Cu mâinile de cap

Am văzut şi eu, ca atâţia alţii, CES 2013. Şi m-am luat cu mânile de cap!

Să vă explic. CES (Consumer Electronics Show) este cel mai mare târg anual de produse electronice. Are loc în Las Vegas. Multe dintre cele mai importante firme din domeniu aleg să îşi lanseze produsele la CES. Am vizitat şi eu, virtual, CES 2013. La fel ca mulţi alţi comentatori, nu atât cu gândul la produsele în sine, cât pentru a înţelege societatea care le foloseşte. Şi după ce am văzut despre ce este vorba, vă mărturisesc, m-am gândit să mă iau cu mâinile de cap...

Desigur, erau acolo şi lucruri interesante. Primul televizor OLED concav, ca un ecran de cinema, panoramic. O substanţă care face aparatele electronice rezistente la apă. Sistemul de operare Ubuntu pentru telefoanele mobile. Ş.a.m.d.

Însă alte produse... Nici nu ştiu cu ce să încep. Poate cu cel mai rău dintre toate. O oliţă de noapte, din plastic, dotată cu un... suport pentru iPad. Firma care produce oroarea aceasta, din câte se pare, mai are idei. Are de gând să pună pe piaţă o aplicaţie care îl va ţine atent pe ţânc, pe oliţă, şi îl va răsplăti cumva pentru timpul petrecut pe tron.

Nici adulţii nu au scăpat de infantilizare. O altă firmă propune HapiFork. Aşa cum îi arată numele, este o furculiţă. Da, însă nu orice furculiţă... Aceasta are circuite electronice care ţin socoteala de câte ori ai dus-o la gură. O conectezi la calculator şi afli de câte ori ai înfulecat, în ce ritm etc. Afişează şi un grafic. Poate să facă "bip!" atunci când mănânci prea reprede.

Suficient, cred. Problema nu este un produs sau altul. Problema este numărul acestor inovaţii stupide, care par destinate unui public de înapoiaţi. Dacă credeţi că sunt prea aspru, citiţi atunci comentariul unui profesionist, pe ZDNET, intitulat "Haznaua de la CES este doar din vina noastră".

Mă întreb, aşadar, ca atâţia alţii, ce fel de societate este aceasta, unde asemenea produse sunt vândute? Sau ce fel de societate se întrezăreşte la orizont? Ce ne spun aceste gadget-uri despre moravurile contemporane?

Nimic bun, mă tem. Am ajuns într-un punct în care relaţia noastră cu tehnologia tinde să se trivializeze până la extrem.

Îmi amintesc cum, şcolar fiind, discutam cu un coleg (a ajuns între timp în Canada, este cercetător şi creditat cu câteva invenţii) despre o noutate despre care ne anunţau ziarele pe atunci: calculatoare prin care accesai, de la distanţă, textele dintr-o bibliotecă. Ni se părea ceva ieşit de-a dreptul dintr-un film SF.

Unde suntem acum, după mai mult de 30 de ani? Multe familii au calculator. Şi ce fac cu el? Hm... Nu ştiu precis. Dar suspectez că cei mai mulţi nu citesc Kant pe Internet.

Marea promisiune a revoluţiei calculatoarelor personale, anunţată în anii '70-'80, riscă să fie deturnată sau uitată. PC-ul, ni s-a explicat, va folosi la învăţat. Va fi un fel de super-carte. Pe ecran va fi informaţie. Relevantă, instantanee.

Şi unde am ajuns? Judecaţi şi dvs. după ce parcurgeţi lista celor mai populare aplicaţii mobile. Acum, când scriu, cea mai populară aplicaţie Android este... CandyCrush Saga. Este vorba (dacă înţeleg bine) despre două personaje, Tiffi şi Mr. Toffee (Caramela), care parcurg un traseu marcat cu bomboane, acadele şi alte dulciuri. Mai există un program, MakeMe Frankenstein (ti­tlul este stupid, pentru că - în romanul lui Mary Shelley - Frankenstein nu este monstrul, ci creatorul său, savantul Victor Frankens­tein).

Telefoanele mobile de astăzi au o putere de procesare a informaţiei care lasă în umbră calculatoarele de pe modulul care a dus oamenii pe Lună, în 1969. Şi ce facem cu ele? Descarcăm aplicaţii precum aceea cu motanul Tom, care se schimonoseşte când îi spui ceva. Progresul tehnic, până de curând, avea un scop moral. Vizionarii secolelor XIX şi XX au crezut că avansul tehnic şi ştiinţific ne va face mai buni. Gadget-urile din StarTrek aveau virtuţi certe: făceau viaţa mai sigură, sporeau puterile omului, îi ascuţeau mintea. Loading... În orice caz, nu erau o manieră de a sta precum babele la gard, în marginea unui ecran, bârfind vecinii, cunoştinţele sau diferitele celebrităţi. Tot în timp ce scriu acest editorial, una dintre cele mai populare aplicaţii pentru iPad este Blockheads (Capete-Pătrate). Altă aplicaţie de top, Tamago, este şi mai bizară. Se pare că... trebuie să ciocăneşti un ou, pe ecran. Nimic mai mult.

Era o vreme când priveam la avansul tehnologiei de consum cu o admiraţie autentică. Admiram ştiinţa, ingeniozitatea, lucrul bine făcut. Astfel noi ne raportam la ceilalţi, la mii de oameni pe care nu îi văzusem niciodată, într-o cheie optimistă. Ne doream să fim şi noi ca ei, ne simţeam bine să ştim că undeva, acolo, printr-un laborator, cineva lucrează, pentru noi, la un ecran cu cristale lichide sau la un disc citit cu laser. Nu bănuiam că va veni o zi în care de pe discurile acelea metalizate vor proiecta pe ecranele acelea neverosimil de strălucitoare ultimul reality-show, cu adulţi care se tăvălesc prin ciocolată.