Criza bugetului? Nu, criza Europei!

Bugetul asupra căruia s-a convenit la Bruxelles, vineri, 8 februarie 2012, nu va fi bugetul definitiv al Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020. Compromisul la care s-a ajuns după mai mult de 24 de ore de negocieri neîntrerupte între şefii de stat şi de guvern nu va fi acceptat de Parlamentul European. Dar gravitatea situaţiei nu mai poate fi ignorată: pentru prima dată în istoria construcţiei europene, din 1958 încoace, un buget adoptat de Consiliul European este mai mic decât preceden­tul. Şi toată aceas­tă tevatură se face în jurul unui buget care reprezintă 1% din PIB european. Şi tocmai acest lucru demonstrează că aparenta luptă politică încearcă să ascundă o bătălie ideologică dusă de David Cameron, care a reuşit să asocieze primii miniştri suedez şi olandezi, împotriva Europei. Căci de cealaltă parte a baricadei nu stătea François Hollande, cum simplist comentează unii, ci alte 16 din cele 28 de state ale UE (27 + Croaţia). Iar statele care au constituit "Prietenii coeziunii" au făcut acest pas ştiind că Parlamentul european va bloca bugetul adoptat. După acest Consiliu rămâ­ne, însă, un gust amar. Eşecul ideii europene - al cărui fundament era principiul solidarităţii - este chiar mai important decât eşecul unui buget al relansării economice bazat pe politicile de coeziune.

Strategia lui Herman Van Rompuy, care a lucrat, astfel, pentru David Cameron, a constat în a da fiecărui reprezentant al unui stat membru, prin negocieri bilaterale, diferite "avantaje", astfel încât fiecare dintre şefii de stat şi de guvern să se prezinte în faţa opiniei publice naţionale cu o "victorie". Lipsa de viziune a unui mediocru politician flamand care nu a privit niciodată interesele belgiene decât prin pris­ma intereselor flamande şi a partidului său s-a repercutat asupra întregii Europe. Căci pentru Van Rompuy, consiliat probabil de adepţi ai teoriei şi practicii alegerilor raţionale, egoismele naţionale sunt mai importante decât cons­trucţia Europei. În acest sens, mai mult decât Hollande, Angela Merkel şi strategia sa pentru o Europă puternică a suferit un recul important pe care tacticile de comunicare folosite nu-l prea pot oculta.

În ce priveşte poziţia Parlamentului European, aceasta era cunos­cută deja de multă vreme şi fusese reiterată săptămâna trecută într-o scrisoare în care preşedinţii celor trei principale grupuri politice (populari, socialişti, liberali şi ecologişti) denunţau "o strategie îngustă care se bazează pe naţionalismul bugetar". Deja de la sfârşitul anului trecut parlamentarii europeni au afişat o majoritate zdrobitoare (517 voturi din 753) prin care îşi manifes­tau sprijinul pentru o orientare bugetară chiar mai ambiţioasă decât textul propus de Comisie. Iar vineri seara, după ce a fost anunţat oficial compromisul, aceiaşi lideri ai grupurilor parlamentare au anunţat că nu vor vota această formă a bugetului plurianual pentru că "nu întăreşte în niciun fel competitivitatea economiei europene" şi nu este în "interesul cetăţenilor europeni". Iar Martin Schulz, preşedintele Parlamentului, a fost cât se poate de clar în avertismentul pe care îl lansa liderilor europeni joi seara, la începutul Consiliului European: "Cu cât vă veţi îndepărta de propunerea Comisiei cu atât este mai probabil ca Parlamentul să refuze textul".

Cum a reacţionat România în acest caz? Este indiscutabil că Traian Băses­cu s-a aflat mai degrabă în proximitatea primilor miniştrii Cameron (Anglia), Rutte (Olanda) şi Reinfeldt (Suedia) decât în cea a prietenilor coeziunii. Probabil de aceea a şi clamat, într-un mod cel puţin inoportun, bucuria pe care ia provocat-o această întâlnire. În acest context este interesant de văzut cum vor vota europarlamentarii români din PPE? Vor fi alături de Traian Băsescu sau de colegii lor din grupul popular?

Obişnuinţa de a privi mai ales din perspectivă naţională summiturile de la Bruxelles a făcut ca "acordul" asupra bugetului să fie prezentat mai degrabă ca o victorie a lui David Cameron şi a austerităţii, decât ca o înfrângere de etapă a ideii europene. Presa franceză, mai ales cea de stânga, a vorbit sâmbătă de o înfrângere, ba chiar de un Trafalgar, în cazul lui François Hollande. Dar preşedintele francez, conştient de dificultatea obţinerii unui consens în jurul unei formule ambiţioase de buget în condiţiile atacului - de alt­fel nu chiar atât de ofensiv pe cât se spune - al lui David Cameron împotriva UE, fusese cu doar o săptămâ­nă mai devreme în Parlamentul European, la Strasburg, pentru a lua pulsul grupurilor parlamentare şi a-şi manifesta sprijinul pentru poziţia acestei instituţii. Tot sâmbătă presa britanică dădea o mai mare importanţă "scandalului cărnii" decât "victoriei" marelui Dave împotriva "eurocraţilor". Dar chiar şi interesul pentru a cest subiect ilus­trează acelaşi stereotip: perfida Europă, cu Franţa şi România în prim plan, cons­piră împotriva "naivei" Anglii.

Vineri, la Bruxelles, Europa interguvernamentală, întărită după summitul de la Nisa din 2000, şi-a atins maximul de incompetenţă. Revine Parlamentului, dar şi cetăţenilor, rolul de a relansa Europa. Iar criza actuală nu este doar o criză de etapă, o simplă criză a orientărilor bugetare, ci una de viziune din care nu se va ieşi cu compromisuri comode, ci cu decizii curajoase.