Conturile Primăriei Capitalei nu pot fi blocate de reprezentanţii lui Constanda

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 14 august 2007

Conturile Primăriei Capitalei nu pot fi blocate încă de executorul judecătoresc angajat de omul de afaceri Costică Constanda, conform Ordonanţei 22/2002. Potrivit actului normativ, citat de Rompres, o instituţie publică este obligată la plata unor daune în titlu executoriu numai dacă există banii prevăzuţi în bugetul său pentru acest lucru şi dacă ordonatorul principal de credite semnează în acest sens. Instituţia publică este obligată, însă, ca, în aceste condiţii, să prevadă în bugetul de anul următor sumele stabilite de instanţă drept daune prin hotărâri definitive şi irevocabile.

Juriştii municipalităţii au informat că instanţa a luat decizia de a obliga Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) la plata daunelor de 17,8 milioane euro, solicitate de omul de afaceri Costică Constanda. Surse din cadrul Primăriei au declarat, săptămâna trecută, că executorul judecătoresc care îl reprezintă pe Constanda a notificat, vineri, municipalitatea că va bloca conturile sale deschise la mai multe bănci, în cazul în care Consiliul General nu va achita în termen de 15 zile plata daunelor către proprietarul din Parcul Bordei. Până în prezent, executorul judecătoresc a depus documente în acest scop la toate băncile cu care lucrează Primăria Capitalei. Avocaţii lui Constanda au obţinut săptămâna trecută învestirea cu titlu executoriu a deciziei Curţii de Apel prin care omul de afaceri obţine daunele de 17,8 milioane euro de la CGMB, dar şi dreptul de a construi în Parcul Bordei. Constanda a apelat la un executor judecătoresc, care a început procedura de executare silită a CGMB, ceea ce presupune notificarea şi eventual blocarea conturilor administrate de Consiliu. Un aspect care creează confuzie în această situaţie este faptul că decizia instanţei pentru executare silită este dată împotriva CGMB, iar titularul de cont este Primăria Capitalei.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb