Controlul puterii

Nu distribuţia poziţiilor, ci controlul efectiv al puterii a fost motivul reacţiei lui Traian Băsescu din mult comentatul interviu apărut joi, 5 ianuarie, în "Adevărul". Poate nu întîmplă-tor preşedintele a ales să trans-mită o serie de semnale politice prin acest ziar. În decembrie 1997, tot printr-un interviu publicat în acelaşi cotidian, Traian Băsescu, pe atunci ministru al transporturilor în guvernul condus de Victor Ciorbea, a declanşat criza care a dus cîteva luni mai tîrziu, în martie 1998, la demisia primului minis-tru. Nici atunci, nici acum, intervenţiile nu au fost întîmplătoare, urmărind modelarea spaţiului public.

În ianuarie 2005, ocuparea diferitelor posturi, inclusiv a celor de prefecţi, a presupus redis-tribuirea puterii în funcţie de importanţa politică reală a membrilor coaliţiei. Dacă alegerile din 12 decembrie au modificat radical echilibrul politic în favoarea Alianţei DA, formarea guvernului de coaliţie a relativizat acest cîştig. Intervenţia preşedintelui a urmărit nu doar atenţionarea PUR, cît definirea contextului puterii. Conflictul latent dintre puterea unipersonală a preşedintelui şi puterea difuză a guvernului de coaliţie nu putea fi evitat atîta vreme cît guvernul îşi datorează existenţa intervenţiei directe a şefului statului. Încercînd să îşi maximizeze poziţiile, PUR a provocat intervenţia singurului factor de legitimitate al momentului, preşedintele.

Soluţia aleasă de PUR urmăreşte să menţină partidul în postura avantajoasă în care anul 2004 l-a adus atît la nivel local, cît şi central. Justificînd menţinerea sa la guvernare prin nevoia de stabilitate politică cel puţin pînă în luna aprilie - la semnarea Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, PUR a ales soluţia cea mai favorabilă. Pe de o parte, va putea influenţa direct politicile guvernamentale din domeniile de interes economic, pe de altă parte, refuzînd posturile de prefecţi, va continua colaborarea la nivel local cu PSD în o treime din consiliile judeţene.

În noul context, subiectul alegerilor anticipate rămîne doar o ipoteză de lucru. Preşedintele nu poate decît introduce tema pe agenda politică, dar nu poate genera fenomenul. O majoritate care să basculeze guvernul este incertă din mai multe motive. Pe de o parte, partidele nu sînt interesate în acest moment de alegeri anticipate. Pe de altă parte, dincolo de interesele de partid, alegerile anticipate trebuie agreate de parlamentari. Este greu de presupus că aceştia ar vota astfel încît să contribuie la dizolvarea parlamentului, cîtă vreme este greu de presupus care vor fi consecinţele individuale ale unor noi alegeri. Foarte puţini parlamentari ar fi fericiţi să reia, la doar cîteva luni după o campanie dificilă şi costisitoare, experienţa unor noi alegeri.

Dar semnalele politice cele mai importante din interviul prezidenţial au fost îndreptate spre PNL şi PSD. Tema fuziunii, temperată în 2004 de liderii PD şi PNL, a fost relansată şi va fi dezbătută cu prioritate la congresul PNL din februarie, chiar dacă unii din membrii influenţi ai acestui partid nu ar fi dorit-o. Pe de altă parte, PSD este obligat să treacă pe plan secundar diviziunile interne pentru a rezis-ta asalturilor politice, în special previzibilelor confruntări parlamentare. Dacă formula de compromis între Ion Iliescu şi Adrian Năstase va deveni efectivă la congresul PSD din primăvara anului 2005, atunci acest partid va putea rezista confruntărilor parlamentare, dar va amîna reforma pentru o perioadă ulterioară. Cîtă vreme PSD va rămîne un concurent redutabil pe scena politică, motivele coagulării noului partid liberal democrat vor fi de actualitate.

Profitînd de conjunctura politică instabilă, Traian Băsescu a punctat pentru a reechilibra raporturile politice în vederea asigurării accesului spre poziţiile de putere ale aliaţilor săi. Transferul de atribuţii executive în curs de desfăşurare nu poate fi echivalat cu ocuparea efectivă a poziţiilor de putere. Intervenţia preşedintelui, consecinţă a mandatului asumat în campanie şi afirmat cu fiecare ocazie publică, a urmărit să asigure controlul distribuţiei puterii şi să contureze zonele de influenţă. Prezidenţializarea regimului politic afirmată şi prin interviul din "Adevărul" nu poate fi surprinzătoare. Chiar dacă unii comentatori preferă să vorbească nu despre un preşedinte implicat, aşa cum încă din campania electorală Traian Băsescu se prefigura, cît despre unul complicat, noul şef al statului a rămas consecvent mesajului său. Viziunea sa asupra rolului preşedintelui va modela nu doar instituţia pe care o reprezintă, ci şi viaţa politică românească. Forţînd limitele cutumelor constituţionale şi prezidenţiale, Traian Băsescu şi-a asumat riscuri pe care predecesorii săi nu le-au încercat. De aceea, cadrul de acţiune instituţională este în plină redefinire. Odată ce mandatul va intra într-un curs normal, marja de libertate prezidenţială se va îngusta, dar nu înainte însă de a încerca transformarea echilibrelor instituţionale.