CONSILIUL FISCAL: "Rectificarea negativă a veniturilor va crea presiuni pe bugetele viitoare"

ALEXANDRU SÂRBU
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 1 august 2014

"Rectificarea negativă a veniturilor va crea presiuni pe bugetele viitoare"

Revizuirile negative ale estimărilor pentru veniturile bugetare sunt concentrate la nivelul unor agregate al căror nivel poate să influenţeze proiecţiile acestora din anii următori, în timp ce majorările compensatoare de venituri sunt, într-o măsură semnificativă, temporare, potrivit unei opinii transmise de Consiliul Fiscal (CF), cu privire la rectificarea bugetară.

Acest fenomen ar putea să creeze presiuni suplimentare la nivelul construcţiei bugetare din anii următori, în vederea încadrării în ţintele de deficit, mai ales dacă luăm în calcul şi impactul nefavorabil la nivelul încasărilor bugetare, al scutirii de impozit a profitului reinvestit şi al reducerii CAS la angajator, atrage atenţia CF.

"În plus, execuţia bugetară la şase luni şi propunerea de rectificare conţin extrem de puţine elemente care să poată conduce la optimism cu privire la posibilitatea ca o acoperire a minusurilor de venituri generate de modificările legislative mai sus menţionate să poată fi realizată pe seama îmbunătăţirii eficienţei colectării", afirmă preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru.

Şi analistul economic Aurelian Dochia consideră că rectificarea bugetară este bazată pe un optimism provocat de apropierea alegerilor prezidenţiale.

Domnia sa semnalează că rectificarea nu ia în considerare elemente neprevăzute, precum inundaţiile din prezent, care generează cheltuieli semnificative.

"Astfel de cheltuieli ridică semne de întrebare cu privire la respectarea echilibrului bugetar", ne-a declarat Aurelian Dochia.

Comparativ cu bugetul iniţial aprobat, proiectul de rectificare bugetară majorează veniturile bugetare cu 1,54 miliarde de lei, iar cheltuielile bugetare cu 1,81 miliarde de lei, revizuirea ascendentă la nivelul deficitului bugetar fiind de 270 milioane de lei, arată Ionuţ Dumitru.

Domnia sa atrage atenţia că, în timp ce nivelul deficitului bugetar şi cel al cheltuielilor de personal exprimate rămân la 2,2% şi, respectiv, 7,3% din PIB, respectând, astfel, dispoziţiile Legii Responsabilităţii Fiscal-Bugetare, nivelurile nominale propuse ale deficitului Bugetului General Consolidat (BGC), ale cheltuielilor de personal şi cheltuielilor totale exclusiv asistenţa financiară din partea UE şi a altor donatori depăşesc plafoanele stabilite în Legea 355/2013 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2014.

În acelaşi timp, nivelul indicatorilor intră în contradicţie cu regulile fiscale instituite de Legea Responsabilităţii Fiscal-Bugetare, care interzice majorarea cheltuielilor de personal cu prilejul rectificărilor bugetare şi a cheltuielilor totale ale BGC, altfel decât pentru plata serviciului datoriei publice şi plata contribuţiei ţării noastre la bugetul UE şi reafirmă obligativitatea plafoanelor instituite prin lege pentru anul bugetar următor, precizează preşedintele CF.

"Derogările repetate de la prevederile Legii Responsabilităţii Fiscal-Bugetare afectează credibilitatea acesteia"

Proiectul de rectificare recurge din nou la derogare de la prevederile Legii Responsabilităţii Fiscal-Bugetare, ceea ce afectează credibilitatea regulilor fiscale statuate de aceasta, "în condiţiile în care recursul la derogare tinde să devină el însuşi o regulă, mai degrabă decât să fie o excepţie aşa cum ar fi normal", subliniază opinia Consiliului Fiscal.

Cu toate acestea, depăşirile, cu excepţia celei aferente cheltuielilor totale, au dimensiuni minore, afirmă Consiliul. "În cazul majorării cheltuielilor totale, aceasta se produce exclusiv ca urmare a introducerii unei noi scheme de stingere în lanţ de tip «swap» a obligaţiilor restante faţă de BGC, cu impact simetric pe venituri şi cheltuieli de 748 milioane lei (impact neutru pe deficitul bugetar), la care se adaugă impactul unei modificări a tratamentului contabil a operaţiunilor de vânzare-cumpărare din rezervele de stat", explică Ionuţ Dumitru.

Propunerea de rectificare are în vedere majorarea veniturilor bugetare cu 1,54 miliarde lei, însă, după ajustarea pentru impactul schemei de stingere în lanţ a arieratelor faţă de Bugetul General Consolidat (cu impact pe TVA şi contribuţii sociale) şi al modificării de tratament contabil al operaţiunilor de vânzare-cumpărare de bunuri din rezerva de stat (cu impact la nivelul veniturilor de capital), acţiune care majorează artificial veniturile cu 1,66 miliarde lei, încasările apar drept revizuite uşor negativ, respectiv cu 128 milioane lei, semnalează preşedintele Consiliului Fiscal.

Agregatele de venituri la nivelul cărora sunt identificabile, în contextul execuţiei la jumătatea anului, neîndepliniri ale ţintelor programate, ca urmare a scăderii eficienţei colectării, sunt revizuite negativ, această eficienţă redusă fiind extrapolată la nivelul întregului an acolo, unde este cazul, potrivit opiniei CF.

Astfel, estimările privind încasările din impozitul de venit şi salarii sunt mai mici cu 1,274 miliarde lei, comparativ cu bugetul iniţial, previziunile privind încasările din TVA, eliminând impactul schemei de stingere în lanţ a obligaţiilor restante faţă de BGC nou-introduse (692 milioane lei), sunt revizuite descendent cu 1,75 miliarde de lei, iar estimările privind contribuţiile sociale, eliminând impactul schemei de stingere în lanţ a obligaţiilor restante faţă de BGC nou-introduse (56 milioane lei), sunt prevăzute a fi mai mici decât bugetul iniţial cu 504 milioane lei, acomodând nerealizarea de 478 milioane de lei a programului pe primul semestru al anului, arată documentul.

Consiliul Fiscal atrage atenţia că proiecţia de venituri din contribuţiile sociale pentru acest an nu include impactul negativ al reducerii CAS la angajator cu 5 puncte procentuale, începând cu 1 octombrie 2014, impact evaluat la 1,1 miliarde lei, la nivelul agregatului de venituri, şi la 850 milioane lei, la nivelul deficitului bugetar.

Consiliul precizează că estimările pentru alte categorii de venituri bugetare au fost majorate semnificativ.

Astfel, încasările din impozitul pe profit ar urma să urce cu 423 milioane lei, reflectând extrapolarea deviaţiei pozitive consemnate faţă de nivelul programat la finele primului semestru (261 milioane lei), dar şi o pierdere de venituri aferentă introducerii scutirii de impozit a profitului reinvestit evaluată de Ministerul Finanţelor Publice (MFP) la 137,5 milioane lei.

"Estimarea MFP cu privire la impactul reducerii CAS este subevaluată"

Consiliul Fiscal subliniază, însă, că nu susţine estimarea de impact a MFP cu privire la introducerea scutirii de impozit a profitului reinvestit, din cauză că o consideră subevaluată.

CF vede impactul negativ ca fiind de cel puţin 475 milioane lei la nivelul anului 2014 - "aşadar o pierdere de venituri cu 338 milioane lei mai mare decât cea luată în calcul de MFP".

În privinţa încasărilor din impozite şi taxe de proprietate, acestea sunt revizuite ascendent cu 1,26 miliarde lei, în principal ca urmare a diferenţei între estimările iniţiale cu privire la încasările din impozitul pe construcţii speciale (488 milioane lei) şi declaraţiile de impozit depuse la termen de contribuabili care indică încasări de circa 1,5 miliarde lei, arată Consiliul Fiscal, menţionând că nivelul programat pentru primul semestru al anului a fost depăşit de încasările efective cu circa 500 milioane lei.

De asemenea, estimările revizuite cu privire la încasările din accize le confirmă pe cele iniţiale, în condiţiile în care deviaţia negativă de la programul semestrial consemnată reflectă în principal amânarea majorării accizei la combustibil, Consiliul aşteptându-se la recuperarea acesteia în întregime în semestrul al doilea, în ipoteza menţinerii plusului de încasări faţă de programul iniţial aparent la nivelul execuţiei din primul semestru.

Revizuiri ascendente se aplică şi în cazul estimărilor cu privire la încasările din alte impozite şi taxe pe bunuri şi servicii, a celor referitoare la veniturile nefiscale, şi previziunilor care vizează veniturile de capital, mai aminteşte CF.

La nivelul cheltuielilor bugetare, majorarea cu 1,81 miliarde de lei este, la rândul său, explicată în cea mai mare parte de impactul schemei de stingere în lanţ a obligaţiilor restante faţă de Bugetul General Consolidat, la care se adaugă impactul pe cheltuieli al modificării de tratament contabil al operaţiunilor de vânzare-cumpărare de bunuri din rezerva de stat (cu impact la nivelul cheltuielilor de capital de 917,2 milioane lei), în lipsa cărora majorarea ar fi fost de doar 142 de milioane de lei.

Execuţia bugetară la finele primului semestru al anului curent arată o nerealizare de circa 1,2 miliarde lei la nivelul veniturilor bugetare, excluzând absorbţia inferioară estimărilor aferentă fondurilor europene precum şi nerealizarea programului de venituri nefiscale, în condiţiile în care aceasta a fost determinată de decalarea încasării unor dividende în raport cu programarea iniţială, arată textul CF.

"Subperformanţa de la nivelul veniturilor bugetare a fost mai mult decât compensată de economiile semnificative de cheltuieli faţă de nivelul programat, ceea ce s-a concretizat într-un nivel semnificativ mai redus al deficitului bugetar, atât comparativ cu anul anterior, cât şi cu programul semestrial", explică documentul citat.

Consiliul Fiscal recomandă MFP să includă în textul raportului despre execuţia bugetară explicaţii cu privire la motivele care au cauzat nerealizarea programului semestrial de venituri pentru fiecare categorie afectată în parte şi să nu se limiteze doar să enunţe ori să explice variaţiile comparativ cu situaţia înregistrată în anul anterior. "Astfel de explicaţii, concomitent cu propuneri de remediere a deficienţelor constatate, sunt cu atât mai necesare cu cât respectivele deviaţii faţă de program nu au fost determinate de variaţii semnificative ale bazelor macroeconomice în raport cu scenariul considerat în construcţia bugetului iniţial, ba dimpotrivă, evoluţiile bazelor macroeconomice au fost semnificativ mai favorabile", susţine Ionuţ Dumitru, care aminteşte că Legea Responsabilităţii Fiscal-Bugetare obligă Ministerul Finanţelor Publice să includă în raportul semestrial privind situaţia economică şi bugetară justificări pentru eventualele nerealizări ale previziunilor de venituri şi să precizeze măsurile luate şi planificate pentru îmbunătăţirea colectării.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb