CONSILIUL CONCURENŢEI: Preţul energiei şi al gazelor va creşte

E.M.
Macroeconomie / 15 noiembrie 2018

Bogdan Chiriţoiu (Sursa foto: Twitter)

Bogdan Chiriţoiu (Sursa foto: Twitter)

Preţul energiei electrice şi al gazelor din România va avea o tendinţă de creştere, în contextul alinierii cu ţările europene, iar Guvernul trebuie să spună ce consumatori poate subvenţiona în continuare, a declarat astăzi preşedintele Consiliul Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

"Un lucru mai greu de acceptat, dar inevitabil, este că, în momentul în care ne integrăm în piaţa europeană, fie de gaze, fie de electricitate, tendinţa inevitabilă este să avem preţuri similare cu ţările din jurul nostru. Aceasta este definiţia unei pieţe, preţurile tind să se egalizeze", a spus Chiriţoiu, conform Agerpres.

El a arătat că acest lucru se întâmplă deja în ceea ce priveşte preţul carburanţilor fără taxe.

"Lucrul acesta, ne place sau nu ne place, se va întâmpla şi la electricitate, şi la gaze. Acesta poate fi un lucru bun pentru România şi pentru producătorii noştri, pentru că, în general, suntem exportatori de energie electrică şi, în momentul în care se vor dezvolta noi capacităţi de producţie din Marea Neagră, probabil vom deveni exportatori şi de gaze, deci un lucru bun pentru economia noastră. Dar va însemna creşterea preţului", a subliniat oficialul Concurenţei.

În acest context, Chiriţoiu a amintit că încă nu a fost definit consumatorul vulnerabil, care va fi cel mai afectat de aceste scumpiri.

"Trebuie să vedem care sunt consumatorii care sunt mai puternic afectaţi de creşterea preţurilor. Este un subiect vechi şi m-aş bucura să îl rezolve actuala guvernare. Tendinţa va fi ca toţi românii să se considere vulnerabili, dar nu suntem chiar toţi vulnerabili", a precizat preşedintele instituţiei de concurenţă.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Perfect! De maine ne aliniem si cu salariile! Sau nu am inteles bine!?!... Baieti,aveti ce ati votat! Adica guvernanti care guverneaza numai pentru interese proprii .Voi,alta data!

    Competenţa și IQ-ul nu se aliniază ??????????????

    Sigur dvs, cei parca 300 parlamentari , majoritatea membrilor de partid din structurile centrale si locale,personale din Madagascar-Costa Rica etc.... si inca vreo 1000 de persoane nu vor fi consumatori vulnerabili.Ar fi bine la cunostintele dvs sa definiti ce inseamna consumator vulnerabil in conditiile concrete ale tarii noastre.Daca va e rusine sa definiti acest concept, nu faceti referire la integrarea in piata europeana a electricitatii si gazelor.In ceea ce priveste exportul de energie electrica ar fi cazul, daca aveti voie sa faceti o analiza a exportului in ultimii sa zicem 3 ani, dar cred ca daca primiti verde trebuie facuta analiza asa cum se dispune.In ceea ce priveste exportul de gaze din Marea Neagra ar trebui sa fiti mai rezervat, atata timp cat in economie productia este la pamant,poate ne mai gandim si la acesta tara inainte de a facilita baietilor destepti exportul.Dar e frumos cum vorbiti si ganditi, ce conteaza oamenii si asigurarea unor conditii decente de viata daca ne referim la asigurarea caldurii si apei , unde toate societatile sunt in insolventa/faliment sau la scoli si gradinite unde copii stau cu paltoane pe ei, inclusiv cele care au WC-urile in fundul curtii.Inafara cartierelor de VIP-uri poate faceti o vizita la 5-10 km in jurul Bucurestiului si sa observati singur cati au canalizare, apa potabila si strazi asfaltate.Poate nu ar fi rau sa mai lasati si alti oameni din cadrul Consiliului Concurentei sa-si spuna parerile, sau daca vorbesc primesc lichidarea.Deci d-le presedinte, prin functia importanta pe care o detineti de multi ani, ar trebui sa aveti interventii si pentru oamenii de rand ai acetei tari ,care sunt multi si cu probleme grele.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9740
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5032
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3246
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8944
Gram de aur (XAU)Gram de aur365.2626

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb