CSSPP: "Sistemul de pensii administrat privat din România est e un sistem de tip hibrid"

GABRIELA CĂPĂŢÎNĂ
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 16 iulie 2010

Sistemul de pensii administrat privat (Pilonul II) din ţara noastră este de tip hibrid, caracterizat prin faptul că prevede o garanţie absolută, potrivit unui studiu realizat de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Până la sfârşitul anului trecut erau înregistraţi 4,57 milioane de participanţi, care contribuiau la cei 12 administratori de fonduri private de pensii.

Totodată, activele nete erau, la finele anului trecut, de 0,56 miliarde euro, echivalentul a 0,48% din Produsul Intern Brut (PIB).

Potrivit CSSPP, studiul conţine date comparative privind modul de implementare a sistemelor de pensii private cu contribuţii definite în 12 state, printre care Slovacia, Slovenia, Cehia, Lituania, Estonia, dar şi Chile.

În vreme ce în Polonia existau, la sfârşitul anului trecut, peste 14,3 milioane de participanţi, cei mai mulţi contribuabili dintre ţările analizate, Cehia nu avea niciun participant, deoarce nici în prezent nu a implementat Pilonul II, doar Pilonul I şi Pilonul III (facultativ).

Studiul arată şi situaţia din Chile, primul stat din lume care a implementat un sistem de pensii cu contribuţii definite, după clasificarea şi modelul Băncii Mondiale, în anul 1980. În Chile există 8,56 milioane de membri înregistraţi, iar activele nete însumează 81,95 miliarde de euro, adică o pondere în PIB de 65,4%.

Reprezentanţii CSSPP spun că sistemul de pensii administrat privat din România este un sistem de tip "contribuţii definite hibrid". Conform clasificării Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD), respectiv a Băncii Mondiale, sistemul de tip "contribuţii definite" este caracterizat prin faptul că, la momentul aderării, voluntare sau ca efect al obligaţiei prevăzute în lege, se cunoaşte doar valoarea contribuţiei în sistem, fără a exista promisiuni sau rezultate garantate privind beneficiile, în sensul de valoare garantată a sumei finale utilizate pentru obţinerea unei pensii private.

Miza socială a economisirii într-un sistem de pensii private cu contribuţii definite aşa cum este cel implementat în România atrage după sine necesitatea asigurării unui cadru strict de supraveghere prudenţială a activităţii de investire, dar şi supervizarea mecanismelor de transparenţă şi informare oferite de administratori participanţilor.

CSSPP este instituţia care pune în aplicare prevederile legilor aflate în vigoare, deciziile factorilor politici şi strategia Guvernului în domeniul reformării sistemului de pensii din România, aducându-şi aportul, pe domeniul său de expertiză, la procesul de îmbunătăţire a cadrului legislativ de func-ţionare a sistemului de pensii private.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. expresia asta: "aducându-şi aportul" o sa intre in dictionar pana la urma, la cati dinozauri o folosesc. Nu stiu cui apartine in articol (desi banuiesc, cine e dinozaurul). In rest "scrierea" de mai sus e Dumnezeu

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb