CONFISCAREA AVERII ILICITE Ponta: Tendinţa europeană este < follow the money >

Ziarul BURSA #Politică / 10 mai 2013

Premierul Victor Ponta a declarat că discută cu liderii PNL despre propunerea de confiscare a averilor ilicite şi a explicat că aceasta urmează tendinţa europeană "follow the money" (urmăreşte banii-n.r.), în condiţiile în care persoanele sanc­ţionate penal rămân în prezent cu averea dobândită ilicit "Am dis­cutat şi urmează să discutăm în continuare. Este o modificare deja la nivel european, iar faptul că avem în România foarte multe cauze penale în care nu recuperăm prejudiciul... e bine că mai ajung în închisoare cei care comit fapte penale, dar aş vrea să recuperăm prejudicii cât mai multe", a spus Ponta.

El a arătat că, în România, nu sunt aplicate în prezent destule sancţiuni, inclusiv pecuniare, celor care au venituri în urma unor acţiuni ilegale.

"Mentalitatea anglo-saxonă este < follow the money >, mergi în primul şi în primul rând şi ia-i banii celui care a încălcat legea şi, după aceea, sigur, îl sancţionezi. Noi, cu chiu, cu vai, după nişte ani, îl sancţionăm, dar rămâne cu averile, cu casele, cu maşinile, cu conturile, nu păţeşte niciodată nimic. Deci, e o tendinţă la nivel european pe care eu o susţin şi cred că e foarte utilă României", a explicat premierul, citat de Mediafax.

Întrebat de jurnalişti dacă a formulat această propunere în calitate de lider USL, de preşedinte PSD sau de şef al Executivului, Ponta a răs­puns că nici el nu ştie, dar că opinia sa este importantă.

"Acum, nici eu nu mai ştiu, sunt persoană, sunt Guvern, sunt USL... Decizia va aparţine, în mod sigur, comisiei constituţionale, însă cred că opinia mea e importantă, scuzaţi-mi lipsa de modestie", a răspuns premierul zâmbind.

Şi Laura Codruţa Kovesi, propusă la şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a declarat, ieri, după audierea la Consiliul Superior al Magistraturii, că printre priorităţile sale se numără confiscarea extinsă, adăugând că au fost multe cazuri de persoane condamnate pentru corupţie, dar care şi-au păstrat averile obţinute ilicit.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb