Datoriile CFR Marfă, plasate sub supraveghere, cu implicaţii negative

R.P.
Ziarul BURSA #Companii #Transporturi / 14 august 2007

Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor"s a plasat ratingul "B" corelat creditelor corporatiste pe termen lung ale CFR Marfă SA sub supraveghere, cu implicaţii negative, ca urmare a lichidităţilor reduse înaintea scadenţei din decembrie a euroobligaţiunilor emise de companie, informează Thomson Financial. "Chiar dacă CFR Marfă a început negocierile cu potenţialii creditori şi a primit promisiuni de refinanţare, acestea nu acoperă lipsa de lichiditate", a declarat analistul de credite al Standard & Poor"s, Eugene Korovin. Recentele evoluţii de pe pieţele internaţionale de capital au contribuit, de asemenea, la îngrijorările noastre legate de riscurile financiare legate de CFR Marfă, a adăugat agenţia. "O reducere a ratingului este probabil a se produce în lunile care vin dacă, în această perioadă, compania nu va reuşi să asigure suficientă lichiditate pentru a-şi plăti obligaţiunile", a spus Korovin. CFR Marfă intenţionează să încheie negocierile cu creditorii şi să semneze un acord de refinanţare la mijlocul lunii octombrie, dată la care, Standard & Poor"s urmează a soluţiona ratingul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb