Cora a inaugurat un hipermarket

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Comerţ / 7 octombrie 2011

Cora a inaugurat un hipermarket

Cora România a deschis, ieri, cel de-al optulea magazin din reţea în Galleria Shopping Center din Arad, în urma unei investiţii de 5 milioane de euro. Hipermarketul de la Arad are o suprafaţă de vânzare de 4.500 de metri pătraţi. Cora Arad confirmă politica expansiunii anunţate de Cora România, aceea de a opta în special pentru suprafeţe reduse şi locaţii în zone centrale sau foarte populate din oraşe cu peste 100.000 de locuitori. Cora Arad respectă la rândul său noul concept de hipermarket, inaugurat anul trecut de Cora Sun Plaza din Bucureşti în ceea ce priveşte aranjarea raioanelor, astfel încât clientului să i se ofere un model de piaţă într-un cadru modern. Sistemul de iluminare, decorarea din punct de vedere cromatic sunt parte a noului concept Cora. Cora Româ-nia a deschis anul acesta trei noi magazine, câte unul la Drobeta-Turnu Severin, Constanţa şi Arad. Anul viitor, compania va continua expansiunea, urmând să deschidă alte trei magazine: unul la Slobozia, la sfârşitul primului semestru din 2012, şi câte unul la Bacău şi Bucureşti (pe Şoseaua Alexandriei), ambele urmând a fi inaugurate spre sfârşitul anului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb