Conflictul civilizaţiilor

Autenticul conflict al civilizaţiilor se produce acum şi nu are nicio legătură nici cu islamul ca religie, nici cu islamismul ca ideologie. Samuel Huntington credea, şi exprima acest sentiment în cartea sa Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale (The Clash of Civilizations and the Remaking of World Order - 1996) că ordinea internaţională a secolului al XXI-lea va fi dominată de opoziţii culturale mult mai suple decât marile clivaje ideologice care marcaseră secolul al XX-lea. Conceptul vag şi neclar teoretic de "civilizaţie" a fost folosit pentru a explica antagonismul dintre islam şi occident. Această teorie a marcat nu doar spiritele, ci şi politica internaţională a aşa numitelor mari puteri, atât a SUA, a UE, cât şi a Rusiei sau a Chinei. Dar, departe de a fi o ciocnire între civilizaţii definite religios, asistăm mai degrabă la un şoc cultural determinat de întâlnirea directă dintre culturi diferite, surprinse de impactul unei lumi aflate în curs accelerat de globalizare. Conflictul vizează frontal civilizaţia occidentală, dar nu pentru că aceasta ar fi atacată din exterior, ci pentru că setul de valori pe care s-au constituit democraţia şi liberalismul în secolele la XVIII-lea, al XIX-lea şi al XX-lea - aşa numită moştenire a Luminilor - este combătut din interior. Aşa cum s-a întâmplat în istorie, barbarii sunt în inima lumii occidentale, nu la porţile ei.

Un dezacord ideologic profund marchează lumea occidentală de astăzi. Dar nu este vorba de ciocnire a civilizaţiilor şi cu atât mai puţin de pericolul supunerii (sumissioan) civilizaţiei occidentale de islam de care vorbea Michel Houellebecq în romanul său de "anticipaţie politică". În schimb, asistăm la o punere în discuţie a modelului democratic de societate. Nu este vorba despre o dispută între civilizaţii, ci de o continuare a mai vechilor confruntări ideologice de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea care au dus deja la Primul şi al Doilea război mondial. "Războiul rece" le congelase, iar după terminarea acestuia au reînviat. Înfruntarea dintre "noii barbari" şi "democraţi" este astăzi o realitate a fiecărei societăţi europene, inclusiv a celei româneşti. O reluare a vechii contradicţii pusă în lumină de contractualiştii clasici dintre societatea civilă, înţeleasă ca societatea civilizată, educată, şi starea naturală, văzută ca barbarie şi violenţă. Ori, întoarcerea la "natură" în numele violenţei refulate din cauza "politicii corecte" este promovată astăzi de cei care vor să "revigoreze" occidentul.

O confruntare între civilizaţie şi barbarie care priveşte chiar definirea occidentului. O negare a occidentului ca factor de civilizaţie cum am văzut deja cu Brexitul, şi alegerea lui Trump, dar şi în sens invers victoriile lui Van der Bellen în Austria, a proeuropenilor în Olanda şi mai ales a lui Macron. Când preşedintele celui mai puternic stat democratic din lume declară în faţa reprezentaţilor unei ţări nedemocratice şi nu tocmai prietene, precum Rusia, "Era un nebun, un adevărat ţicnit", despre fostul şef al FBI, mai putem vorbi despre "civilizaţie"? Expresiile folosite pentru a denigra pe cineva cu care are alte valori contează la fel de mult precum faptul că cel declarat "nebun" - informaţia a fost publicată de New York Times care citează o stenogramă a întâlniri Trump - Lavrov - investiga chiar interferenţa ruşilor în campania pentru alegerile prezidenţiale americane. Să ne mai mirăm că Trump este acuzat că în aceeaşi întâlnire cu ministrul de externe rus a divulgat informaţii clasificate? Pentru "noii barbari" nu există "civilizaţie", ci doar "natură" şi "războiul tuturor împotriva tuturor". Iar la noi acest "război" are forma confruntării dintre corupţia "naturală" în societatea românească şi statul de drept ca formă a unei "civilizaţii" străine spiritului românesc.