Data listării Transgaz, comunicată în această săptămână

A.T.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 23 iulie 2012

Data listării Transgaz, comunicată în această săptămână

Data vânzării unui pachet de 15% din acţiunile statului la Transgaz va fi comunicată în această săptămână, a declarat, vineri, ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu. Domnia sa a precizat că intermediarul listării şi consultanţii vor face o recomandare asupra momentului listării şi vor ţine cont şi de contextul politic actual.

Listarea Romgaz şi Nuclearelectrica sunt în grafic, potrivit ministrului Chiţoiu, care a spus că organis­mele financiare internaţionale nu vor penaliza autorităţile pentru întârzieri: "În acordul cu FMI erau stipulate nişte termene, dar noi nu am putut în două luni de guvernare să recuperăm întârzierile din guvernările trecute. Pentru Romgaz şi Nuclearelectrica, listările erau preconizate la finele acestui an".

Nuclearelectrica a reluat procesul de selectare a intermediarului care va asista listarea companiei la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi a stabilit data de 10 septembrie ca nou termen pentru depunerea ofertelor. Iniţial, licitaţia trebuia să aibă loc pe 21 mai, dar a fost suspendată pentru îmbunătăţirea caietului de sarcini.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb