Comisarul european pentru politică regională Corina Creţu a aprobat modificarea Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM), prin care vor fi alocate mai multe fonduri europene pentru proiecte de importanţă majoră pentru România, precum Magistrala 6 de metrou sau Autostrada Unirii, anunţă Comisia Europeană.
Concret, prin această decizie, rata de cofinanţare europeană creşte de la 75% la 85% pentru proiectele privind dezvoltarea reţelei transeuropene de transport (TEN-T), a celei de metrou, precum şi a celor de transport multimodal.
Totodată, decizia vine în sprijinul infrastructurii portuare şi a operatorilor portuari care vor avea astfel mai multe oportunităţi de a dezvolta terminalele de marfă, zonele de manipulare a containerelor, de logistică şi instalaţii feroviare majore, relatează News.ro.
"România are nevoie de infrastructură de transport modernă, care să-i susţină creşterea economică. Modificările pe care le-am aprobat în cadrul POIM au rolul de a impulsiona dezvoltarea unor reţele de transport rutier şi feroviar de care România are atât de multă nevoie! Sper ca în perioada următoare să primim din ţară noi propuneri de proiecte în special în domeniul infrastructurii de transport.", a declarat comisarul pentru politică regional, Corina Creţu, la semnarea deciziei de modificarea a Programului Operaţional de Infrastructură Mare.
Modificările aduse Programului Operaţional Infrastructură Mare vizează şi actualizarea strategiei de gestionare a deşeurilor, în sensul includerii unor acţiuni privind închiderea unor depozite de deşeuri industriale neconforme, precum şi consolidarea capacităţii administrative pentru punerea în aplicare a planului naţional de gestionare a deşeurilor.
În perioada 2014 - 2020, ţara noastră are alocate peste 22 miliarde de euro prin politica de coeziune a Uniunii Europene, din care 9,2 miliarde sunt destinate Programului Operaţional Infrastructură Mare.
1. fără titlu
(mesaj trimis de zaza în data de 16.12.2018, 12:27)
Corina nu pot decat sa te FELICIT...Chiar daca sunt un mare anti PSD ,tu faci o exceptie (poate ca si alti)pentru modul cum lupti pentru binele acestei tari RomaNIA