CU CIRCA UN AN ÎNTÂRZIERE Legea gamblingului are şi norme de aplicare

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #Gambling / 2 martie 2016

După un an de aşteptări din partea industriei, Guvernul a aprobat, săptămâna trecută, normele de aplicare a Legii din domeniul jocurilor de noroc.

Toţi reprezentanţii sectorului au cerut, în ultimul an, adoptarea legislaţiei secundare, în vederea clarificării modului în care Legea gamblingului, care a intrat în vigoare în 2015, va putea fi aplicată.

Aceste norme vor fi urmate de o serie de ordine emise de preşedintele Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN), care vor alcătui legislaţia terţiară, după cum ne-a spus Odeta Nestor, preşedintele Oficiului.

Noile reglementări instituie instrumente de asigurare a conformării operatorilor de jocuri de noroc şi, ulterior, a controlării modului de aplicare a acestora, în concordanţă cu obiectivele de protecţie a consumatorilor, de securitate publică, precum şi de respectare a legislaţiei fiscale, după cum a transmis Guvernul.

Acesta arată: "Concret, se detaliază regulile pe care operatorii economici trebuie să le respecte pentru a obţine licenţă şi autorizaţie de funcţionare, precum şi pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii de jocuri de noroc tradiţionale şi la distanţă pe teritoriul României, inclusiv pentru jocurile online.

În privinţa jocurilor de noroc la distanţă, actul normativ defineşte şi stabileşte conditiile de organizare şi exploatare în România. Operarea este permisă numai pentru operatorii economici înregistraţi pe teritoriul României sau într-un stat membru al Uniunii Europene, într-un stat semnatar al Acordului privind Spaţiul Economic European ori în Confederaţia Elveţiană, care deţin licenţă de organizare şi autorizaţie de exploatare a activităţii eliberată de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN) din România. Operatorii înregistraţi şi autorizaţi în afara teritoriului României au obligaţia de a desemna un reprezentant autorizat în relaţia cu autorităţile competente din ţara noastră".

Licenţele de organizare şi autorizaţia de exploatare a jocurilor de noroc se acordă individual, sunt netransmisibile şi sunt valabile pentru o perioadă de zece ani de la data acordării, mai anunţă autorităţile. Excepţie fac jocurile de noroc temporare, pentru care valabilitatea licenţei şi, respectiv, a autorizaţiei de exploatare este de trei luni de la data acordării. Cererea de emitere a avizului de la ONJN trebuie însoţită de regulamentul de participare şi desfăşurare a activităţii sau de descrierea activităţii, după caz. În situaţia în care un operator economic intenţionează să organizeze şi să exploateze două sau mai multe activităţi de jocuri de noroc tradiţionale sau la distanţă, este obligat să solicite licenţă de organizare şi autorizaţie de exploatare a jocurilor de noroc pentru fiecare activitate în parte.

Licenţa de organizare şi autorizaţia de exploatare a jocurilor de noroc pot fi prelungite o singură dată

Atât licenţa de organizare, cât şi autorizaţia de exploatare a jocurilor de noroc pot fi prelungite o singură dată, la cerere, pentru perioade de valabilitate identice cu cea iniţială şi cu condiţia îndeplinirii condiţiilor specificate în normele metodologice aprobate de Guvern. Cererea de prelungire, în cazul ambelor acte, trebuie depusă cu 30 de zile înainte de expirarea duratei iniţiale.

"O copie a acestor documente trebuie afişată într-un loc vizibil în cadrul fiecărei locaţii în care se exploatează activitatea respectivă, pe pagina de internet proprie a organizatorului sau cea prin intermediul căreia se desfăşoară activitatea, în cazul jocurilor de noroc la distanţă.

Originalul documentelor va fi prezentat organelor de specialitate ale ONJN şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), prin unităţile sale subordonate sau ale Ministerului Afacerilor Interne, la solicitarea acestora", potrivit Guvernului.

Normele metodologice definesc şi prevăd, de asemenea, condiţiile tehnice de operare şi, în completare cu Ordinul preşedintelui autorităţii, vor stabili condiţiile pentru includerea într-o "listă neagră" a site-urilor/platformelor/aplicaţiilor de jocuri de noroc neautorizate ale operatorilor care desfăşoară ori au desfăşurat sau au promovat activităţi neautorizate de jocuri de noroc la distanţă în România. Includerea sau excluderea operatorilor de pe această listă se face prin decizia Comitetului de Supraveghere al ONJN . Decizia va fi obligatorie de implementat şi va fi comunicată furnizorilor de reţele şi servicii de comunicaţii electronice, prin intermediul poştei electronice sau prin afişare pe site-ul ONJN.

La capitolul obligaţii, organizatorii de jocuri de noroc trebuie să ţină cont, de asemenea, ca acţiunile de promovare a activităţilor lor să fie promovate cu respectarea principiilor privind protecţia minorilor, astfel încât materialele de promovare să nu fie amplasate în incinta sau în apropierea instituţiilor de învăţământ, a aşezămintelor socio-culturale sau religioase şi să cuprindă în mod vizibil interdicţia minorilor de a participa la jocul de noroc.

Valoarea mizelor trebuie să fie afişată în loc vizibil

De asemenea, valoarea mizelor, valoarea impulsului, procentul de premiere din totalul rulajului sumelor jucate sau valoarea premiilor pentru acele jocuri de noroc pentru care se prevede un procent minim de câştig din totalul încasărilor trebuie să fie afişate în limba română, în locuri vizibile. Mizele, limitele şi procentajul minim de câstig sunt impuse atât pentru slot-machines, cât şi pentru noile tipuri de echipamente (AWP-aparate de joc cu risc limitat).

Actul normativ clarifică, totodată, modalităţile de plată a obligaţiilor către bugetul de stat pentru operatorii economici din domeniu şi sunt stabilite termene precise pentru achitarea taxelor specifice. În plus, actul normativ instituie procente generale minime de câştig, cu rolul de a asigura consumatorii de un beneficiu cert de câştig prin această impunere.

Organele fiscale centrale vor informa ONJN despre neîndeplinirea de către organizatori a obligaţiilor declarative şi de plată sau despre neconstituirea la termen ori la valoarea integrală a garanţiilor de acoperire a riscului de neplată a obligaţiilor faţă de bugetul general consolidat.

Hotărârea stabileşte sancţiuni şi contravenţii aplicabile operatorilor economici din domeniu care nu respectă dispoziţiile legale. Contravenţiile se sancţionează cu amendă între 10.000 şi 50.000 de lei, în funcţie de gravitatea faptelor constatate şi a consecinţelor ce decurg din acestea.

Elementul de noutate este posibilitatea achitării, în termen de 48 de ore de la întocmirea procesului-verbal de contravenţie ori, după caz, de la comunicarea acestuia, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de normele metodologice.

Odată cu aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale, agentul constatator va propune Comitetului de Supraveghere, în funcţie de consecinţele produse şi de comportamentul operatorului analizat în funcţie de istoric şi de potenţialele riscuri, măsura suspendării autorizaţiei/autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc până la 6 luni, pentru fiecare mijloc de joc în parte sau pentru toate mijloacele de joc situate într-o locaţie, ori pentru locaţia/locaţiile specializate, precum şi pentru domeniile/platformele operatorilor.

Actul normativ aprobat de Guvern are în vedere şi modificarea structurii organizatorice a Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, în vederea eficientizării activităţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb