Comunităţile Proiectului Economia bazată pe Cunoaştere: Peste 5000 de persoane instruite gratuit pentru aplicarea tehnologiei informaţiei în şcoală şi afaceri

C.P.
Ziarul BURSA #Companii / 19 martie 2009

Unitatea de Management a proiectului Economia Bazată pe Cunoaştere (EBC) organizează, în perioada 15 martie - 15 iunie 2009, sesiuni de instruire gratuită pentru utilizarea calculatorului şi a tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor (TIC), cu aplicare în şcoală şi afaceri. Cursurile se adresează profesorilor, funcţionarilor din administraţie, întreprinzătorilor privaţi si bibliotecarilor, si vor avea loc în fiecare dintre cele 255 de localităţi din proiectul EBC, pentru câte 20 de persoane, pe durata a 5 zile.

De când deţin portofoliul de ministru al comunicaţiilor şi societăţii informaţionale am învăţat un lucru fundamental, pe care încerc să-l aplic în fiecare demers pe care-l propun: toţi avem nevoie de informaţii, dar întrebarea care se pune este ce facem cu ele atunci când ajung la noi. Şi am găsit răspunsul în proiectul EBC. Este evident că eforturile strategice pe care le promovează şi Europa comunitară şi ni le însuşim, firesc, legate de broadband şi de incluziune prin alfabetizare digitală, trebuie dublate de transferul de cunoaştere. E necesar să-i învăţăm pe oameni să selecteze, să aleagă între alternative, să identifice singuri momentul şi modul în care folosesc informaţia. Vreau să folosesc reţeta aplicată în comunităţile EBC pentru a construi România digitală împreună cu locuitorii ei, utilizatorii români a afirmat dl. Gabriel Sandu, ministrul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale.

Am creionat un suport de curs destul de atipic, şi aici mă refer la capitolele despre utilizarea tehnologiei în educaţie şi afaceri şi sunt convinsă că cea mai mare parte a cursanţilor vor aplica în folosul lor, şi al comunităţii, cunoştinţele dobândite. Sunt lucruri pe care nici societatea cu acces la informaţie nu le stăpâneşte la un nivel de expertiză foarte avansat şi pe care noi le ducem în comunităţile noastre locale. Cred că asta este miza proiectului pe care îl conduc: are forţa de a transforma un dezavantaj social intr-un privilegiu strategic. E o satisfacţie colosală să vezi că o şcoală dintr-un sat românesc poate folosi, ca metodă complementară de predare, instrumente colaborative de tip web 2.0. a spus Diana Voicu, director de proiect.

Aceste stagii de instruire vor forma competenţele de bază necesare cetăţenilor pentru a le permite un acces facil la informaţie şi cunoaştere. La finalizare, absolvenţii vor dobândi un certificat emis de CNFPA (Consiliul Naţional pentru Formarea Profesională a Adulţilor) şi recunoscut de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovaţiei şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Programul de instruire este susţinut financiar prin Proiect şi organizat în parteneriat cu primăria din fiecare localitate.

Economia Bazată pe Cunoaştere (EBC) este un proiect realizat de MCSI, finanţat de Guvernul României printr-un împrumut acordat de Banca Mondială, şi are un buget de 69,4 milioane de dolari. Scopul proiectului este de a iniţia şi susţine activităţi bazate pe tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, în comunităţi dezavantajate din punct de vedere al accesului la cunoaştere. Prin proiect au fost înfiinţate, cu sprijinul primăriei din fiecare localitate, 255 de Reţele Electronice ale Comunităţilor Locale (RECL), şi se organizează cursuri de instruire pentru membrii acestora. Fiecare reţea include un Punct de Acces Public de Informare (PAPI) şi mai multe puncte de acces în şcolile din comunitate, în fiecare bibliotecă publică şi în fiecare primărie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb