Danemarca a adoptat o lege care îi permite să deschidă centre pentru solicitanţii de azil în ţări din afara UE

G.B
Internaţional / 3 iunie 2021

Danemarca a adoptat o lege care îi permite să deschidă centre pentru solicitanţii de azil în ţări din afara UE

Parlamentul de la Copenhaga a adoptat astăzi o lege care permite Danemarcei să deschidă centre pentru solicitanţii de azil în ţări din afara Uniunii Europene, unde aceştia ar urma să fie trimişi cât timp le sunt analizate dosarele sau să rămână chiar şi după ce primesc un răspuns pozitiv, relatează Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

Legea le dă posibilitatea autorităţilor din Danemarca să îi mute pe refugiaţii care ajung pe teritoriul ţării în centre dintr-un stat partener, posibil din afara Uniunii Europene, unde le vor fi evaluate cererile de azil.

Această nouă măsură iniţiată de guvernul social-democrat al premierului Mette Frederiksen pentru a descuraja migraţia prevede inclusiv posibilitatea ca solicitantul de azil să rămână în ţara terţă chiar dacă obţine în cele din urmă statutul de refugiat.

Proiectul de lege a fost adoptat fără probleme (70 de voturi 'pentru' şi 24 'împotrivă'), fiind susţinut puternic de dreapta şi de extrema-dreaptă, în ciuda opoziţiei anumitor formaţiuni de stânga.

"Dacă aplici pentru azil în Danemarca, ştii că vei fi trimis într-o ţară din afara Europei. Prin urmare, sperăm că persoanele vor înceta să mai ceară azil în Danemarca", a declarat joi dimineaţă reprezentantul pe imigraţie al partidului de guvernământ, Rasmus Stoklund.

Danemarca, o ţară nordică bogată cunoscută pentru politicile sale dure privind migraţia din ultimii peste zece ani, şi-a stabilit ca obiectiv să nu mai primească solicitanţi de azil, urmărind în schimb să accepte refugiaţi numai în cadrul sistemului de cote al ONU.

Copenhaga nu a ajuns încă la un acord cu o ţară parteneră, a spus Stoklund, dar negociază cu mai multe state.

Criticii acuză faptul că planul va afecta siguranţa şi bunăstarea refugiaţilor, precum şi drepturile lor fundamentale, şi va permite Danemarcei să-şi ocolească obligaţiile în cadrul UE.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb