CSA ameninţă cu retragerea licenţei pe asigurătorii ce nu iau măsuri ca să aplice constatul amiabil

N.I.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 28 mai 2009

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) ar putea retrage licenţa societăţilor de asigurare care nu iau măsurile necesare pentru a aplica procedura de constat amiabil de la 1 iulie 2009, a declarat ieri vicepreşedintele CSA, Constantin Buzoianu, citat de NewsIn.

"Toate societăţile de asigurare au semnat, în aprilie, protocolul de implementare a acestei modalităţi. Ulterior, unele societăţi care nu au depus toate eforturile pentru a pregăti acest moment - de care vorbim de aproape trei ani - au solicitat amânarea. După cum ştiţi, consiliul CSA nu a fost de acord, astfel încât constatul amiabil se va aplica de la 1 iulie", a spus Buzoianu.

Procedura de constatare amiabilă de accident nu este obligatorie, ci reprezintă o alternativă la procedeul obişnuit de constatare la Poliţie a unui accident soldat doar cu pagube materiale şi care a avut loc între maximum două vehicule.

Şoferii maşinilor implicate într-un accident rutier fără vătămări corporale, care decid să recurgă la constatul amiabil, vor completa un singur formular, care conţine două pagini autocopiative, cu aceeaşi valoare juridică, şi instrucţiuni de utilizare.Persoanele implicate vor detalia circumstanţele evenimentului rutier, datele personale şi ale maşinilor tamponate, precum şi ale asigurătorilor lor.

"Formularul este o traducere în limba română a modelului utilizat şi în celelalte state membre ale UE în care funcţionează constatul amiabil. El este deja cunoscut de cei care au avut accidente în străinătate", a explicat directorul direcţiei de reglementare şi avizări, asigurări obligatorii din CSA, Mona Cucu.

În funcţie de datele din formular, asigurătorii vor stabili partea de responsabilitate ce revine fiecărui conducător auto.

"Ca orice început, s-ar putea ca oamenii să nu fie prea bine pregătiţi. Sperăm, însă, că societăţile de asigurare vor face o informare suficientă a asiguraţilor proprii, iar lucrurile se vor rezolva punctual pe parcurs", a spus preşedintele CSA, Angela Toncescu, care connsideră că frauda în asigurările RCA nu va creşte în urma introducerii constatului amiabil.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb