COMUNICAT BNR Dobânda-cheie a fost coborâtă la 7% pe an

C.P.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 4 februarie 2010

În şedinţa din 3 februarie 2010, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât următoarele:

Reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7,0% pe an de la 7,5% începând cu data de 4 februarie 2010;

Gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar;

Menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

CA al BNR a analizat şi aprobat Raportul trimestrial asupra inflaţiei, document ce va fi prezentat publicului într-o conferinţă de presă organizată în data de 5 februarie 2010, când va fi prezentat şi calendarul şedinţelor dedicate politicii monetare pe următoarele 12 luni.

Rata anuală a inflaţiei s-a situat la nivelul de 4,74% în luna decembrie 2009, cu 0,24 puncte procentuale deasupra intervalului de variaţie din jurul ţintei, în principal ca efect al majorării accizelor la tutun şi al evoluţiei preţurilor combustibililor, ea fiind însă inferioară nivelului de 6,3% înregistrat în luna decembrie 2008.

Rata anuală a inflaţiei de bază CORE2 ajustată - calculată prin eliminarea impactului preţurilor administrate, al celor volatile (legume, fructe, ouă şi combustibili) şi al principalelor produse accizabile (tutun şi băuturi alcoolice) - şi-a continuat trendul descendent început în luna aprilie 2009, reducându-se semnificativ la nivelul de 2,8% în luna decembrie 2009, faţă de 6,3 % în luna decembrie 2008.

Analiza evoluţiei indicatorilor macroeconomici relevă persistenţa deficitului de cerere agregată, consolidarea la niveluri sustenabile a deficitului de cont curent şi continuarea scăderii în termeni anuali reali a creditului acordat sectorului privat, concomitent cu menţinerea unei dinamici înalte a creditului guvernamental.

În acelaşi timp, pe fondul îmbunătăţirii percepţiei investitorilor străini asupra economiei româneşti în condiţiile reactivării aranjamentului multilateral de finanţare externă încheiat cu Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi alte instituţii financiare internaţionale, dar şi al creşterii apetitului global pentru risc, leul a manifestat o tendinţă de întărire în raport cu euro.

Conduita politicii monetare a rămas prudentă, vizând asigurarea pro-activă a unui ansamblu de condiţii monetare reale în sens larg, adecvat atât convergenţei ratei inflaţiei către obiectivele stabilite pe termen mediu, cât şi revitalizării sustenabile a procesului de creditare a economiei româneşti.

Perspectivele indică continuarea procesului de dezinflaţie, după o temporară accelerare a ratei inflaţiei în luna ianuarie ca efect al şocului exogen al ajustării accizelor la tutun, în condiţiile prelungirii dinamicii favorabile a inflaţiei de bază CORE2 ajustată - care ilustrează mai bine efectele gestionării cererii agregate. Este de remarcat însă persistenţa incertitudinilor legate de evoluţia mediului extern, a fluxurilor de capital, preţurilor administrate şi a celor volatile.

În acest context, CA al BNR a decis reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7,0% de la 7,5% pe an. Ca urmare a acestei decizii, începând cu data de 4 februarie 2010, rata dobânzii pentru facilitatea de depozit se reduce la nivelul de 3,0% pe an de la 3,5%, iar rata dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) va fi de 11,0% pe an faţă de 11,5%. În acelaşi timp, rata dobânzii penalizatoare pentru deficitul de rezerve minime obligatorii constituite în lei se reduce la 16,5%, începând cu perioada de aplicare 24 februarie-23 martie 2010.

Totodată, CA al BNR a hotărât gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar şi menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi, respectiv, în valută ale instituţiilor de credit.

CA al BNR a analizat şi a aprobat Raportul trimestrial asupra inflaţiei, document care evaluează contextul macroeconomic recent, analizează perspectivele inflaţiei şi identifică principalele provocări şi constrângeri cu care politica monetară se va confrunta în perioada următoare.

În acest context, CA al BNR reafirmă că implementarea fermă şi consecventă a mix-ului de politici economice - monetară, fiscală, de venituri şi a reformelor structurale - convenite în cadrul aranjamentului multilateral de finanţare externă este esenţială pentru continuarea sustenabilă a procesului de dezinflaţie, menţinerea stabilităţii financiare şi relansarea durabilă a activităţii economice

BNR va continua să monitorizeze atent evoluţiile interne şi ale mediului economic internaţional, astfel încât, prin adecvarea promptă a instrumentelor de care dispune, să asigure menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu şi a stabilităţii financiare.

Raportul trimestrial asupra inflaţiei va fi prezentat publicului într-o conferinţă de presă organizată în data de 5 februarie 2010, când va fi prezentat şi calendarul şedinţelor dedicate politicii monetare pe următoarele 12 luni.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb