Cum vede presa străină situaţia politică din ţară

Vlad F. Dumea
Ziarul BURSA #Politică / 5 iulie 2012

Cum vede presa străină situaţia politică din ţară

Deutsche Welle: Acţiunile lui Ponta reprezintă "Orbanizarea României"

Bloomberg: Leul scade pe fondul planurilor de suspendare ale lui Băsescu

Purtătorul de cuvânt al CE: Îngrijorările privind Justiţia din România nu sunt noi

Agenţia de presă Reuters scrie că guvernul de stânga al ţării noastre va încerca suspendarea şi apoi demiterea preşedintelui de centru-dreapta, Traian Băsescu, un "oponent puternic al Uniunii Social Liberale, aflată la putere", în contextul unei dispute care paralizează instituţiile politice ale ţării. Agenţia de ştiri mai menţionează că guvernul a atacat Curtea Constituţională (CCR), încercând să înlocuiască judecătorii, însă a dat înapoi după ce Curtea l-a acuzat pe primul-ministru, Victor Ponta, şi pe partidul său, că doreşte desfiinţarea sa.

Sursa citată mai menţionează că CCR a notificat autorităţile europene cu privire la ameninţările asupra independenţei sale, iar mai multe grupuri pentru drepturile omului şi diplomaţi vestici au criticat guvernul, ştire preluată, marţi, de către toate organele internaţionale majore de presă .

Totodată, agenţia de presă Bloomberg notează că leul scade la un nivel minim record, pe fondul planurilor de suspendare ale preşedintelui ţării, acestea amplificând turbulenţele politice din România.

Ministrul Finanţelor, Florin Georgescu, declarase, ieri, că nu are instrumente să aprecieze impactul factorilor interni asupra cursului valutar al monedei naţionale.

Publicaţia germană Deutsche Welle a comparat actuala situaţie politică din ţara noastră cu cea din Germania nazistă, precizând că atunci naziştii au "desfiinţat democraţia Republicii de la Weimar prin aşa-numita lege a împuternicirii. Era o lege prin care Parlamentul împuternicea guvernul cancelarului Hitler, conferindu-i, sub bici nazist, prerogative discreţionare şi plenipotenţiare. În România, după ani de sistematică spălare cerebrală şi tocare televizată a forţei mentale de rezistenţă a cetăţeanului s-a trecut la mijloace mai contondente".

Jurnalistul german menţionează "uciderea democraţiei şi a statului de drept" şi vorbeşte despre "cucerirea omnipotenţei prin luarea cu asalt a uneia sau două dintre cele patru puteri şi trecerea ulterioară la nivelarea instituţională astfel încât să dispară în întuneric şi în ceaţă separaţia dintre ele. Astfel încât să rămână, la urma urmelor, doar una".

Barbara Frye, managing editor al publicaţiei cehe Transition Online, a scris că bătălia dintre preşedintele României şi primul-ministru privind reprezentarea ţării la Bruxelles mas­chează probleme mult mai adânci, folosind cuvântul cheie "ruşine". Frye afirmă despre politicienii români că, deşi nu au fost niciodată iubiţi de către cei despre care spun că-i servesc, sunt experţi la a se face de râs, în public.

Şi jurnalista face referire la Deutsche Welle, citând afirmaţia conform căreia "întinderea lui Ponta este Orbanizarea României", o referinţă clară la blocarea puterii de către premierul ungar Viktor Orban, prin rescrierea Constituţiei şi prin supunerea presei şi a jus­tiţiei. Frye notează că deşi Ponta nu a ajuns, încă, atât de departe, nu a avut, totuşi, la fel de mult timp.

Mai mulţi oficiali ai Comisiei Europene au declarat, ieri, că independenţa sistemului judiciar este un principiu fundamental al Uniunii Europene, ultimele evoluţii din ţara noastră, privind compoziţia şi schimbările asupra CCR fiind atent urmărite, urmând să fie incluse în raportul pe justiţie, aflat în pregătire, în acest moment.

Comisarul pentru Justiţie Viviane Reding a reacţionat la intenţia guvernului de modificare a componenţei Curţii Constituţionale prin postarea unor mesaje pe Twitter.

Reding s-a declarat îngrijorată de situaţia din ţara noastră, afirmând că, pentru ea, "un sistem judiciar func­ţional şi independent este o precondiţie pentru respect reciproc în Spaţiul european de Justiţie".

Întrebat de Reuters cu privire la poziţia Comisiei Europene, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Comisiei, Pia Ahrenkilde Hansen, a răs­puns că poziţia doamnei Reding relflectă îngrijorări care "nu sunt noi în privinţa României şi care se referă la independenţa justiţiei".

Totodată, Mina Andreeva, ofiţerul de presă al comisarului Reding, a explicat: "Vicepreşedintele CE, Viviane Reding, comisar pentru Justiţie, într-o declaraţie politică, via Twitter, şi-a exprimat îngrijorările legate de posibilele evoluţii care ar putea afecta Curtea Constituţionala a Româ­niei. Comisia a urmărit declaraţiile care au fost făcute în această diminea­ţă şi care spun că nicio schimbare ce ar afecta compoziţia Curţii Constituţionale nu a fost făcută".

Andreeva a adăugat că, din punc­tul de vedere al comisarului Reding, independenţa justiţiei este un principiu fundamental care trebuie respectat şi este o precondiţie pentru câştigarea independenţei cetăţenilor şi a investitorilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb