După evaluările Transelectrica, dacă se utilizează întregul teritoriu al României, se pot racorda la reţea între 10.000 şi 12.000 de megavaţi, spune Virgiliu Ivan, directorul Dispecerului Energetic Naţional din cadrul Transelectrica, menţionând: "Zonele cu cele mai multe solicitări de racordare a centralelor sunt cea de Sud-Est, Dobrogea, respectiv zona de Sud-Vest. În prezent, în Dobrogea avem instalaţi 4.000 de megavaţi, iar consumul este de numai 400 megavaţi. Avem o producţie de zece ori mai mare în acea zonă. Proiectele Transelectrica sunt concentrate pe zonele de Sud-Est şi Sud-Vest tocmai pentru a veni în sprijinul investitorilor de a racorda centralele noi de producere a energiei electrice".
Potrivit lui Virgiliu Ivan, un alt centru de atenţie al companiei este cel al dezvoltării reţelelor transfrontaliere. Oficialul Transelectrica spune: "Dacă până în februare 2022, când a izbucnit războiul dintre Rusia şi Ucraina, focusul nostru era către sudul şi vestul Europei, în prezent ne-am reorientat şi am iniţiat proiecte inclusiv către zona de Est, respectiv de Nord, cu Republica Moldova şi Ucraina. Unele sunt mai avansate, altele la început. Începem să devenim un pol de securitate energetică".
Virgiliu Ivan aminteşte că, pe partea de interconexiuni, există 11 linii de 400 kilovolţi între România şi ţările vecine, iar la nivelul anului 2030 vom ajunge la 16-18 linii, "ceea ce ne va situa într-o poziţie foarte bună şi va deschide orizontul către toate regiunile". Domnia sa adaugă: "Această capacitate transfrontalieră este în prezent de 3.500 de megavaţi, iar prin investiţii vom depăşi 7.000 - 8.000 de megavaţi, ceea ce creează posibilitatea ca potenţialii investitori în energie să-şi valorifice producţia şi pe pieţele externe".
• Virgiliu Ivan: "Fără consumatori, multitudinea de investiţii nu va fi valorificată la întregul potenţial"
O problemă pentru Transelectrica este cea a consumului, a racordării de consumatori noi la reţea, spune Virgiliu Ivan, precizând: "Ne dorim să vină consumatori mari. Fără să ai consumatori, multitudinea de investiţii nu va fi valorificată la întregul potenţial. De aceea insist pe promovarea consumului, pe atragerea de investiţii şi pe zona de consum.
Putem ajuta consumatorii mari care doresc să se racordeze la instalaţiile Transelectrica. Avem soluţii aproape în orice staţie a noastră".
Pe de altă parte, Virgiliu Ivan susţine că, la nivelul companiei pe care o reprezintă, sunt derulate foarte multe discuţii cu potenţiali investitori în zona de stocare.