Criza Partidului Democrat

Înfiinţarea de către Petre Roman a unui nou partid politic - Forţa Democrată - este, probabil, lovitura decisivă dată Partidului Democrat. Forţa Democrată nu este, de fapt, un partid nou. Ea este o bucată care se desprinde din ceea ce a mai rămas din actualul Partid Democrat, capitalizînd greşelile actualei conduceri a partidului, relaţiile personale bune pe care Petre Roman le-a menţinut cu o parte a liderilor locali şi a personalităţilor PD şi tensiunile pe care le-a declanşat alianţa politică dintre PD şi PNL.

Încă nu este clar cît de mult din actualul PD se va desprinde pentru a se alătura fostului său lider. Dar, chiar dacă nu va fi majoră, actuala hemoragie vine într-un moment în care democraţii nu-şi mai puteau permite nici să piardă alţi membri, nici să fie nevoiţi să facă faţă unui nou scandal politic în interior. În acest moment, PD se află într-o criză gravă, care îl poate duce în periferia politicii româneşti, alături de rămăşiţele celorlalte partide politice care, deşi la un moment dat, au jucat un rol semnificativ în politica de după 1989, au dispărut prin fărîmiţare. PUNR, PSM, PNŢCD au comun nu doar faptul că fac parte din această categorie, ci şi că au ajuns în această situaţie ca urmare a acţiunilor propriilor lor lideri. Toate aceste partide au dispărut practic din politică ca urmare a conflictelor de la vîrf şi a desprinderilor succesive, intrigi "de palat" care nu au răspuns intereselor unor personalităţi şi niciodată celor ale electoratului pe care se sprijineau.

PD riscă, în acest moment, să repete o istorie binecunoscută. S-a născut ca urmare a unui conflict la vîrf, puţin dorit de electorat, dar a reuşit, prin delimitarea deopotrivă de Ion Ilies-cu şi de partidele "istorice" să-şi găsească o nişă electorală relativ sigură. A fost un partid de personalităţi, fiecare dispus să dea prioritate propriilor orgolii şi ambiţii, în dauna intereselor echipei şi, mai ales, ale celor care îi votau. A dat dovadă de o excepţională capacitate de intrigă politică - reuşind să creas-că pe seama aliaţilor din guvernarea comună din CDR. În alegerile din 2000 a obţinut un semi-eşec politic, compensat de victoria neaşteptată a lui Traian Băsescu în alegerile pentru primăria Capitalei. Succesul lui Traian Băsescu în 2000 a însemnat, însă, începutul sfîrşitului pentru PD. Dacă acesta şi-ar fi propus să distrugă din interior PD nu ar fi reuşit să o facă mai bine decît a făcut-o încercînd, totuşi, să-l transforme în principalul partid al opoziţiei.

Traian Băsescu nu poate fi acuzat de rea intenţie, ci doar de lipsă de simţ politic şi de incapacitatea de a evalua realist resursele de care dispune în politică şi de a-şi adapta obiectivele la acestea. S-a considerat stăpîn singur şi absolut al partidului. A crezut că poate deveni cel mai popular lider al opoziţiei faţă de PSD. A considerat că orice capriciu, enervare sau obiectiv personal al său trebuie să devină automat obiectiv politic al PD. A distrus vechea echipă de personalităţi, care s-au refugiat la alte partide. Nu a fost capabil să adune în jurul său una nouă şi la fel de remarcabilă. A intrat în alianţa cu PNL încercînd, încă o dată, să rezolve prin intrigă politică şi negocieri, probleme - precum ierarhia dintre cele două partide - care, în mod normal se rezolvă prin atragerea de sprijin electoral. A considerat continuu că a face politică înseamnă a da "lovituri", prin decizii neaşteptate, chiar dacă lipsite de consis-tenţă, precum cea de a candida la primărie. Nu a înţeles o lungă serie de particularităţi ale politicii româneşti. Nu a înţeles că nu poţi conduce eficient un partid din postura de primar, aşa cum acum nu înţelege că România nu poate fi condusă de un partid de primari. Nu a înţeles că nu te retragi din politică sau, mai grav încă, din conducerea partidului chiar în preajma alegerilor. Nu a înţeles că în politică ai parteneri, nu subalterni. Iar acum nu înţelege plecarea lui Petre Roman.

Nu este de aşteptat ca Forţa Democratică să aibă succes electoral. Discursul lui Petre Roman nu mai are audienţa de altădată, şi nu aduce nimic nou în peisajul politic romînesc. Logica politică a momentului sugerează că singura şansă a Forţei Democrate să-şi menţină liderii în Parlament şi, prin aceasta în politică, este ca aceasta să se topească într-unul dintre polurile politice deja constituite. Cum Alianţa PNL-PD pare a fi un drum închis, Roman ar putea să-şi ducă susţinătorii către PSD.

În schimb, cine pierde cu siguranţă este Partidul Democrat. Căci, după ce şi-a anunţat retragerea de la conducere partidului, Traian Băsescu nu mai are nimic de pierdut. Situaţia în care s-a ajuns acum este dramatică pentru democraţi. Ca să supravieţuiască ei vor fi nevoiţi să se "topească" în PNL, cel mai probabil după alegerile locale, cînd vor fi nevoiţi să facă faţă unui nou semi-eşec. Ca să supravieţuiască, democraţii au nevoie acum să redevină o echipă, cu un conducător politic autentic. Şi încă repede. Dar, se pare că deja le lipseşte voinţa pentru o astfel de soluţie colectivă şi cei mai mulţi dintre activiştii săi sunt deja în căutarea unor soluţii strict personale.