Compania românească Cuprom a semnat, ieri, contractul pentru preluarea producătorului de cupru din Serbia RTB Bor pentru 400 milioane dolari, după ce a oferit cu 80 milioane de dolari mai mult decât oferta clasată pe locul al doilea, a anunţat guvernul sârb. Tranzacţia a fost finalizată după mai mult de două luni de negociere. Reprezentanţii Cuprom şi cei ai agenţiei sârbe de privatizare au semnat documentul de vânzare a bazinului metalurgic şi minier RTB Bor. Angajamentul a fost semnat de ministerul energiei şi mineritului, Radomir Naumov, şi directorul agenţiei de privatizare, Vladimir Galic. Guvernul sârb a stabilit iniţial un preţ minim de 266,65 milioane dolari pentru licitaţia RTB Bor. Procesul de privatizare a RTB Bor cuprinde vânzarea şi transferul drepturilor de exploatare asupra complexului RTB Bor, care cuprinde minele de cupru din Bor şi Majdanpek (două localităţi din estul Serbiei, în apropiere de Drobeta Turnu-Severin), precum şi o turnătorie şi o rafinărie.
"Cuprom" a semnat contractul de preluare a complexului minier RTB Bor
N.I.
Ziarul BURSA #Companii #Industrie Extractivă / 6 martie 2007