Compania braşoveană Condmag SA, specializată în construcţii de conducte magistrale de gaze, petrol şi apă, a anunţat că va construi o conductă de gaze în valoare de 27,2 milioane de lei pentru compania Trans-gaz Mediaş. Conducta va fi construită între localităţile Şendreni (Galaţi ) şi Oneşti (Bacău), lucrările fiind estimate să dureze 14 luni.
Condmag SA a încheiat prima jumătate a acestui an cu afaceri de 41,17 milioane de lei, în scădere cu aproape 60% faţă de nivelul atins în perioada similară a anului trecut, când nivelul atins a fost de 99,04 milioane de lei. În aceste condiţii, profitul net al societăţii braşovene a scăzut de aproape 16,5 ori, de la 3,1 milioane de lei la 188.964 lei. Veniturile totale ale firmei braşovene s-au înjumătăţit în perioada analizată, de la 101,01 milioane de lei ajungând la 50,71 milioane de lei, în timp ce cheltuielile s-au restrâns de la 97,2 milioane de lei la 50,33 milioane de lei.
Cel mai mare acţionar al Cond-mag este omul de afaceri Gheorghe Călburean, care deţine prin compania Dafora 45,82% din acţiuni. Călburean este şi preşedinte CA la Condmag şi Dafora.
Alt acţionar important al firmei braşovene este fondul de investiţii înregistrat în Olanda, OGBB A Van Herk, care are o deţinere de 10,91%.