spus Constantin Bucuroiu.

Potrivit comunicatului trimis de Guvern după întâlnirea premierului cu liderii de sindicat din industria de apărate, în cadrul evenimentului a fost analizată situaţia companiilor româneşti de stat din acest sector de activitate.

"Industria de apărare şi cea aeronautică trebuie susţinute prin investiţii, tehnologii noi şi specialişti motivaţi, care să asigure continuarea tradiţiei noastre, dar să ofere şi perspective de performanţă şi competitivitate produselor româneşti. În acest sens, activităţile de cercetare-dezvoltare, inclusiv componenta de Inteligenţă Artificială, alături de parteneriatele cu companiile relevante la nivel european şi global, vor trebui dublate de un cadru legislativ revizuit, coerent şi unitar, care să reducă birocraţia şi să consolideze capacităţile naţionale de producţie. Guvernul susţine puternic investiţiile necesare industriei de apărare, pentru că un sistem de apărare puternic are nevoie de o industrie pe măsură", a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

Comunicatul Guvernului mai arată că reprezentanţii sindicatelor au semnalat nevoia unui management profesionist la conducerea companiilor din industria de apărare, necesitatea de a permite specialiştilor să îşi poată valorifica experienţa acumulată pentru o perioadă cât mai îndelungată, dar şi de a genera un cadru atractiv pentru noile generaţii de ingineri şi experţi în domeniul industriei de apărare şi cel aeronautic.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. De ce ati acceptat ani de zile numurile politice. Acum cand ar trebui sa sustineti armata cu produse comparative cu cele NATO observati ca nu sunteti capabili. Suntti complici la dezastrul care exista in acest domeniu. Ar trebui sa fie desfiintitate toate companiile si reorganizate sin temeli (nu de beton) cu alti oameni....!

    1. In ce tara traim unde contractele pentru inzestrare treneaza ani de zile: corvetele, elicoptere, avioane ...etc?

      Suntem varza si nu o sa accept sa-mi apar tara care m-ar trimite cu echipament invechit ! Să mearga Iohanis si Ciuca cu aceste echipamente invechite!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb