Curtea de Apel îşi menţine decizia în favoarea ASF, în procesul cu Baltă

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 14 decembrie 2015

Curtea de Apel îşi menţine decizia în favoarea ASF, în procesul cu Baltă

Curtea de Apel Bucureşti a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire, formulată de către domnul Tudor Baltă, fost vicepreşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, a sentinţei prin care aceeaşi instanţă a dat câştig de cauză ASF în procesul salariilor compensatorii, potrivit unui comunicat de presă.

Totodată, domnul Tudor Baltă a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 5.280,97 lei.

Pe data de 9 aprilie 2015, Curtea de Apel Bucureşti a schimbat sentinţa dată de Tribunalul Bucureşti, respingând acţiunea reclamantului Tudor Baltă ca neîntemeiată în procesul având ca obiect acordarea a 20 de salarii compensatorii în valoare de 1.064.049 lei. Domnul Tudor Baltă a depus, la acea dată, la Curtea de Apel Bucureşti, o cerere de revizuire a sentinţei.

Recent, Tribunalul Bucureşti a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată a Autorităţii de Supraveghere Financiară formulată de către Constantin Buzoianu, fost preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor - CSA, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Domnul Buzoianu solicita obligarea ASF la plata unor drepturi băneşti, bonificaţii şi drepturi salariale în valoare totală de peste 2,1 milioane de lei, plus dobânzile aferente.

ASF a precizat atunci că mai are litigii cu încă 15 membri ai fostelor Comisii de Supraveghere (Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare - CNVM şi Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private - CSSPP), care solicită salarii compensatorii ca urmare a încetării mandatelor acestora şi înfiinţării ASF prin OUG nr. 93/2012. Dintre acestea, două au fost respinse în primă instanţă ca neîntemeiate (Ileana Agalopol - CNVM şi Vladimir Soare - CSSPP), iar altele respinse irevocabil (cum este cazul domnului Tudor Baltă - CSA) sau irevocabil prin nerecurare (Cristian Toma - CSSPP şi Tudor Baltă - CSA). Valoarea totală a sumelor solicitate se ridică la circa 20 de milioane de lei.

În 2014, Autoritatea a oferit compensaţii echivalente cu 12 salarii pentru plecările voluntare, astfel că pentru cei 91 de angajaţi care au decis să părăsească instituţia, a scos din conturi 13,29 milioane de lei, plătind suma netă de 9,26 milioane de lei, adică, în medie, 22.600 de euro/salariat. În plus, alţi 7 angajaţi de la Fondul de Garantare a Asiguraţilor au plecat voluntar pentru 606.782 lei.

De ofertă nu au putut să beneficieze însă şi cei cu funcţii de conducere, care s-au împiedicat de faptul că ar fi trebuit să renunţe pe loc la 85% din sumă, datorată statului drept impozit, conform unei decizii luate de Guvern, în 2013.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb