CONFERINŢA ENERGIA ÎN PRIZĂ Potenţialul nostru energetic - pus în pericol de pasivitatea mediului politic

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 28 septembrie 2023

Potenţialul nostru energetic - pus în pericol de pasivitatea mediului politic

Ţara noastră se va confrunta cu o creştere a consumului de energie, nu cu o scădere, iar Marea Neagră oferă un potenţial foarte mare inclusiv pentru ca România să devină un puternic exportator de energie, atât din resurse eoliene, cât şi din gaze naturale. Această oportunitate este, însă, pusă în pericol de pasivitatea mediului politic, sunt de părere participanţii la cea de-a XI-a ediţie a Conferinţei "Energia în priză", organizată de ziarul BURSA. Aceştia spun că avem nevoie de antreprenori serioşi care să poată duce la bun sfârşit şi în bugetul estimat proiectele din energie. Cei care investesc în proiecte energetice trebuie să aibă în vedere şi asigurarea investiţiilor, iar componenta de stocare va fi o verigă importantă în noile proiecte de construcţie a unor capacităţi de producţie de energie din surse regenerabile, sunt alte două concluzii ale evenimentului care s-a desfăşurat marţi, 26 septembrie, la hotelul Sheraton din Bucureşti.

Mark Beacom, CEO Black Sea Oil & Gas, a menţionat, printre altele: "Marea Neagră are un mare potenţial, din perspectivă geologică. Se află la uşa continentului european, care este foarte important din punct de vedere al consumului de energie, şi are o conectivitate excelentă. Totul ar sugera că Marea Neagră reprezintă o oportunitate uşoară pentru România şi continuă să fie o oportunitate uimitoare, dar, de fapt, este un eşec. Acest eşec nu se datorează lipsei de interes al investitorilor şi nici provocărilor tehnice. Motivul pentru care este o astfel de provocare este că nu pare să existe o dorinţă reală din partea clasei politice de a dezvolta în mod proactiv aceste resurse, din motive pe care nu le pot înţelege nici după zece ani. România ar trebui să fie un mare exportator. Ar trebui să-şi acopere în totalitate cerinţele, pentru că Marea Neagră este suficient de mare pentru a furniza şi, după ce propriile cerinţe sunt îndeplinite, ar trebui să exporte. Dar, iată-ne astăzi, totuşi, importând încă gaze". Acesta a afirmat că, pe lângă gazele naturale extrase din Marea Neagră, producţia alternativă de energie solară la ţărm, precum şi producţia de biogaz pot aduce avantaje României.

Avem nevoie de antreprenori serioşi care să poată derula proiecte energetice, pe care să le finalizeze la timp şi în bugetul estimat, a adăugat Ovidiu Demetrescu, Partener OCD Capital&Resource şi London Brokers, apreciind: "Trebuie să recunoaştem că suntem în aceeaşi barcă, atât beneficiarul, cât şi antreprenorul, şi să ducem proiectele la bun sfârşit".

Ovidiu Demetrescu susţine că, după implementarea proiectelor, ţara noastră va deveni un pol de securitate energetică, un pol de producţie, de generare a energiei pentru toată regiunea, dar pentru acest lucru este nevoie de o tranziţie verde şi de implementarea RePower EU cu obiective bine fixate şi cu funcţionari publici responsabili de îndeplinirea acestora.

Corneliu Bodea, CEO ADREM şi Preşedintele Centrului Român al Energiei (CRE), a atras atenţia asupra nevoii de creştere a producţiei de energie pe care România o are, ceea ce va necesita implementarea unei scheme în energie care să fie bine structurată şi susţinută de studii de impact: "Viitorul nu va aduce o scădere a consumului de energie, ci o creştere, deoarece noi avem o pondere de peste 60% în termie, din consumul total de energie al României, iar în termie se utilizează lemnul, gazul şi multe alte resurse. Dacă până la 30% din această cantitate se mută în energie electrică, atunci o să vedem că vom avea nevoie de o creştere semnificativă a capacităţii de producţie, fapt ce ar putea să necesite o schemă bine gândită cu un studiu de impact, care să nu aibă ca justificare faptul că este un jalon PNRR". Corneliu Bodea susţine că România se află în întârziere cu gestionarea resurselor din PNRR, iar în momentul actual este mai importantă relevanţa proiectelor în care se investeşte decât suma fondurilor cheltuite.

În ţara noastră există un apetit investiţional senzaţional pentru energia solară, a arătat Irene Mihai, Policy Officer al RPIA, menţionând că unele proiecte sunt speculative. "Ca să ne aliniem ţintelor impuse, ar trebui să ajungem la o capacitate de 11,1 GW energie solară, în acest moment având 1,5 GW instalaţi pe solar. Ne aşteptăm să avem o creştere de 800 GW adiţionali.

Suntem în direcţia bună din punct de vedere al desfăşurării proiectelor, însă avem o lipsă a persoanalului calificat şi niciun proiect nu poate fi realizat fără această componentă umană", a arătat Irene Mihai.

Proiectele din energie au nevoie de stabilitate, însă România este în situaţia în care deciziile pe termen lung sunt foarte greu de luat din cauza lipsei de predictibilitate în domeniu, afirmă Liviu Gavrilă, vicepreşedintele RWEA.

"Pentru ca un proiect să se concretizeze are nevoie de predictibilitate şi de o trasabilitate pe termen lung. Acest lucru poate fi realizat prin două pârghii, şi anume prin mecanisme sau scheme care să confere ca măcar pentru o parte din producţie să existe un preţ controlabil, respectiv posibilitatea ca investitorul să reuşească să-şi contracteze pe termen mediu sau lung măcar o parte din producţia respectivă. Din păcate, noi suntem în situaţia în care deciziile pe termen lung sunt extrem de greu de luat în acest moment", a declarat acesta. Liviu Gavrilă a adăugat că, pentru a oferi predictibilitate investitorilor, un preţ minim al energiei este necesar, fie prin intermediul unor mecanisme de stat sau prin intermediul unor scheme de piaţă.

Cei care investesc în proiecte energetice trebuie să aibă în vedere şi asigurarea investiţiilor, a spus Daniel Bodnar, director al London Brokers. Acesta a afirmat: "Piaţa energiei este o piaţă extrem de ambiţios de acoperit. În fiecare zi se lansează multe provocări. Tehnologia evoluează şi trebuie să fim pregătiţi să întâmpinăm aceste provocări. Pot spune că un broker de asigurare trebuie să aibă întotdeuna o soluţie, nu doar când nu există decât puţine soluţii. Un broker de asigurare este pregătit să facă lucrul acesta în orice situaţie şi chiar dacă asigurările pe care le poate prezenta sau propune potenţialilor clienţi nu au legătură neapărat cu activitatea curentă, trebuie să aibă în vedere o activitate viitoare, dezvoltarea business-ului. O asigurare poate să apară şi la începutul procesului, la mijloc şi la sfârşitul procesului, astfel încât în permanenţă să existe o acoperire. Asta pentru că riscurile pot să apară oricând, iar riscurile sunt cele care pun pe «hold» orice investiţie".

Componenta de stocare va fi o verigă importantă în noile proiecte de construcţie a unor capacităţi de producţie de energie din surse regenerabile, spune Ovidiu Demetrescu, susţinând că este necesară înlocuirea capacităţilor vechi de producere a energiei cu noi capacităţi de producţie din regenerabile, chiar dacă energia produsă de acestea va avea un caracter impredictibil. Ovidiu Demetrescu a adăugat: "În sectorul energetic, majoritatea producătorilor mari au capacităţi de energie vechi, puse în funcţiune în urmă cu foarte mulţi ani, care sunt complet amortizate şi ar trebui reîmprospătate. Ele vor fi reîmprospătate cu regenerabile, dar un MW produs de regenerabile nu este egal cu un MW produs în termocentrală, hidrocentrală sau nuclear, ultimul funcţionând aproape continuu". Specialistul a conchis că energia regenerabilă are încă un caracter impredictibil.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. ...

    Urmarea aplicarii principiilor "politicii corecte" si a "statului de drept" ;

    a) oamenii potriviți trebuie să fie puși la putere la toate nivelurile societății  

    b) orice elemente perturbatoare trebuie eliminate sau suprimate. 

    Nu sunt principii ale unei dictaturi comuniste ci se gaseste pe site-ul web al organismului de elaborare a politicilor UE – Forumul Economic Mondial.

    Stiind cat de mare e apetenta Turciei de a patrona economic tarile din jur, iata ca deja exploateaza gaz din platforma lor din marea neagra, ca e acelasi zacamant iar Romania foloseste numai de transport pe conducte! Sa multumim OMV ului, lui Exxon si tuturor celorlalti participanti care au sabotat si impiedicat Romania sa si foloseasca resursele din marea neagra! Acum OMV foloseste conductele si depozitele Romaniei ca sa transfere gaz turcesc spre industria petrochimica din Austria pe care o dezvolta in noua lor strategie. Dupa ce au pus Arpechim la deseu metalic si pe cealalta rafinarie in stand by in Romania. D Nastase, am crezut in tine si tu ne ai ruinat! La momentul asta, si in viitor, cu razboiul in coasta, nici nu cred ca mai poate Romgaz sa scoata gaz din platforma noastra, si exact asta a fost scopul tergiversarilor Exxon si Omv! Muntii nostri aur poarta.... Si noi cersim bunavoita unor neamuri vadit ostile!

    1. Ei , dar sefii de la OMV abia au plecat de la guvern de unde au cerut anularea dreptului de preemptiune al Romaniei de la ...ipoteticul proiect Neptun Deep . Asta stiind ca vor cumpara masiv de la Botas : poate chiar asta a fost jocul OMV la cacealma cu Romania ! Companiile turcesti sunt sprijinite daca nu chiar controlate de guvernul turc si vedem concret maniera de ...negociere si conditionare internationala . Fiti siguri ca rad cand vad declaratiile politice in Romania : cum ca ce de gaz va fi din marea neagra , ce hub energetic va fi Romania cand bursa de gaze e la Viena etc

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb