Credite pentru IMM cu garanţie SME Initiative, prin oferta UniCredit Bank

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 19 februarie 2020

Credite pentru IMM cu garanţie SME Initiative, prin oferta UniCredit Bank

UniCredit Bank oferă întreprinderilor mici şi mijlocii acces la finanţări care beneficiază de garanţie în proporţie de 60% din valoarea creditului prin Iniţiativa pentru IMM (SME Initiative), un instrument de garantare accesat de UniCredit Bank de la Uniunea Europeană, potrivit unui comunicat transmis redacţiei.

Tranzacţiile beneficiază de sprijinul Uniunii Europene prin programul Iniţiativa pentru IMM, finanţat de Uniunea Europeană prin FEDR şi Horizon 2020 şi de către Fondul European de Investiţii şi Banca Europeană de Investiţii, conform sursei citate.

Prin programul Iniţiativa pentru IMM, banca pune la dispoziţia beneficiarilor eligibili finanţări care sunt garantate cu un instrument financiar de garantare, facilitând accesul acestora la finanţare bancară în condiţii avantajoase pentru înfiinţarea de noi întreprinderi, extinderea activităţii curente, consolidarea activităţii companiilor ori realizarea de proiecte noi, inclusiv prin abordarea de pieţe noi.

Companiile care vor accesa noua facilitate vor achita un comision de garantare de 0,65% din valoarea garanţiei aferentă creditului utilizat, beneficiind de o reducere de dobândă în funcţie de caracteristicile împrumutului, informează banca.

Antoaneta Curteanu, vicepreşedinte Executiv Divizia Retail în cadrul UniCredit Bank, a declarat: "Accesul la credite care beneficiază de sprijinul instrumentelor financiare de garantare este esenţial pentru întreprinderile mici şi mijlocii, care au nevoie de susţinere pentru a se dezvolta. Prin oferta de finanţări cu garanţie "Iniţiativa pentru IMM"companiile eligibile au acces la dobânzi reduse prin comparaţie cu cele ale produselor standard, ceea ce le ajută să investească în creşterea sustenabilă a afacerii lor şi în crearea de locuri de muncă. Prin acest sprijin de garantare, UniCredit Bank se va adresa şi întreprinderilor cu cifra de afaceri mai mică de 5 milioane de euro, oferind acces la facilităţi revolving cu maturitate de 2 ani".

Parteneriatul presupune emiterea de către Fondul European de Investiţii a garanţiei SME Initiative pentru UniCredit Bank, ataşată creditelor de investiţii şi celor pentru cheltuieli curente cu valoare maximă de 22.700.000 de lei. Prin acest instrument de garantare şi întreprinderile cu cifra de afaceri mai mică de 5 milioane de euro vor putea accesa, în condiţii de eligibilitate, facilităţi revolving cu maturitate de 2 ani de la UniCredit Bank.

Fondul European de Investiţii (FEI) este parte componentă a Grupului Băncii Europene de Investiţii. Misiunea sa centrală este de a sprijini întreprinderile micro, mici şi mijlocii din Europa prin facilitarea accesului la finanţare. FEI proiectează şi dezvoltă capital de risc şi de dezvoltare, garanţii şi instrumente de microfinanţare care se adresează acestui segment de piaţă. Prin rolul său, FEI întăreşte obiectivele UE de a sprijini inovarea, cercetarea şi dezvoltarea, antreprenoriatul, creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă.

UniCredit Bank este parte a UniCredit, bancă comercială paneuropeană de succes, cu un sistem integrat de servicii de banking Corporate şi de Investiţii, care oferă o reţea unică vest, central şi est europeană bazei sale de clienţi. Grupul este prezent în România prin: UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb