CONFERINŢA "ENERGIA ÎN PRIZĂ", EDIŢIA A II-A / MIRELA SĂNDULESCU, OPCOM: "Bursa regională de energie, gata până la finalul anului"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 17 septembrie 2014

"Bursa regională de energie, gata până la finalul anului"

Statele din sud-estul Europei se află în grafic cu înfiinţarea bursei regionale de energie, urmând ca aceasta să devină funcţională până la finalul acestui an, după cum a anunţat Mirela Săndulescu, directorul Direcţiei de Cooperare Strategică din cadrul OPCOM, care a vorbit despre stadiul în care se află procesul de integrare a pieţelor spot de energie electrică.

Potrivit domniei sale, în prezent, circa 72-73% din zonele de consum funcţionează în regim integrat.

Conform Comisiei Europene (CE), o abordare la nivel regional a fost şi va continua să fie decisivă pentru integrarea pieţei europene a energiei, din punctul de vedere al schimburilor transfrontaliere, precum şi al securităţii aprovizionării.

Un prim exemplu pentru o astfel de cooperare regională a fost crearea, la începutul anului 2014, de către operatorii de reţea şi bursele de energie din şaisprezece state membre, a aşa-numitei cuplări a pieţelor pentru ziua următoare, mai spune Comisia Europeană.

Dacă bursa regională de energie în zona de Sud-Est a Europei ar urma să fie creată în acest an, cuplarea pieţelor la nivel pan-european incluzând pieţele din SEE este planificată să devină operaţională în cel de-al doilea trimestru al anului viitor, conform sursei citate.

În februarie 2015, cel puţin o parte din graniţele nordice ale Italiei se vor cuplate la mecanism.

România se află într-o zonă de interfaţă între unele regiuni, susţine reprezentantul OPCOM, subliniind că se urmăreşte ca, în viitor, să se cupleze şi Grecia la acest sistem integrat.

Printre efectele unei pieţe integrate se numără atingerea convergenţei preţurilor, tranzacţionarea energiei într-un singur loc (la bursă), maximizarea câştigului general, volatilitatea pieţei, consolidarea consistenţei preţului de referinţă, reducerea abuzurilor de piaţă, eliminarea riscurilor existente în cazul tranzacţionării separate, pe termen scurt, a capacităţii de interconexiune, precum şi crearea unor noi oportunităţi de tranzacţionare transfrontalieră.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb