Conspiraţia misoginilor

Cazul Caracal a dus - în mod inevitabil - la proliferarea teoriilor conspiraţiei, mascând consecinţele unui autentic misoginism de stat şi de partid. Difuzate rapid prin intermediul zvonurilor şi al bârfelor, teoriile conspiraţiei sunt, în fapt, fenomene sociale ce pot fi analizate obiectiv. În faţa acestei situaţii nici denunţarea pseudo-savantă a credulităţii populare, nici popularizarea şi clasificarea legendelor urbane, nici analiza abstractă din perspectiva psihologiei sociale nu pot schimba ceva. Într-o oarecare măsură doar sociologia politică ar putea oferi o bază pentru studierea circulaţiei zvonurilor, dar nici în acest caz soluţiile nu pot contribui la diminuarea tentaţiei conspiraţionale de care profită, cu cinism, formatori de opinie sau politicieni.

Zvonurile apar ca răspuns la situaţii nedefinite sau ameninţătoare şi dau curs nevoii umane de înţelegere şi securitate. În acest sens, bârfele, care sunt vectorul de transmitere a zvonurilor, sunt un răspuns social la circumstanţe percepute ca periculoase, fie ele reale sau imaginare. Rolul zvonului, în acest caz, este de a reduce ambiguitatea comunicării oficiale şi de a face astfel ameninţările comprehensibile.

Ori, epoca noastră post-modernă se defineşte atât printr-o creştere semnificativă a impactului diferitelor frici - unele vechi, altele noi sau adaptate contextului - asupra comportamentelor sociale, cât şi prin progresia incertitudinilor privind viitorul. Iar zvonurile apar exact în astfel de situaţii ambigue şi ameninţătoare, când oamenii simt nevoia să înţeleagă şi să se liniştească. Pentru oameni este esenţial ca faptul care a generat starea de frică să fie compatibil cu sistemul lor de cunoştinţe. Şi aici intervin teoriile conspiraţiei.

Există un mediu favorabil înmulţirii reprezentărilor conspiraţioniste. Acesta favorizează atât difuzarea lor rapidă, cât şi banalizarea lor. Astfel de naraţiuni, oricât ar părea de fanteziste, au avantajul că "descifrează" un curs al evenimentelor care altfel sunt de neînţeles sau înfricoşătoare. Prin intermediul acestor scheme de interpretare oamenii se eliberează de spectacolul terifiant al unei lumi care pare instabilă şi haotică, şi în care crimele şi atentatele par să perpetueze. Astfel de poveşti pun ordine şi "raţionalizează" evenimentele. Aşa se face că interpretările aberante oferite de teoriile conspiraţiei devin "normale" şi "obişnuite" din punct de vedere social sau cultural. Sub lupa teoriilor conspiraţionis­te coincidenţele nu sunt niciodată întâmplătoare, având valoare de indicii şi dezvăluind conexiuni ascunse care permit plăsmuirea unor modele explicative ale evenimentelor. Spre exemplu, dacă ideologia comunistă a dispărut, dar demonologia ei anticapitalistă a rămas intactă la nivel social: capitaliştii, multinaţionalele sau "finanţa mondială" conduc lumea şi sunt responsabili de vicisitudinile vremurilor noastre.

În faţa acestor mituri, democraţia liberală nu are mijloace care să răspundă adecvat nevoilor de securitate ale oamenilor. De aceasta au profitat adepţii "democraţiei iliberale" care au favorizat cu bună ştiinţă proliferarea zvonurilor care alcătuiesc mediul propice răspândirii teoriilor conspiraţiei.

Revenind la cazul Caracal, proliferarea teoriilor conspiraţiei prin promovarea unor stereotipuri antiamericane (criminalul ar fi fost proxenet pentru americanii de la Deveselu) sau anti-occidentale (ar fi vorba de reţelele de trafic de femei organizate în colaborare cu grupări criminale din occident) oferă explicaţii uşor de integrat în sistemul de cunoştinţe existent. Pe de altă parte, ocultează misoginismului de stat şi de partid promovate cu obstinaţie în România. O informaţie pierdută în mulţimea alegaţiilor privind cazul Caracal cita surse din interiorul anchetei şi releva că asasinul ar solicita să fie audiat numai de bărbaţi, iar avocatul său explica că ar fi ucis cele două fete pentru că le credea prostituate. Ura faţă de femei a asasinului apărea evidentă dintru-început, dar este aceasta un accident psihiatric. Într-o societate în care feminizarea diferitelor meserii a fost privită cu neîncredere, în care, chiar în meseriile în care predomină femeile, poziţiile de conducere sunt majoritar deţinute de bărbaţi, în care biserica cultivă misoginismul, dar nici partidele nu sunt mai prejos, femeile sunt victime sigure. Dacă despre misoginismul Bisericii ortodoxe exprimat de preotul Vasile Răducă am scris săptămâna trecută, acum nu pot să nu observ cum USR a desemnat candidat pentru primăria sectorului 4 un consilier care spunea acum doi ani că femeile "sunt făcute" cu misiune limitată şi strict definită: să ajungă mame şi soţii şi dacă nu împlinesc acest scop devin "frustrate" şi ajung să se ascundă în spatele unui "ecuson agăţat de gât".

Observăm cum un autentic misoginism de stat, promovat chiar şi de un guvern condus formal de o femeie, a ajuns să promoveze politici publice care refuză atât promovarea unei strategii pentru educaţie parentală, cât şi să respingă ideea introducerii unor cursuri de teorie a genului sau să ceară interzicerea educaţiei sexuale în şcoli în numele păstrării inocenţei copiilor. Conspiraţia misoginilor a protejat, poate chiar a stimulat, comportamentele violente îndreptate împotriva fetelor şi femeilor, iar acum se ascunde sub vălul teoriilor conspiraţiilor pentru a eluda contextul societal şi cultural care a făcut posibile crimele în serie de la Caracal.