Concurs de frumuseţe

Bomba a fost aruncată!

Breaking news! Ultima oră!

Nimeni nu ar mai fi crezut asta!

A fost aleasă regina frumuseţii! Matematicienii au căzut, în sfîrşit, de acord: ecuaţia cea mai frumoasă este una din cîmpul numerelor complexe (vezi foto).

Cine nu crede, nu are decît să verifice singur egalitatea cos π + i sin π = -1 şi dacă vă iese cumva "cu virgulă" înseamnă că nu aţi dat bacalureatul la matematică! (Nu se pune, dacă eventual l-aţi luat, totuşi!). Cît credeţi că o fi de frumoasă, de elegantă, de concisă, de expresivă, de pătrunzătoare în tainele politicii ecuaţia prezidenţialelor din România? Cu sau fără bacalureat, nu vă mai bateţi capul: nu ştie nimeni! Să cercetăm, deci, şi să luăm aminte!

Pentru a cuprinde complexitatea spaţiului în care se mişcă politica din România, exact ca şi în teoria numerelor, nu este suficientă o singură axă de reprezentare şi construcţie. Este nevoie şi de a doua. În matematică, într-un acces poetic, a fost numită axa numerelor imaginare. Figura de stil nu-i ajută prea mult pe şcolari să înţelegă despre ce este vorba şi e nevoie de un profesor de matematică, cu puţin talent şi dăruire, care să le spună că de fapt este vorba despre o schimbare de "optică" (de paradigmă!). În loc să vedem numerele înşirate ca mărgelele pe o aţă, trebuie să le vedem ca pe nişte puncte într-un plan, un spaţiu cu două dimensiuni. Toate numerele au, în acest fel, o coordonată reală şi una "imaginară". În politică, plasarea în spaţiu a actorilor principali, în cazul de faţă candidaţi la funcţia prezidenţială, este definită tot de două coordonate: una internă, vizibilă şi mai uşor de "citit", şi alta externă pe care, unii naivi, o cred imaginară!

Ce valori contează pentru caracterizarea poziţiei candidaţilor pe axa internă? Doar cîteva! 1. baza politică proprie, cu trei componente: a. forţa maşinăriei de partid pe care o are în spate candidatul şi eficienţa ei în a mobiliza alegătorii fideli, respectiv de a "atrage" voturi flotante; b. autoritatea reală, măsurată în forţă de decizie, pe care o are candidatul asupra maşinăriei propriului partid; c. mărimea şi calitatea sprijinului de care se bucură din partea decidenţilor invizibili şi a factorilor de autoritate din instituţiile de putere care manevrează-modelează-intervin în procesul electoral (legitim sau nelegitim, legal sau ilegal);

2. greutatea electorală proprie - măsurată prin voturile pe care le poate mobiliza (cîte şi care) pe baza datelor politice personale - poziţie, prestigiu, recunoştere şi acceptare socială, capacitate de atragere/mobilizare a "speranţelor" alegătorilor;

3. gradul şi calitatea expunerii mediatice/electorale cu care intră în competiţie, respectiv, pe care o acumulează/pierde pe parcursul confruntărilor de campanie;

4. Rezonanţa (atractivitatea) electorală a temelor agendei pe care candidează şi/sau a modului de abordare, soluţionare, a respectivelor teme.

Pe cea de a doua axă, externă, valorile care contează sunt la fel de puţine, dar de altă natură:

1. Zestrea de credibilitate politică de care dispune candidatul, măsurată după criteriile decidentului extern;

2. Gradul de afinitate, co-rezonanţă, cu agenda politică a punctului de putere exterior, care are mijloacele de a influenţa decizia politică din România;

3. "Plasticitatea", "Sensibilitatea" şi "Responsivitatea" - capacitatea de a se mula, rapid, pe cerinţele, temele şi agenda politică a decidentului extern şi de a răspunde eficient cerinţelor formulate de acesta;

4. "Anti-fragilitatea", un termen creat de Nassim Taleb pentru a caracteriza capacitatea sistemelor (şi a oamenilor) de rezistenţă/absorbţie a şocurile create de situaţiile neprevăzute sau imprevizibile.

Este evident că nici un candidat nu are şi nu poate avea o poziţie în care toţi aceşti parametri să fie la valori maxime; nici măcar nu pot fi toţi la valori pozitive. Poziţia fiecăruia este specială: mai tare în anumite criterii, mai slabă în altele.

Înainte de a vă invita să vă faceţi, fiecare dintre dumneavoastră, propria evaluare a poziţionării în spaţiul politic a candidaţilor noştri prezidenţiali - ca temă pentru acasă!- este nevoie să mai facem o precizare metodologică.

Caracteristica specială a planului electoral în care evoluează candidaţii noştri la prezidenţiale, anul acesta, este dată de doi factori suplimentari: rezultatele evaluărilor externe, ale celor mai probabili candidaţi, întîrzie mai mult decît oricînd în istoria noastră post-decembristă, ceea ce se reflectă, cît se poate de străveziu, în ezitările şi bîlbîielile politice ale unora dintre cei mai bine plasaţi candidaţi, după criteriile interne, de a se angaja oficial în cursă; V. Ponta şi C. Antonescu sunt exemplele cele mai clare. A doua caracteristică a evoluţiei candidaţilor în spaţiul politic-electoral al acestor prezidenţiale este dată de o necunoscută specială: forţa specifică a fiecăreia dintre cele două axe în determinarea poziţiei finale a competitorilor! În teoria numerelor, cele două axe (numere reale şi numere imaginare) sunt scalate după funcţii liniare identice. În politică, este însă posibil ca valorile unei axe să fie aranjate după cum suntem obişnuiţi, adică după o funcţie liniară simplă, în timp ce pe cealaltă axă ele să fie aranjate după o funcţie diferită, să spunem logaritmică, sau exponenţială!!! Experienţa politică a spaţiului românesc atestă faptul că axa externă este cea care îşi schimbă funcţia de scalare, nu de multe ori, dar... vorba lui Mache (Razachescu!) ... cam des! Anul acesta, toate semnele (matematice, desigur!) arată că axa externă va avea un impact mult mai mare în desemnarea poziţiei finale a candidaţilor, decît cea internă.

Să mai spună cineva că ecuaţiile politice nu sunt frumoase! Nu atît de frumoase precum cele matematice, desigur, dar... totuşi!