COTAR: "Un număr de 5.000 de transportatori vor protesta miercuri în Bucureşti"

Andreea Cuzub
Companii / 11 decembrie 2017

"Un număr de 5.000 de transportatori vor protesta miercuri în Bucureşti"

Un număr de la 5.000 de transportatori vor protesta miercuri, 13 decembrie, în faţa Guvernului, împotriva pirateriei şi concurenţei neloiale, a anunţat astăzi Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei.

COTAR a anunţat în data de 6 decembrie că a obţinut autorizaţie pentru organizarea unor proteste, în 13 decembrie, în Bucureşti şi în toate marile oraşe din ţară.

"Miercuri, 13 decembrie, până în 5.000 de transportatori de persoane vor protesta în faţa sediului Guvernului şi alţi peste 30.000 în toate marile oraşe din ţară (Timişoara, Arad, Iaşi, Braşov, Bacau, Craiova, Constanta etc.), între orele 09:00-20:00", conform comunicatului.

Patronatul acuză autorităţile statului că tolerează pirateria în domeniul transporturilor.

Potrivit COTAR se precizează: "Nu înţelegem cum pregăteşte Guvernul OUG pentru a-i condamna penal pe cei care nu plătesc taxele şi impozitele, din moment ce în România vorbim deja despre fenomenul numit «uberizare» - fenomen tolerat şi susţinut de guvern prin lipsa oricăror acţiuni care l-ar putea opri. Acest fenomen nu se referă exclusiv la firma Uber, ci la toate afacerile neautorizate care se ascund în spatele unor platforme digitale".

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat recent, după o întâlnire cu reprezentanţii taximetriştilor, că vor fi interzise toate formele de practicare a taximetriei care nu se încadrează in prevederile legale, aceştia reclamând, printre altele, "concurenţa neloială practicată prin sistemele de aplicaţii online ce oferă servicii ilegale de taximetrie".

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Chiar ieri am mers cu un taxi si soferul a vorbit cu iubita la telefon toata cursa! M-am saturat ca soferul sa fumeze, sa vorbeasca cu alti colegi prin statie sau la mobil despre tot felul de tampenii, care, pe langa faptul ca nu ma intereseaza, ma agreseaza fonic, incat cobor din taxi cu durere de cap! Soferii de taxi sunt agresivi si violenti,daca incerci sa sugerezi un anumit traseu, altii incep discutii politice si Doamne fereste sa fii de alta parere! Iar uneori conduc cu o singura mana, atunci cand vorbesc la mobil fara casca, punandu-mi viata in pericol! In plus, sunt spagari: cand e urat afara sau noaptea, cer de 3-4 ori pretul cursei! Pentru toate aceste lucruri, de care nu te izbesti cand circuli cu taxiul, PREFER UBER-UL (care, apropo, costa si mai putin)! In loc sa ofere servicii la un standard superior, taximetristii prefera sa-i dea in cap Uber-ului! Tipic romanesc!

    1. a se citi "de care te izbesti cand circuli"

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb